Țânțarii care transmit West Nile, găsiți în 4 sectoare din Capitală. Medic epidemiolog: „În loc de măsuri se prezintă în general scuze...”

0
Publicat:

În patru sectoare din București au fost identificate cazuri de țânțari purtători ai virusului West Nile, ultimele probe pozitive fiind detectate în Sectorul 3, conform raportului experților de la Institutul Cantacuzino.

tantar gif

În urma acestei descoperiri, Primăria Capitalei a intensificat tratamentele împotriva țânțarilor în zonele afectate. Locuitorii orașului sunt alarmați și își iau măsuri de precauție pentru a se proteja de posibilele riscuri, potrivit Digi24. 

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat măsuri suplimentare pentru combaterea țânțarilor în București, după detectarea virusului West Nile.

„Intervenim cu tratamente suplimentare de combatere a țânțarilor adulți pentru diminuarea pericolului infectării cu virusul West Nile.”, a scris edilul pe Facebook.

Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB) a efectuat tratamente suplimentare în sectoarele 1, 2 și 4, în zonele afectate. De asemenea, CMEIB a realizat al optulea tratament de combatere a larvelor de țânțari în apropierea lacurilor din oraș.

Substanța biocidă utilizată, VECTOBAC, aprobată de Ministerul Sănătății, nu afectează flora și fauna locală. 

Institutul Național de Sănătate Publică a raportat primul caz de infecție cu virusul West Nile în București, la un pacient de 60-69 de ani. Pentru prevenirea înțepăturilor de țânțari, medicii recomandă purtarea hainelor cu mâneci lungi, folosirea repelentelor și instalarea plaselor anti-țânțari.

Cu cât crește nivelul de civilizație și de dezvoltare al unei regiuni sau țări, cu atât este mai puțin sesizabilă prezența muștelor, țânțarilor sau rozătoarelor și asta deoarece se iau măsuri corecte și cu caracter permanent de dezinsecție și deratizare. Cu cât scade nivelul de dezvoltare menționat, se remarcă situația inversă, iar în loc de măsuri se prezintă în general scuze...”, a comentat epidemiologul Emilian Popovici pentruAdevărul”.

Simptome West Nile

Medicii ne recomandă să nu intrăm în panică, deoarece nu toți cei mușcați de țânțari dezvoltă boala West Nile sau suferă de forme severe. Simptomele, când apar, sunt rare și includ dureri de cap, greață, febră și dureri musculare.

Este obligatoriu și pe de altă parte ca măsuri de prevenire, nefiind o boală vaccinabilă până în acest moment, cea mai bună metodă de prevenire este să evităm înțepăturile, dar prin utilizarea tuturor metodelor cunoscute. Da, dezinsecție, atât în spațiile verzi, cât și afară, vreau să spun, cât și în casă, prin utilizarea de metode cunoscute antițânțari, tot felul de repalent-uri. Deci astea-s cele care ne țin, ne țin la distanță de această boală.”, a detaliatSimin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Capitală, potrivit sursei citate.

Țânțarul-tigru, prezent în România

Țânțarul-tigru asiatic, o specie invazivă cunoscută pentru transmiterea bolilor precum Dengue și West Nile, a colonizat 13 țări din Uniunea Europeană, inclusiv România. Acest țânțar, ușor de recunoscut după dungile alb-negru, s-a extins în multe regiuni europene datorită schimbărilor climatice și creșterii călătoriilor internaționale.

Țânțarul-tigru poate răspândi boli care erau anterior limitate la Africa, Asia și America de Sud. În România, este prezent în județele Constanța, Giurgiu, București, Ilfov, Prahova, Mehedinți, Sibiu și Bihor.

Pentru prevenirea înțepăturilor, se recomandă îndepărtarea apei stătătoare, utilizarea spray-ului repelent, instalarea plaselor anti-țânțari, și purtarea de haine protectoare. Eliminarea locurilor de reproducere a țânțarilor este esențială, deoarece nu există vaccinuri sau tratamente specifice pentru bolile pe care le transmit, printre care febra dengue, chikungunya, West Nile și virusul Zika.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite