EMA: Două doze de vaccin anti-COVID, indispensabile împotriva variantei Delta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoritatea europeană cu rol de reglementare recomandă administrarea a două doze în cazul vaccinurilor Comirnaty (Pfizer), Spikevax (Moderna) şi Vaxzevria (AstraZeneca). Foto Radu Petroşel
Autoritatea europeană cu rol de reglementare recomandă administrarea a două doze în cazul vaccinurilor Comirnaty (Pfizer), Spikevax (Moderna) şi Vaxzevria (AstraZeneca). Foto Radu Petroşel

Vaccinarea cu două doze de vaccin împotriva covid-19 este indispensabilă în asigurarea protecţiei împotriva variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care îndeamnă statele membre UE să-şi accelereze programul vaccinării, relatează AFP.

”Date preliminare sugerează că două doze de vaccin împotriva covid-19 (...) sunt necesare în vederea furnizării unei protecţii adecvate împotriva variantei delta”, anunţă într-un comunicat EMA. 

”Respectarea programului vaccinării recomandat este indispensabilă în vederea beneficierii de cel mai înalt nivel de protecţie”, subliniază agenţia.

De altfel, EMA a solicitat statelor membre ale Uniunii Europene să îşi accelereze programele de vaccinare.

“Este esenţial ca statele să îşi accelereze programul propriu de vaccinare, inclusiv administrarea de doze secundare atunci când acest lucru este recomandat şi, de asemenea, să completeze lacunele şi să frâneze, cât de repede posibil, oportunităţile de apariţie a variantelor”, a subliniat EMA, potrivit Agerpres.

Autoritatea europeană cu rol de reglementare recomandă administrarea a două doze în cazul vaccinurilor Comirnaty (Pfizer), Spikevax (Moderna) şi Vaxzevria (AstraZeneca).

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite