Prima listă de medicamente esențiale publicată de Comisia Europeană. Care sunt pastilele care ne trebuie oricând

0
Publicat:

Comisia Europeană a dat publicității lista cu medicamente esențiale, pusă la punct împreună cu Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Lista de medicamente esențiale, publicată de Comisia Europeană - Foto Arhiva
Lista de medicamente esențiale, publicată de Comisia Europeană - Foto Arhiva

Includerea pe listă nu este un indiciu că un medicament nu va fi disponibil în viitorul apropiat. Mai degrabă indică importanţa vitală a evitării penuriilor pentru medicamentele respective“, a subliniat Comisia.

Documentul include medicamente cu care suntem obișnuiți, cum ar fi analgezice, antibiotice, insulina, dar și unele vaccinuri. Acestea sunt grupate în funcție de organul sau sistemul asupra căruia acționează și de modul în care acționează, sistem de clasificare folosit și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Mai exact, găsim tratamente pentru ulcer, cum este Esomeprazol, pentru boli intestinale, pentru diabet este inclusă insulina, dar și medicamente pentru afecțiunile în legătură cu sângele, cele cardiovasculare, boli ale sistemului urinar sau dereglări hormonale.

De asemenea, sunt incluse medicamente din gama antiinfecțioaselor pentru uz sistemic, cum sunt și mai multe tipuri de antibiotice, precum ampicilina, doxiciclina, amoxicilina și penicilina. Și unele antivirale, cum este aciclovirul, sunt menționate.

Agenția Europeană consideră esențiali și anumiți agenți antineoplazici și imunomodulatori esențiali, dar și tratamente pentru sistemul musculo-scheletal, sistemul nervos, sistemul respirator și unele produse antiparazitare, insecticide și repelente sunt de importanță majoră. Unele dintre ele sunt cunoscute de fiecare dintre noi, cum sunt paracetamolul, cărbunele medicinal, metoclopramidul sau acetilcisteina (ACC).

Vaccinuri considerate esențiale

Printre vaccinurile considerate esențiale regăsim vaccinul meningococic, vaccinul HPV, vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular (dTPa), vaccinul hepatitic B (VHB), vaccinul rujeolă-oreion-rubeolă (ROR), vaccinul varicelic, dar și pe cel antigripal.

Pe lângă acestea, pe lista Agenției Europene regăsim vaccinul antiholeric, vaccinul pentru tifos, pentru encefalită, împotriva hepatitei A, a poliomielitei, a rabiei și a febrei galbene.

Acest document a fost elaborat după o metodologie strictă de evaluare a caracterului esențial și au fost consultați atât pacienții, cât și organizațiile profesionale din domeniul sănătății și asociațiile industriale. Pentru că vorbim despre o prioritate majoră pentru Comisie, documentul este foarte important pentru asigurarea aprovizionării neîntrerupte cu medicamentele esențiale. Lista va fi revizuită anual.

Medicamentele critice sunt evaluate pe baza relevanței lor pentru sănătatea publică. Sunt considerate critice medicamentele care au indicații terapeutice pentru boli cu riscuri grave și medii și care nu pot fi înlocuite fără un impact negativ asupra sănătății pacientului.

Criza medicamentelor

În luna octombrie a acestui an, Comisia Europeană a luat măsuri suplimentare pentru a reduce lipsa unor medicamente, după ce, iarna trecută, cetățenii europeni s-au confruntat cu o criză de medicamente, inclusiv antibiotice.

Dacă unii europeni trebuie să aștepte în medie patru luni pentru a găsi un anumit medicament în farmacie, alții pot aștepta până la doi ani pentru același medicament.

În prima parte a anului 2024 va fi elaborată o abordare strategică comună privind constituirea de stocuri de medicamente pentru a preveni și a atenua penuria, în cooperare cu statele membre.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite