Tragedia de la Târgu Jiu a modificat Legea Sănătății, dar nu a rezolvat problema: „Un plasture”
0Medicii care nu sunt pediatri, însă tratează în situații de urgență pacienți minori, nu vor mai fi răspunzători pentru eventualele daune și prejudicii produse în exercitarea profesiei atunci când aceștia acționează cu bună-credință. Vorbim despre o reglementare prevăzută printr-o Ordonanță de Urgență propusă de Ministerul Sănătății și publicată în Monitorul Oficial. Decizia vine în urma tragediei de la Spitalul Județean din Târgu Jiu, acolo unde un copil de 16 ani și-a pierdut viața după ce chirurgul aflat de gardă a refuzat să-l opereze. Din ce motiv? De frică!
În luna septembrie a acestui an, a intrat în vigoare o Ordonanță de Urgență potrivit căreia medicii care nu sunt pediatri au voie să intervină în cazul minorilor, în situații care le-ar pune copiilor viața în pericol. Însă, legea nu făcea nici o referire la situațiile în care, în urma actului medical respectiv, pacientul ar fi avut de suferit sau, mai rău, ar fi decedat. Practic, odată ce ai luat decizia să intervii, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, tu, ca medic, răspunzi în fața legii, iar la o adică, poți face chiar și pușcărie. Evident, puțini au fost cei care și-au asumat astfel de riscuri. Consecința? Responsabilitatea tratării în regim de urgență a acestor copii a fost în continuare pasată medicilor pediatri. Însă, ce se întâmplă atunci când singurul medic pediatru care ar putea prelua cazul se află la sute de kilometri distanță? Ce se întâmplă atunci când nu există posibilitatea de a asigura transportul bolnavului către un spital mai mare? Răspunsul? Îți moare copilul în brațe, așa cum s-a întâmplat la Târgu Jiu.
În urma tragediei care a avut loc acolo, Ministerul Sănătății a revenit asupra legii și i-a adus o modificare. Totul, în speranța că-i va încuraja pe medicii pentru adulți să intervină ei înșiși și să nu mai aștepte ajutor din partea pediatrilor. Managerul spitalului din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat pentru „Adevărul” că prin această modificare, medicii vor fi încurajați să se implice, să fie mai activi și mai responsabili, să dea dovadă de empatie și să-și respecte cu adevărat jurământul depus. „Cred că acum lucrurile sunt mult mai clare și cred că acum medicul va interveni fără teamă de fiecare dată când va fi nevoie. Pentru că va fi mai protejat”. În realitate însă, spun alte voci din sistem, această reglementare este total inutilă.
Medicii au ajuns să practice o medicină defensivă
Cătălin Smarandache, medic chirurg în cadrul Spitalului Universitar București, a declarat pentru „Adevărul” că noua lege este doar un „pansament”, nu o rezolvare reală a problemei. „În ultimii ani, nu am văzut decât medici puși la zid. Din diferite părți ale societății, din diferite motive, a avut loc un atac concentrat asupra întregii bresle. Însă cei mai expuși, cei mai arătați cu degetul, cei cărora li se aduc cele mai multe și mai grave acuzații sunt chirurgii și medicii din ATI. Practic, cei care se află în prima linie atunci când vine vorba despre salvarea de vieți. Iar din acest motiv am ajuns să practicăm o medicină defensivă.”
Medicul Cătălin Smarandache a comentat noua reglementare adusă legii, iar concluzia este că această ordonanță de urgență nu rezolvă problema. „Ce înseamnă că medicul nu va fi tras la răspundere? Înseamnă că dacă un părinte va fi nemulțumit, va putea depune o plângere. Ceea ce este normal. În acel moment, medicul va trebui să se justifice. Acum, cu această nouă reglementare, există o probabilitate mai mică ca el să mai fie sancționat. Însă, chiar și așa, tot va ajunge în fața unei comisii de disciplină a spitalului, în fața unei comisii întrunite la nivelul Colegiului Medicilor, poate va trebui să-și plătească chiar și un avocat dacă plângerea este făcută pentru vătămare corporală. Prin urmare, chiar și nesancționat, acel medic devine un proscris. Eu cred că toate reglementările acestea nu sunt decât niște plasturi care acoperă o problemă, nu o și rezolvă”, consideră medicul chirurg.
Medicul bucureștean vine cu un exemplu simplu prin care demonstrează că legea din România este croita prost, are hibe și lacune mari. Nu protejează nici medicii, nici pacienții. „Să presupunem că avem un conducător auto care are permis de categoria B. Și este absolut necesar să mute dintr-o parte în alta o basculantă. El știe să conducă basculanta, dar în timpul mutării se întâmplă ceva. Nu va fi judecat că s-a urcat pe o mașină de o altă categorie, pentrucare nu avea permis? Într-adevăr, justiția se va ține cont de forța majoră, de context. Dar acelea sunt doar circumstanțe atenuante, căci șoferul în cauză nu va fi absolvit de vină în fața celor din jur ”.
De ce fug medicii de spitalele mici? „De frică!”
Din teama de a nu fi trași la răspundere și penalizați în justiție, medicii chirurgi, dar nu numai, aleg să lucreze în spitale mari, dotate corespunzător, modernizate, care au echipe întregi de specialiști. „Nu contează doar salariul medicilor, ci și mediul în care își desfășoară activitatea. În centrele medicale mari ei sunt mai protejati”, a explicat chirurgul. „Au cu cine să se sfătuiască, are cine să-i îndrume, se pot întruni diverse comisii mixte, se discută planuri de tratament. Acești oameni nu sunt singuri. Pe când, într-un spital mic din zona rurală, chirurgul el centrează, el dă și cu capul”. Iar, de multe ori, se întâmplă să fie tras la răspundere pentru deciziile pe care le ia, deși vina nu este a lui cât a sistemului prost croit. „Avem nevoie de un anumit confort psihic pentru a ne face meseria. În spitalele mari chirurgul are lângă el un anestezist, încă un chirurg infantil sau pe cineva care a mai efectuat de-a lungul timpul astfel de intervenții. Automat, răspunderea se împarte. Nu ești singur. În rural nu se întâmplă așa”. Motiv pentru care medicul tinde să refuze pacientul minor.
Radu Gănescu, reprezentantul pacienților: „Nu toate spitalele au infrastructura pregătită”
Radu Gănescu, președintele Asociației pacienților bolnavi cronic, este de părere că noua reglementare adusă legii nu poate fi, deocamdată cel puțin, pusă în practică. „Nu toate spitalele sunt pregătite pentru așa ceva. Pentru a trata un minor într-un spital care nu este de pediatrie, trebuie să ai un anumit protocol și circuite separate. Dacă vorbim despre spitalele de pediatrie care primesc copii, dar și adulți până în 21 de ani, acestea trebuie să aibă secții separate. La Gomoiu, de exemplu, nu există așa ceva. Și sunt copii care au împlinit 18 ani, care vin la spital dar sunt trimiși acasă. Pe de altă parte, dacă vorbim de spitalele de adulți unde pot fi tratați și copii, acestea trebuie să aibă secție de pediatrie”, a explicat Radu Gănescu.
Apoi, mai spune pacientul, legea nu vorbește deloc despre actele medicale pe care un medic le poate oferi acestor mici pacienți. „În cazul de la Târgu Jiu, vorbim despre un copil care avea nevoie de servicii de chirurgie. Însă, vă spun sincer, dacă mâine un alt pacient minor avea avea nevoie de o intervenție chirurgicală, medicul l-ar putea refuza. Motivul? Unde scrie în legea nou adoptată că trebuie să operezi copilul? Deci, a rămas tot la latitudinea medicului dacă intervine sau nu”.
Soluții
Medicul Cătălin Smarandache este de părere că pentru a supraviețui sistemul sanitar are nevoie de o infuzie de forță de muncă, dar și de capital. „În spitalele mici din țară ne trebuie mai mulți medici, pe diferite specializări. Un medic chirurg dintr-un astfel de spital ar trebui să aibă un ajutor în sala de operații, o a doua mână cu care să se sfătuiască. Poate chiar un medic pediatru, nu neapărat chirurg dar care cunoaște în amănunt patologia copilului”. Specialistul consideră că spitalele mici din țară ar trebui să încheie contracte cu diverși medici pe care, la o adică, să-i cheme de acasă în caz de nevoie, de forță majoră. „Acest medic să fie acoperit medico-legal și să fie plătit pentru activitatea sa. Autoritățile locale în subordinea cărora se află aceste unități spitalicești ar trebui să aloce un buget în acest sens”.
Sistemul sanitar nu are cum să funcționeze atâta vreme cât există pe de-o parte centre foarte bine dotate, cu resursă umană și centre cărora le lipsesc atât medicii, cât și dotările esențiale. „Și degeaba vom construi noi spitale dacă nu vo, avea și medici care să lucreze acolo. Dacă nu rezolvăm problema resursei umane, acele spitale vor rămâne niște ziduri goale”, consideră dr Smarandache.
Cât despre restructurarea unităților medicale care nu produc nimic în schimb mănâncă bani, medicul consideră că și oamenii de la țară au nevoie de servicii medicale. „Cred că și o comunitate mică are dreptul la doctor”.
Se încarcă comentariile...
