Medicamentul care ar putea ajuta persoanele bolnave de cancer
0În farmacopeea mondială aspirina deţine un loc unic. Remediu vechi, născut acum 3.500 de ani din foaia şi scoarţa salciei albe, a devenit în 1899, un medicament: acidul acetilsalicilic.
Niciun alt medicament nu cunoaşte un astfel de succes ca remediu antiinflamator şi împotriva durerii înainte de 1950, până să cunoască o descreştere a popularităţii. De asemenea, acest medicament revine precum în prezent fiind considerat „o armă puternică pentru prevenirea riscurilor cardiovasculare”, potrivit „Le Monde”.
Aspirina este un medicament duce la împărţirea comunităţii medicale. Efectele sale în prevenirea cancerelor digestive sunt astăzi pe cale de a fi recunoscute. Dar, în timp ce recomandările internaţionale ar trebui să fie publicate în curând, experţii încă îşi pun anumite întrebări: “promisiunile anticancer” ale aspirinei depăşesc riscurile privind producerea de hemoragii interne
După studii care au avut loc timp de 25 de ani au venit primele dovezi privind potenţialele propietăţi anticancerigene ale aspirinei. “De atunci mai mult de 150 de studii de caz şi 50 de studii de grup au arătat că utilizarea aspirinei în mod regulat pot duce la o reducere substanţială a riscului de cancer de colon, esofag şi stomac”, potrivit mărturiei profesorului Peter Rothwell într-un articol publicat în iulie în „Annals of Internal Medicine”.
Unul din primele studii privind beneficiile aspirinei au fost publicat în „The Lancet”, unde în urma a 51 de experienţe medicale realizate pe aproape 77.500 de pacienţi au fost studiate efectele de prevenţie ale bolilor cardiovasculare. În urma acestui studiu a fost confirmat că utilizarea regulată în doze mici a aspirinei timp de cinci ani scade riscul mortalităţii cu 37%. De asemenea , şi procentul celor care au consumat în doye regulate medicamentul timp de trei ani duce la reducerea cu 20% a mortalităţii.
Un al doilea studiu, publicat tot în „The Lancet”, a demonstrat un efect neaşteptat. După tratamente de 6,5 ani este redus riscul şi în rândul altor tipuri de cancer: de sân, prostată, colon, pulmonar.
De ce nu este recomandată? Pentru cel puţin două motive. Pe de o parte, studiile randomizate care au stabilit efectul anticanceros al aspirinei au fost conduse pentru prevenirea primară a bolilor cardiovasculare, nu pentru a analiza efectele sale asupra cancerului. A doua problemă este faptul că aspirina poate provoca hemoragii gastro-intestinale şi cerebrale grave, chiar şi în doze mici.
Într-un sondaj, publicaţia franceză a întrebat mai mulţi experţi dacă pentru propria sănătate ar lua aspirină. Jumătate din cei chestionaţi au declarat că iau în funcţie de nivelul de risc al durerilor/bolii, iar ceilalţi au susţinut că acest medicament ridică numeroase probleme
”Aspirina nu este permisă în prevenirea anumitor tipuri de cancer, nici de Agenţia de Medicamente Americane, nici de Agenţia Europeană a Medicamentelor ”, potrivit profesorului Gilles Bouvenot de la Înalta Autoritate pentru Sănătate. Mai mult de atât, ar putea fi periculos recomandarea sa pentru populaţie.