Lamă, ceară, laser, IPL: care e cea mai eficientă metodă de epilare?

0
0
După epilarea cu ceară ne putem alege cu fire încarnate FOTO: 123RF
După epilarea cu ceară ne putem alege cu fire încarnate FOTO: 123RF

În mediul online, dar şi în cabinetele cosmetice circulă o sumedenie de mituri legate de diversele proceduri de îndepărtare a părului nedorit de pe corp. Medicul dermatolog Viviana Iordache ne lămureşte dacă e adevărat că „părul creşte mai des şi mai negru dacă este ras“ sau că „există creme care întârzie creşterea părului“.


Îndepărtarea părului nedorit de pe corp este o industrie dintre cele mai profitabile, care aduce venituri importante şi producătorilor de creme, soluţii sau uleiuri şi de dispozitive de tot felul, şi saloanelor cosmetice, dar şi cabinetelor dermatologice. Într-un astfel de context, în care promisiunile de marketing sunt prea greu de deosebit de realitate, medicul primar dermatolog Viviana Iordache ne oferă câteva indicii astfel încât să putem alege cele mai potrivite metode de epilare în funcţie de particularităţi, dar şi de posibilităţile financiare.

Lama de ras nu schimbă nimic

Deşi tehnicile de epilat au evoluat foarte mult în ultimii ani, cel mai utilizat dispozitiv rămâne aparatul de ras, iar avantajele nu sunt de neglijat: este metoda cea mai rapidă şi cea mai ieftină. „Dispozitivele de ras au evoluat şi ele, nu mai vorbim de simpla lamă pe care o înşurubai într-un aparat de ras. Cele destinate femeilor conţin de obicei două sau trei lame în dispozitiv, au un capăt culisant, pentru ca aparatul să poată fi reglat astfel încât să ia curba după rotunjimile zonei de epilat, iar cele mai scumpe dintre ele au inclus în cap un buşon care descarcă aloe vera. Astfel încât epilarea se poate face sub duş, fără cheltuieli în plus pe spumă de ras sau after shave“, explică medicul dermatolog.

Poate cel mai răspândit mit legat de epilarea cu aparatul de ras este că „părul va creşte mai des, mai gros şi mai închis la culoare“, teorie care a dat speranţe deşarte numeroşilor suferinzi de alopecie de sex masculin. Specialiştii explică: numărul de foliculi piloşi pe centimetru pătrat este determinat genetic, adică ne este scris în genom, şi mai poate fi influenţat şi de activitatea hormonilor din corp. Mai exact, sub acţiunea hormonilor, poate să crească mai des, mai rezistent sau în zone în care nu are ce căuta, ori, dimpotrivă, tot sub acţiunea hormonilor, în zone în care ar trebui să existe păr, ne trezim că începe să cadă sau să lipsească cu desăvârşire. Lama de ras nu schimbă nici genele, nici hormonii, deci nici pilozitatea. „În mare, singurul efect îl are asupra grosimii firului de păr. Şi aici explicaţia e simplă: trauma mecanică pe care o produce lama de ras va stimula creşterea unei cheratine mai groase“, precizează dr. Viviana Iordache.

Cremele epilatoare, un risc asumat

Spre deosebire de epilarea cu lamă, îndepărtarea părului nedorit cu cremele epilatoare nu se asociază cu riscul creşterii unor fire de păr mai groase, fiindcă metoda nu implică o traumă, ci acţionează chimic. Şi riscul de foliculită este mai mic în cazul cremelor epilatoare. Totuşi, specialiştii sunt extrem de reţinuţi în a recomanda această soluţie de epilat. 

„Eu, ca dermatolog, n-o să recomand niciodată creme epilatoare. Dacă buzunarul nu ne permite ceva mai costisitor, e preferabil să rămânem la clasica lamă de ras. Pentru că, din păcate, cremele acestea conţin nişte substanţe toxice suficient de puternice în concentraţia lor încât să topească cheratina. Pe vremea tinereţii mele, se foloseau compuşi cu sulf şi cu plumb, acum nu ştiu ce se mai foloseşte. Dar, cu siguranţă, dacă o astfel de cremă topeşte cheratină suficient cât să-ţi cadă părul de pe picioare, nu ai de ce să o foloseşti în zone sensibile, cum este zona inghinală sau genitală, sau la axilă. Şi fix acolo se folosesc în cele mai mari cantităţi. Nici pe suprafeţe foarte mari, cum sunt picioarele, nu recomand aceste creme. Gândiţi-vă că picioarele pot ocupa până la 30-40% din suprafaţa corporală. Să pui compuşi potenţial toxici pe 30% din suprafaţa corporală devine foarte important. Chiar dacă stai numai 15 minute cu crema pe piele“, subliniază dr. Viviana Iordache.

Deşi studiile realizate de-a lungul timpului au dovedit că pielea nu are capacitatea să absoarbă foarte mult din substanţele conţinute în cremele sau soluţiile aplicate, medicul aduce aminte de controversele în jurul antiperspirantelor cu clorură de aluminiu. Acestea se aplică pe o porţiune foarte mică de piele, cum e axila, care nu are mai mult de 10 centimetri pătraţi şi, totuşi, sunt acuzate că ar putea provoca probleme de sănătate.

De ce apar firele încarnate

Pentru cei care tolerează durerea, epilarea mecanică – cu penseta sau cu epilatoare electrice – şi epilarea cu ceară au eficienţă pe termen lung. Totuşi, şi aceste metode sunt asociate cu anumite riscuri. În cazul îndepărtării părului nedorit cu ceară fierbinte, există riscul microarsurilor şi al petelor sau eczemelor cauzate de alergii la diverşii compuşi din compoziţia soluţiei respective. Medicul dermatolog explică: „Încă se mai foloseşte ceară care se încălzeşte acasă, pe foc, şi încă se mai prezintă la dermatolog pacienţi cu arsuri destul de severe dobândite astfel. În plus, dispozitivele cu ceară, pe vremuri aveau colofoniu, pe româneşte sacâz, dar acum au tot felul de alte substanţe sintetice care pot fi alergene. Printre efectele adverse se numără şi petele albe după epilarea cu ceară, care pot fi microarsuri sau chiar cicatrici. Adică, la un moment dat, dacă rădăcina firului de păr este foarte groasă şi rezistentă, smulgerea poate să se producă cu o micuţă bucăţică de piele din jurul firului de păr şi să rămânem cu semne pe viaţă“.

Epilatoarele electrice nu sunt asociate cu riscul alergiilor sau al arsurilor şi, în plus, se pot folosi şi pe fire de păr mai scurte, nefiind nevoie să aşteptăm creşterea părului pentru a ne putea epila eficient, ca în cazul soluţiilor tip ceară.

Dar toate metodele care produc mici traume la nivelul pielii şi a firului de păr, fie că vorbim de utilizarea aparatului de ras, a soluţiilor tip ceară sau a pensetelor, pot duce la foliculită ori la aşa-numitele fire încarnate. Nu de puţine ori, la cabinetul medicului dermatolog ajung persoane cu probleme cauzate de firele de păr crescute sub piele. „În general, epilatul cu lama nu produce fire încarnate, ci foliculită, adică o iritaţie, o inflamare a zonei din jurul firelor de păr. Epilatul cu smulgere, în schimb, poate să determine fire încarnate, cu risc de cicatrici, de inflamaţii cronice, de probleme pe termen lung, la nivelul zecilor de ani. În plus, dacă încercăm să extragem firele de păr cu pensete, forfecuţe, ace, putem ajunge la suprainfecţii şi necazuri mai importante. Este bine de ştiut că, în sistemul german de asigurări de sănătate, foliculita cronică şi firele încarnate sunt o indicaţie clară de epilare definitivă decontată 100% de stat.“

<strong>„În saloanele cosmetice nu se respectă regulile epilării definitive“</strong>


„Epilare definitivă“ rămâne o sintagmă, pentru că ea nu este nici totală, nici definitivă în procente absolute. Se consideră că epilarea cu laser sau cu lumină intens pulsată a fost eficientă dacă a produs o reducere a firelor de păr cuprinsă între 80% şi 90%. Chiar şi aşa, în general, în momentul în care ni se vor modifica hormonii, ne putem trezi ca pe o zonă pe care am epilat-o aşa-zis definitiv în urmă cu ceva ani, să mai apară fire de păr. „Asta pentru că metoda pe câmpul respectiv este definitivă, dar nu este preventivă. Epilarea cu laser şi sistemele cu lumină nu acţionează decât pe foliculii activi la momentul respectiv. Ca să fie clar, la nivelul feţei, care ne chinuie pe noi, femeile, cel mai mult, avem între 300 şi 800 de foliculi pilosebacei, deci ar însemna să facem sute de şedinţe ca să putem zice că i-am prins pe toţi“, explică medicul Viviana Iordache.

Dispozitiv medical versus aparat cosmetic

Metodă de epilare definitivă poate să însemne şi un dispozitiv medical, a cărui unică acţiune este epilarea medicală, dar poate să însemne inclusiv device-uri ce pot fi cumpărate de pe internet, care sunt, de fapt, lămpi ce emit lumină şi pe care doar scrie că sunt aparate pentru epilarea definitivă.

Ce trebuie ştiut: dispozitivul medical are în spate studii pe trei faze. Faza unu este faza de laborator, în care producătorii încearcă diferite emisii de lumină, ca să ştie că-şi pot atinge ţinta fără accidente. Faza doi este faza care include subiectul uman: producătorul trebuie să demonstreze că dispozitivul medical poate să atingă un procent corect de eficienţă ca să poată fi încadrat la indicaţia terapeutică, adică dacă vrei să-i spui medical „epilare definitivă“, el trebuie să atingă măcar 70% din firele de păr în condiţiile pe care le impune producătorul. În faza trei, producătorul trebuie să demonstreze că subiecţii umani care au făcut testele pentru epilarea definitivă cale de câţiva ani nu au prezentat efecte adverse importante, respectând condiţiile impuse, iar profilul de siguranţă a fost înalt.

Aceşti paşi nu trebuie respectaţi la înregistrarea unui device cosmetic. Aici ajungem la veşnica problemă medicament versus supliment alimentar. Ca să poată să vândă fără să facă investiţii mari şi studii pe mulţi ani, producătorii care înregistrează suplimente alimentare sau dispozitive cosmetice, în loc de dispozitive medicale, scad puterea. În acest mod, producătorii investesc mult mai puţini bani în producţie, deloc în cercetare, şi câştigă, practic, mult mai mulţi bani, subliniază specialista.

Cel mai îngrijorător aspect atunci când ne adresăm saloanelor cosmetice pentru epilare aşa-zis definitivă este, potrivit medicului Viviana Iordache, că „din păcate, în saloanele cosmetice nu se respectă principiile cele mai importante ale epilării cu laser sau cu lumină intens pulsată. Nu sunt corect aleşi clienţii, nu se respectă intervalele între epilări. Primul risc la care ne expunem dacă apelăm la dispozitive de pe internet sau la saloane cosmetice de la colţul străzii este ineficienţa. Apoi există riscul expunerii la laser sau lumină intens pulsată a unor leziuni cărora cosmeticiana nu le recunoaşte potenţialul periculos. Apoi, există riscul nefolosirii corecte a parametrilor de epilare: din dorinţa de a lua banii mai repede, se scad intervalele între epilări, ceea ce poate duce la arsuri, dar şi la nevoia de mai multe şedinţe“. 

Putem întârzia creşterea părului?

Pe piaţă există o varietate de creme, uleiuri, geluri de duş, care promit că vor întârzia creşterea părului între epilări. Sunt doar promisiuni de marketing, însă, fără nicio dovadă în spate, avertizează specialiştii. „Există o singură substanţă care, pe zonele testosteronice, poate inhiba receptorii de testosteron; trebuie ştiut că principala cauză de apariţie a firelor de păr în zone nedorite este cea hormonală. Substanţa se numeşte eflornitină, iar numele comercial diferă de la un producător la altul. Această substanţă este un medicament, nu se găseşte pe internet, în butic sau în supermarket, şi se prescrie cu reţetă. Se recomandă doar persoanelor cu probleme testosteronice şi se aplică numai pe zonele mici, de exemplu la nivelul bărbiei, mustăţii sau perciunilor la femei. În plus, nu are un rol de epilare. Ea va produce un viraj mai mic din puf, care există peste tot pe corpul nostru, în fire vizibile care necesită epilare“, subliniază medicul Viviana Iordache.

Mai multe - Sănătate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite