Medic: Tendința generală este de a avea o persoană cu diabet zaharat la fiecare 10 persoane adulte

0
Publicat:

Prof.dr. Bogdan Timar, medic primar de diabet, nutriție și boli metabolice, rectorul UMF „Victor Babeș” Timișoara, a explicat într-un interviu pentru „Adevărul” că în România, dar și la nivel mondial, prevalența diabetului zaharat de tip 2 va continua să crească și, totodată, în ce constă prevenția acestei boli cronice.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Adevărul: Ce prevalență are diabetul zaharat de tip 2 în România?

Prof.dr. Bogdan Timar: Datele epidemiologice ne indică o prevalență de 11.6% a diabetului zaharat în populația adultă a țării noastre, o valoare ce se încadrează în jurul prevalenței diabetului zaharat la nivel mondial. Practic, tendința la nivel global, de a avea o persoană cu diabet zaharat la fiecare aproximativ 9-10 persoane adulte, apare și le nivelul țării noastre. Și în ceea ce privește predicțiile pentru viitor, avem o similitudine cu predicțiile de viitor de la nivel internațional, și anume de continuă creștere a prevalenței diabetului în următorii 20-30 de ani, în principal pe seama modificărilor stilului de viață, cu accentuarea sedentarismului și a unei alimentații bogate în calorii, ce dezechilibrează balanța dintre necesarul și aportul energetic al organismului.

De ce pronosticurile referitoare la această boală sunt mai sumbre la noi decât la alții?

Trebuie menționat că prognosticul diabetului zaharat în țara noastră nu este deloc mai sumbru decât în alte țări, ba din contră. În România, datorită unei bune organizări a rețelei destinată îngrijirii diabetului, precum și a unui program național de sănătate bine pus la punct, prin care sunt oferite complet gratuit pentru pacienții cu diabet medicamente din toate clasele terapeutice existente în acest moment la nivel mondial, incluzând aici insuline de ultimă generație, îngrijirea diabetului se face la un nivel cel puțin comparabil, în multe cazuri chiar semnificativ mai bine decât în multe state din Europa, ducând astfel la un prognostic de regulă mai bun al diabetului.

Ce înseamnă prevenție în diabetul zaharat de tip 2 și cum ar trebui făcută?

În foarte multe cazuri, apariția diabetului zaharat tip 2 poate fi pusă pe seama unui stil de viață necorespunzător, un stil de viață în care un rol esențial îl au alimentația și sedentarismul. Astfel, în cele mai multe situații, prevenția diabetului zaharat tip 2 este posibilă și poate fi realizată prin măsuri de prevenție primordială și de prevenție primară.

Ce înseamnă asta?

Prevenția primordială este reprezentată de măsurile luate la nivel de societate, de comunitate, prin care se încurajează accentuarea activității fizice. De exemplu, construirea de piste de biciclete, ar încuraja deplasarea de rutină cu bicicleta, construirea de terenuri și facilități publice pentru practicarea sportului. Sau o alimentație sănătoasă  - de exemplu, reducerea dezirabilității sau a accesibilității la hrană bogată în calorii, bogată în lipide ori glucide. Prevenția primară vizează măsurile luate la nivel individual de fiecare persoană în vederea evitării apariției diabetului. Aici este evident că nu există o formulă general valabilă, fiecare persoană în parte având un specific aparte. Cu toate acestea, la nivel de prevenție primară sunt importante măsurile individualizate, adaptate fiecărei persoane în parte ce din nou, dacă vorbim de prevenție, vizează adoptarea unui stil de viață sănătos.

Foarte multe persoane asociază creșterea în greutate, obezitatea, cu apariția diabetului zaharat. Care este legatura între creșterea în greutate și apariția diabetului?

Desigur, atunci când vorbim despre apariția diabetului zaharat tip 2, nu putem vorbi despre o cauzalitate singulară. Cu toate acestea, în momentul de față obezitatea reprezintă factorul de risc implicat în cele mai multe cazuri în apariția diabetului zaharat tip 2.

Cum putem împăca viața de zi cu zi cu sfaturile pe care medicii ni le dau pentru a preveni îmbolnăvirea? Pentru că, deși mulți dintre noi știm cam ce ar trebui să facem, nu ne putem ține de recomandările medicale.

Este evident că, în contextul socio-economic și profesional actual, a adera la măsurile de stil de viață sănătos poate reprezenta o veritabilă provocare. Trebuie să conștientizăm totuși că o mare parte din patologia contemporană poate fi prevenită sau influențată prin măsuri ce țin de optimizarea stilului de viață. Cheia succesului pentru persoanele care nu reușesc să identifice metode prin care să-și optimizeze stilul de viață cred că este reprezentată de a apela la un specialist în domeniu care să-i poată ghida și îndruma spre a obține optimizarea necesară a stilului de viață într-o manieră care poate fi acomodată de particularitățile sale profesionale și habituale.

Despre operație

Ce părere aveți despre operația de micșorare a stomacului ca soluție de pierdere rapidă în greutate? Este ea o soluție care te ferește să ajungi diabetic?

Operațiile de chirurgie metabolică reprezintă o soluție terapeutică în cazurile în care obezitatea poate produce consecințe grave pentru sănătate, fie prin magnitudinea dezechilibrului fie prin factorii de risc asociați. O intervenție de chirurgie metabolică, efectuată la persoane corect selecționate prin prisma raportului beneficii versus riscuri, prin scăderea ponderală pe care o va genera, poate contribui într-o anumită măsură la reducerea riscului de apariție a diabetului.

Campanii pentru depistarea diabetului zaharat de tip 2

Colegiul Farmaciștilor din România, împreună cu Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente au inițiat începând cu luna mai 2023 un proiect-pilot de depistarea precoce a riscului de diabet zaharat de tip 2 în farmacii.

Proiectul se adresează tuturor persoanelor peste 18 ani care vor să afle dacă se află la risc de a dezvolta acest tip de diabet în următorii 10 ani. În cadrul acestuia, farmaciștii vor acorda persoanelor evaluate informații despre: factorii de risc implicați în apariția diabetului zaharat, simptomele specifice, ce înseamnă riscul de diabet zaharat, precum și intervențiile preventive recomandate pentru un stil de viață sănătos.

Lista farmaciilor participante la proiectul pilot poate fi accesată pe paginile web: www.serviciifarmaceutice.ro, www.adrfr.ro și www.forumdiabet.ro, unde vor fi disponibile și materialele informative despre proiect. Totodată, farmaciile implicate în program vor afișa acest lucru în incinta unității.

Sănătatea vine la sate

În perioada 22 aprilie – 18 iunie, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul celei de-a doua ediții a caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România.

Echipe formate din medici specialiști, medici rezidenți, asistente medicale și elevi la școli sanitare postliceale vor merge pe teren pentru a consulta, informa și educa pacienții despre riscurile complicațiilor diabetului zaharat și ale bolilor cardiovasculare. Caravana ajunge în localități din șapte județe: Crișcior – Hunedoara, Gherghița și Starchiojd – Prahova, Ghidigeni – Galați, Sârbii-Măgura – Olt, Holbav – Brașov, Vinderei – Vaslui și Surdila-Greci – Brăila.

Pe baza experienței din prima ediție, în acest an, caravana va ajunge timp de trei zile în fiecare localitate, în două etape: întâi pentru recoltarea de sânge pentru analize, apoi, în weekendul următor, pentru interpretarea rezultatelor de către medicii de specialitate. În acest fel, pacienții participanți la caravană vor putea discuta cu medicii specialiști pe baza rezultatelor analizelor de sânge efectuate în weekendul precedent.

„Din punctul de vedere al accesului la servicii medicale este ca și cum am trăi în două Românii diferite. Există România oamenilor din orașe, care au spitale, clinici și cabinete medicale de stat sau private aproape de casă, și cea a oamenilor de la sate, care nu au, de multe ori, nici medic de familie în localitate. Pentru aceștia din urmă, prevenția nu există, ei merg la medic doar dacă îi doare ceva și nici atunci nu o fac întotdeauna sau la timp.” a declarat Cezar Irimia, președintele APCR.

1.100.000 de români au diabet, dar se estimează că încă un milion sunt nediagnosticați

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite