Farmacişti: Eliminarea plafoanelor pentru medicamente ar putea crea o criză fără precedent
0Eliminarea plafoanelor din farmacii pentru eliberarea medicamentelor ar putea crea o criză fără precedent,deoarece cererile se vor dubla sau chiar tripla, anunţă farmaciştii şi distribuitorii de medicamente.
"Avem contracte cu sume fixe până la sfârşitul trimestrului patru. Acum nu ajung medicamentele, aşa plafonate, cum să ajungă fără plafoane? Cine dă bani pentru medicamente la liber? Ar fi fost normal să mute plafonul de la farmacist - aici a fost o greşeală când a fost pus - la medic, întrucât el este prescriptorul reţetei. Dar fără plafon este o greşeală. Plafonul la medic era real'', a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu.
Aceasta a mai spus că farmaciştii nu au mai primit, din iunie, banii cheltuiţi pentru medicaţia oncologică şi diabetică. ''Vreau să ştiu de unde vor fi bani pentru toate medicamentele sau vom fi obligaţi să aducem bani de acasă, cum am păţit de multe ori? Cred că va fi un haos fără precedent'', a adăugat farmacista.
Distribuitorii de medicamente care ameninţă cu oprirea livrărilor într-o săptămână
''Scoaterea plafoanelor este imposibil de suportat. Va fi o criză fără precedent. Cererea de medicamente se va dubla sau chiar tripla. Nici măcar ceea ce este acum neplafonat nu asigură consumul'', a declarat preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente, Viorel Vasile.
Guvernul a decis miercuri, eliminarea plafoanelor din farmacii pentru eliberarea medicamentelor compensate, începând cu 1 octombrie, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Nicolăescu: Acum sistemul este pregătit
El a susţinut că eliminarea plafoanelor nu este o măsură electorală, deoarece a fost anunţată încă din luna mai, urmând să fie introdusă atunci când sistemul este pregătit.
El a precizat că primele reţete vor fi decontate începând cu 15 ianuarie 2009, astfel că desfiinţarea plafoanelor nu va afecta bugetul pe 2008, fondurile necesare acestei măsuri, care presupune o majorare de circa 3 la sută a sumelor alocate cu această destinaţie, urmând să fie asigurate prin bugetul pe anul viitor.
Doar 3% dintre reţetele prescrise au rămas neonorate, până în prezent, susţine Nicolăescu
Ministrul a asigurat că nu vor exista probleme de finanţare şi s-a declarat surprins de faptul că unii dintre farmacişti, care cunosc sistemul de decontare, "alarmează populaţia că nu vor mai exista fonduri".
Potrivit lui Nicolăescu, contractele încheiate între casele de sănătate şi farmacii vor fi modificate astfel încât să nu mai prevadă sume fixe pentru decontarea acestor medicamente.























































