Premieră la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Medicii au îndepărtat o tumoră cerebrală cu pacientul treaz: „Am putut să vorbesc în timpul operației”

0
0
Publicat:

O echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București a realizat, în premieră pentru unitatea medicală, o intervenție neurochirurgicală complexă de ablație a unei tumori cerebrale, cu pacientul treaz pe masa de operație.

Operația a durat aproximativ șapte ore. FOTO: arhivă
Operația a durat aproximativ șapte ore. FOTO: arhivă

Pacientul are 20 de ani și fusese diagnosticat cu o tumoră infiltrativă de mari dimensiuni, localizată la nivelul lobului temporal stâng, o zonă a creierului responsabilă de vorbire.

Pentru a-i conserva funcțiile limbajului, medicii au decis ca o parte a intervenției să fie realizată în timp ce pacientul era conștient și putea comunica. În timpul operației, tânărul a răspuns întrebărilor psihologului din echipă și a recunoscut imagini prezentate pe un laptop, relatează News.ro.

„Sunt foarte bine, mă bucur că am început să vorbesc, după operaţie primele trei zile nu am putut să vorbesc, nu puteam să citesc, nu puteam să scriu nimic şi mă bucur că acum că mă simt ok. Am putut să vorbesc în timpul operaţiei, mi-au arătat pe laptop. Mă simţeam ok, nu am avut emoţii, am fost curios cum o să fiu treaz în timpul operaţiei. Nu văd bine cu ochiul stâng nici acum, apoi m-am trezit la spital, chiar nu ştiu de unde a apărut asta. Familia s-a bucurat că am scăpat de tumoră. Trebuia să lucrez la o firmă de curierat, am aflat de boală şi nu am mai putut să fac asta”, a povestit Alin, tânărul operat.

Operația, care a durat aproximativ șapte ore, a fost realizată de o echipă multidisciplinară formată din trei neurochirurgi: asist. univ. dr. Viorel Prună (medic primar), dr. Ioana Petrescu (medic specialist) şi dr. Dan Visarion (medic rezident, anul VI), patru medici anestezişti: dr. Robert Brânduş, dr. Vlad State, dr. Andreea Zamfir şi dr. Sonia Baciu, un psiholog clinician, Alexandra Avram, şi un bioinginer, Simona Şerban.

„A fost un pacient cu tumoră cerebrală temporală stângă, o tumoră care era localizată într-o zonă responsabilă de vorbire, motiv pentru care s-a decis o operaţie de ablaţie a tumorii cu pacientul treaz. Practic intervenţia chirurgicală a avut trei paşi mari importanţi, în prima etapă pacientul a fost practic adormit astfel încât să putem ajunge la leziune. În pasul doi pacientul a fost trezit, a fost detubat, astfel încât, printr-o tehnică nouă la noi în spital, să putem evidenţia zona responsabilă de vorbire. Acest lucru s-a putut efectua prin electrostimulare, practic printr-un electrod noi am putut stimula zona responsabilă vorbirii. Odată identificată zona, noi am putut practic stabili marginea superioară a tumorii cerebrale. Astfel am putut deconecta marginea superioară a tumorii de zona responsabilă de vorbire”, a explicat dr. Viorel Mihai Prună, medic primar neurochirurg.

Medicul anestezist dr. Robert Brânduș a subliniat complexitatea procedurii:

„A fost o provocare, dar cu şanse pentru acest tânăr la o calitate a vieţii normală de acum. Anestezia cu pacient treaz are mai mulţi paşi, pregătirea înainte de operaţie este absolut crucială, mult mai importantă decât în alte situaţii anestezice, protocoalele internaţionale ne recomandă să mergem până la cunoaşterea pacientului ca şi personalitate, ca şi pasiuni, pentru a-l putea câştiga în timpul operaţiei. Echipamentele le-am avut, tehnica am implementat-o, odată trezit, cu aparatura care ne-a ajutat, a intervenit partea de colaborare cu el.”

Intervenţia s-a încheiat cu succes, fără incidente în timpul și după interneție, iar pacientul se află în stare foarte bună. Medicii spun că îşi va relua activităţile în scurt timp, fără deficiențe de vorbire.

Medicul Robert Brânduș a explicat ce alte complicații ar fi putut să apară:

„În afară de crizele epileptice, ar mai putut fi să nu-i placă, să nu tolereze, să se agite, să aibe un atac de panică, lucru pe care pacientul, fiind absolut blocat în nişte şuruburi, având mobilitate zero, şi de mâini şi de picioare, să te trezeşti într-o sală de operaţie, s-ar putea să nu îţi placă chestia asta. Am vorbit cu el, toţi, zile în şir, înainte de operaţie i-am explicat, o să fim acolo, o să ne auzi vocile, o să facem aşa, şi asta a fost o provocare, intubat, detubat, tirarea dozelor într-o poziţie fixă.”

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite