Gravidele cu hipertensiune arterială riscă să aibă copii autişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile care suferă în timpul sarcinii de preeclampsie, o afecţiune manifestată prin creşterea alarmantă a tensiunii arteriale, prezintă un risc ridicat de a naşte copii autişti, potrivit unui nou studiu apărut în Journal of the American Medical Association, Pediatrics.

Gravidele care au preeclampsie se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a aduce pe lume copii cu autism, iar riscul este chiar şi mai mare dacă simptomele lor sunt mai severe, avertizează cercetătorii de la Universitatea California din SUA, informează Mediafax.

Preeclampsia este o complicaţie a sarcinii, care se apare de obicei după săptămâna 20 şi care se caracterizează prin hipertensiune arterială şi prezenţa proteinelor în urină, însoţite sau nu de edeme ale corpului.

Oamenii de ştiinţă au descoperit această corelaţie îngrijorătoare după ce au examinat peste 1.000 de copii cu vârste cuprinse între doi şi trei ani, în cadrul unei cercetări ştiinţifice despre riscurile genetice şi de mediu asupra autismului, în nordul statului California.

Am constatat o asociere semnificativă între preeclampsie şi sindromul autist, dar şi cu întârzieri de dezvoltare, care cresc odată cu gradul de severitate al patologiei“, a explicat Cheryl Walker, profesor de ginecologie la Institutul MIND din cadrul Universităţii California din oraşul Davis.

Cercetarea a fost realizată pe 500 de copii autişti, 200 de copii care suferă de întârziere de dezvoltare fără să sufere de autism şi 350 de copii fără aceste patologii. Toate mamele lor au suferit de preeclampsie.

De asemenea, mamele copiilor autişti şi ale copiilor cu întârziere de dezvoltare au suferit şi de insuficienţă placentară în comparaţie cu mamele ale căror copii s-au dezvoltat normal.

Există mai multe mecanisme prin care preeclampsia poate să afecteze dezvoltarea creierului, potrivit profesorului Cheryl Walker. Pentru fetus, limitările de nutrimente şi de oxigen care rezultă din această patologie maternă generează un stres oxidativ, care provoacă eliberarea de proteine în sângele mamei cu rolul de a ameliora circulaţia sangvină. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite