"Securitatea a fost obraznică şi impertinentă, chiar de la înfiinţarea ei!"

atât la Scânteia, cât şi pe întreagul tronson de presă/tipărituri din Casa Scânteii - inclusiv editurile, inclusiv Agerpres), a avut amabilitatea să ne acorde, în exclusivitate, un lung

atât la Scânteia, cât şi pe întreagul tronson de presă/tipărituri din Casa Scânteii - inclusiv editurile, inclusiv Agerpres), a avut amabilitatea să ne acorde, în exclusivitate, un lung interviu. Întâlnirea de gradul trei dintre un ziarist de la Adevărul şi un fost ziarist-şef de la Scânteia a avut loc la începutul acestei săptămâni, chiar în ziua când interlocutorul nostru a împlinit 77 de ani. În prima parte a interviului, Neculai Roşca povesteşte cum a devenit, din ceferist, ziarist scânteist, cum era politica de cadre în diverse perioade ale ziarului şi, mai ales, cum era văzută ea de jurnalişti şi de reprezentanţii politicului. Nu în ultimul rând, fostul ziarist, care se declară şi acum un om de stânga până în măduva oaselor, vorbeşte despre Securitate. Despre relaţia partidului cu Securitatea. Cum partidul "îi dădea peste bot Securităţii", pentru că "se obrăznicise". În partea a doua a interviului, pe care o să-l publicăm în ziarul de vineri, fostul lider comunist pe "presă şi edituri" va vorbi mult mai mult despre Securitate. Roşca va povesti cum, în anii "70, i-a trimis la plimbare pe reprezentanţii Securităţii care i-au cerut să-şi dea OK-ul pe lista cu informatori din Casa Scânteii (din toate ziarele, din toate tipăriturile, inclusiv din ziarul Scânteia). Cum veneau ofiţerii grafologi ai Securităţii şi citeau mii de scrisori trimise la Scânteia şi la alte ziare. şi tot Roşca susţine cum, în numele partidului, a redirecţionat unele "scrisori duşmănoase" de la Scânteia către Securitate!


Un om de stânga până în măduva oaselor
#Regimul burghezo-moşieresc ne-a condamnat la muncă silnică şi la foamete!
- Domnule Roşca, sunteţi primul dintre greii de la Scânteia care s-au hotărât să vorbească, să spună cum a fost în acele vremuri, când partidul şi politica sa de cadre însemnau foarte mult, erau hotărâtoare în destinul unui om...
- Eu sunt un om de stânga, da' de stânga până în măduva oaselor. Nu forţat de nimeni, ci datorită condiţiilor foarte vitrege prin care am trecut încă din copilărie.
- Ar trebui să ne faceţi să înţelegem de ce aţi rămas şi acum un om de stânga atât de vehement, în timp ce alţi oameni foarte importanţi din anii de glorie ai Scânteii, despre care Adevărul a mai scris şi va mai scrie, de pildă, fostul redactor-şef al Scânteii din anii "50, Sorin Toma, de pildă, Silviu Brucan, s-au schimbat şi şi-au revizuit concepţiile...
- Pentru că ei sunt din alt aluat. Ei au crescut într-un mediu burghez, şi Brucan, şi Toma. Eu sunt dintr-un alt aluat. M-am născut într-o familie de muncitori, tata era ceferist şi a murit la vârsta de 30 de ani. Nenorocirea a făcut să aibă 10 ani fără două luni jumătate în câmpul muncii. Ei bine, pentru aceste două luni şi jumătate nu ne-a dat nici un ban pensie. Trei copii şi o mamă, fără nici un ban.
- Într-adevăr, aţi suferit, dar această suferinţă şi originea dumneavoastră sănătoasă, provenind dintr-o familie săracă, aşa cum am descoperit noi în dosare, după 1944, conta foarte mult "la dosar"...
- Păi, dacă a fost la putere clasa muncitoare, ţărănimea muncitoare, intelectualitatea progresistă, era şi normal. Dar revenind la situaţia mea şi a familiei mele din anii "30-'40, nedându-ne nici un ban pensie, viaţa pentru mine a fost nu de câine de-ăsta care acum i se cumpără parizer şi carne şi de toate, ci de sclav. Sclav ţinut cu forţa. Practic, regimul burghezo-moşieresc din 1930 ne-a condamnat la muncă silnică şi la foamete. Până când am putut să ne câştigăm propria noastră pâine, fraţii mei şi cu mine. Eu, la 14 ani, am fost primul din familie cu şapte clase primare. şi, pe urmă, am intrat la Calea Ferată. Visul meu a fost să ajung ce a fost tata: mecanic pe locomotivă. Am intrat la CFR în 1943, ca ucenic, şi am lucrat la CFR până în 1950, ca meseriaş, lăcătuş mecanic.
- Cum de-aţi ajuns ziarist, cum de-aţi ajuns la Scânteia?
- Până atunci două lucruri trebuie să vă mai spun. Primul este că am intrat în Partidul Comunist când aveam 18 ani, în ianuarie "48. Am avut o caracterizare foarte bună, ca ucenic. După aceea, am fost scos din producţie pentru că la vârsta de 19 ani am fost secretarul sindicatelor pe tot judeţul Vrancea. După care am fost în armată, am ieşit locotenent, iar ulterior am lucrat ca activist de partid la Comitetul judeţean Vrancea, unde coordonam activitatea culturală în tot judeţul. În 1952, am fost trimis, propus de Vrancea, la şcoala Jdanov, pe care am terminat-o în trei ani.
- Era un fel de "ştefan Gheorghiu", "avant la letre"?
- Era mai mult, era o şcoală ideologică, de propagandă.
#Tovarăşul Gheorghiu-Dej a dat dispoziţie să se schimbe compoziţia socială şi naţională la Scânteia
- Să ajungem la Scânteia!...
- Nu m-am gândit niciodată în viaţa mea să ajung ziarist. Nu-mi plăcea. şi m-a chemat, în mod special, Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă, şi mi-a spus: "Domnule, trebuie să mergi la Scânteia"! Am zis că nu doresc, pentru că socotesc că nu am aptitudini, iar el a zis: "Toţi îmi spun aşa când stau de vorbă cu ei şi, pe urmă, nu mai poţi să-i scoţi de la Scânteia". şi mai zice (n.r. - Leonte Răutu): "Tovarăşul Gheorghiu-Dej a dat dispoziţie să se schimbe compoziţia socială (n.r. -ridică, pasional, tonul, parcă retrăind acele vremuri) şi naţională la Scânteia"!
- În ce an era asta?
- În "55.
- Era, deci, după evenimentele cu Ana Pauker?
- A, da, ălea au fost în "52!
- Deci Dej dăduse dispoziţie să se schimbe compoziţia...
- Naţională (iar ridică tonul, cu pasiunea militantului de partid de pe vremuri) şi socială la Scânteia!
- Ce însemna asta, de fapt? Compoziţia naţională însemna să plece cei de altă naţionalitate, de pildă evreii?
- Da, pentru că erau mulţi. Dar, ce se întâmpla, pentru că erau numai ei, de fapt?... Nu ştiu dacă erau 10 la sută români...
"Fiindcă ei - completează soţia domnului Roşca, şi dânsa fost jurnalist - fuseseră ilegalişti. Foarte mulţi dintre ei activaseră şi la
Ajutorul Roşu
, nu ştiu dacă aţi auzit de el. Pe timpul ilegalităţii, ei strângeau fonduri pentru familiile celor care fuseseră închişi. Ei, şi cum este acum cu clientela politică, ştiţi cum e, şi atunci tot aşa...". Ei erau socotiţi nu ilegalişti, ci oameni care aveau legături cu mişcarea, mişcarea muncitorească...
- În fine, unii reveniseră în România, via Moscova, pe tancurile sovietice, cum s-a spus, intraseră în toate structurile de partid, inclusiv Securitatea o penetraseră...
- Faceţi o paranteză, vă rog, ca să-mi spun şi eu părerea în legătură cu serialul dumneavoastră, cu aceste dosare. E bine ce-a făcut Scânteia, pardon, Adevărul, deşi cred că acordaţi spaţiu mult prea mult lucrurilor neesenţiale!

Cadriştii, oameni de mâna a doua?
#Cei de la Cadre- nişte oameni de mâna a doua, care mâncau şi ei o pâine de la Scânteia
- Noi credem că toate detaliile din bucătăria dosarului sunt importante, tocmai pentru ca să vadă cittitorii, mai ales cei tineri, dar şi cei care au trăit pe pielea lor, cât de departe mergeau cei de la Cadre. O să vă minunaţi chiar şi dumneavoastră când o să vă vedeţi dosarul?
- Vreţi să vă spun cum primeam noi, ăştia, de la Scânteia, Cadrele (n.r. - Serviciul de Cadre)?
- Cum?
- Ca pe nişte oameni de mâna a doua, care mâncau şi ei o pâine de la Scânteia. Prin urmare, unul dintre cei despre care ai scris dumneata (n.r. - un fost cadrist) dacă-l vedeai, era vai de sufletul lui. Avea un birou sărac, subdezvoltat cultural, când pleca ăla pe teren, venea şi-mi spunea ce-a găsit, că eu eram atunci secretar de partid la Scânteia, am fost secretar de partid mulţi ani. Secretar şi adjunct de secretar la ziarul Scânteia. După aia am fost pe tot Comitetul de partid, pe toată presa. şi venea ăsta de la Cadre şi-mi spunea:"Tovarăşul Roşca, am găsit cutare şi cutare!"
"şi ce faci, mă, cu astea?"-"Păi, le pun la dosar". "Pune-le, mă!"
- Poate că nu oamenii contau atât de mult cât sistemul după care se căleau acei oameni, sistem care impunea acest tip de politică şi poliţie de cadre...
- Sistemul ăsta atât de sever nu a fost tot timpul prezent în concepţia şi politica Partidului Comunist!
- Asta am încercat să prezentăm şi noi în paginile ziarului Adevărul, făcând diferenţa între diversele etape...
- De pildă, la un moment dat, Ceauşescu venea cu nişte treburi pe care nu ştiu cine i le băga în cap şi spunea că în România nu mai este luptă de clasă, că nu mai are rost să verificăm aşa oamenii... Ba a băgat în Comitetul Central şi burghezi, oameni de origine burgheză, nu burghezi, pentru că ei erau ingineri sau doctori sau scriitori. Deci nu mai era problema cu originea (n.r. - originea sănătoasă), cum se cerea înainte...

Înţelepciunea partidului şi securitatea obraznică
#Tovarăşii securişti trebuie să ştie că, în fiecare întreprindere, secretarul de partid este generalul - şi să i se supună!
- Păi tocmai asta încercăm noi să spunem în serialul "Adevărul deschide dosarele Scânteia": că una era politica şi poliţia de cadre în anii "50, când partidul avea un rol dominant şi dominator, când era mult mai tare decât Securitatea, şi alta era ulterior, când rolul Securităţii s-a întărit...
- Dacă am ajuns aici, eu aş trece la un capitol foarte serios.
- Vă rog!
- Securitatea asta a fost foarte impertinentă şi obraznică chiar de la înfiinţarea ei. Dar înţelepciunea partidului a făcut ca să-i dea peste bot exact când trebuia, când ei se credeau cei mai mari şi cei mai tari. Să vă dau un exemplu. În 1952, dacă ştiţi dumneavoastră, nu mai era Gheorghiu-Dej secretar general al partidului, ci era Gheorghe Apostol. Patru ani. Gheorghiu-Dej fiind şeful guvernului şi al Consiliului de Stat. Gheorghe Apostol, în calitate de secretar general al Partidului Muncitoresc Român, mergea pe la conferinţe de-astea judeţene. şi la una am fost şi eu. De fapt, la mai multe am fost, dar la una vă dau exemplu. Au venit oamenii şi se plângeau de intervenţia şi brutalitatea Securităţii. şi acum redau din memorie, dar aproape exact, iar Gheorghe Apostol, care trăieşte, poate să-mi dea peste gură dacă nu spun adevărul. Iată ce le-a spus Gheorghe Apostol oamenilor: "Tovarăşii securişti trebuie să ştie că în fiecare întreprindere, în fiecare comună, în fiecare raion există un general, şi acest general este secretarul de partid. şi Securitatea trebuie să se supună necondiţionat acestui general care este secretarul de partid"!
- Practic, teoria acesta şi cele relatate de dumneavoastră ne dau nouă dreptate, în sensul că politica de cadre a partidului era mai puternică decăt Securitatea. În sensul că, aşa cum spuneţi dumneavoastră, şeful de partid era generalul, iar Securitatea trebuia să i se supună?!
- Da, aşa e, pentru că ei, securiştii, începuseră să sară peste cal. "şi - completează doamna Roşca -, se obrăzniciseră foarte tare".

Nu rataţi!
Mâine, partea a doua a interviului cu fostul şef al Secţiei "Scrisori şi audienţe" şi, totodată, fostul secretar PCR peste toată presa subordonată Comitetului Central: de la Arici Pogonici, la Scânteia şi Agerpres! Veţi afla cum Roşca susţine că i-a "trimis la plimbare" pe reprezentanţii Securităţii care i-au cerut să-şi dea OK-ul pe lista cu informatori din Casa Scânteii (inclusiv din ziarul Scânteia). şi cum, în numele partidului, a redirecţionat unele "scrisori duşmănoase", de la Scânteia către Securitate! Dacă Roşca îi are sau nu pe conştiinţă pe autorii acelor scrisori, citiţi numai în serialul Adevărul despre dosarele Scânteia! Nu rataţi Adevărul de mâine!