Operațiunea „Pepenele românesc”. ANF verifică nivelul reziduurilor de pesticide la legumele și fructele de sezon

0
Publicat:

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) a început acțiunile de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele şi fructele proaspete de sezon. Pe lista alimentelor vizate se află și pepenele românesc, transmite Agerpres.

pepene  jpg

Până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

"Ulterior acţiunii "Cireaşa şi Căpşuna" desfăşurată în perioada 30 mai - 5 iulie, ANF va demara o nouă operaţiune de control tematic numită "Pepenele românesc", care se va derula în perioada 8 iulie - 31 august. Numărul de probe prelevate prin Programul Naţional de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eşantioanele vor fi colectate atât din pieţele bucureştene, cât şi din fiecare reşedinţă de judeţ, în vederea analizării acestora", a transmis ministerul într-un comunicat.

În cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe și legume pentru anul 2024, ANF , a suplimentat cu 42% probele de legume şi fructe din producţia autohtonă ce vor fi verificate în perioada 20 mai - 31 august, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a dat asigurări că vor fi luate toate măsurile necesare pentru aprovizionarea populației cu legume și fructe de sezon, care să corespundă atât din punct de vedere al calității și conformității cu standardele de comercializare, cât și din punct de vedere al nivelurilor maxime admise de reziduuri de pesticide.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite