Sistem cu puncte pentru recompensarea copilului
0Mihaela Nicolaescu
Strânsul jucăriilor, făcutul patului, dusul gunoiului, spălatul vaselor sau chiar făcutul lecţiilor reprezintă pentru unii copii o problemă. Dacă părinţii se simt neputincioşi în faţa refuzului său zilnic de a-şi duce sarcinile la bun sfârşit, ei nu trebuie să-l bată, ci să încerce să-l convingă că, de fapt, în schimbul purtării sale poate dobândi nişte câştiguri atractive sau avantaje imediate, dacă este disciplinat.
Cadouri simbolice pentru cei mici
Ideea de bază este aceea că părinţii nu trebuie să-l lase pe copil să creadă că totul se poate cumpăra făcând un târg avantajos, ci că totul se poate câştiga prin muncă şi efort propriu.
Pentru copiii preşcolari, părinţii pot folosi cu succes bomboane sau creioane colorate. De asemenea, pot cumpăra diverse lucruri, le ambalează şi le pun pe toate la un loc într-un coşuleţ sau o cutie cu surprize. Ori de câte ori copilul merită o recompensă poate extrage din cutie un obiect "surpriză", care să-i facă plăcere. O îmbrăţişare, un pupic, cititul unei poveşti sau câteva minute de joacă împreună cu părinţii sunt, de asemenea, recompense pe care copiii mai mici le consideră foarte atractive.
Tabela de punctaj pentru copiii mai mari
Pentru copiii mai mari este nevoie de o schemă mai elaborată de recompense. Părinţii pot să arate copilului că pe uşa frigiderului, de exemplu, au lipit o foaie de hârtie pe care au notat zilele săptămânii.
I se va spune că, în fiecare zi când îşi face patul, va primi câte o faţă zâmbitoare sau câte o stea. Se poate stabili ca la sfârşitul săptămânii să fie numărate punctele şi, în funcţie de numărul punctelor acumulate, să dea posibilitatea celui mic să aleagă de pe o listă de recompense stimulentul care i se pare cel mai atractiv. Făcând o listă de recompense se evită rutina, iar copilul va putea alege mereu altceva, pentru a nu se plictisi de un anume lucru.























































