Doi ofiţeri sovietici m-au călăuzit să mă lepăd de trăsăturile mic-burgheze

mult de un CV din ziua de azi şi chiar de o autobiografie, literară sau nu, destinată, înainte de '89, altor scopuri decât cele de partid, Securitate sau Cadre. După cum veţi vedea,

mult de un CV din ziua de azi şi chiar de o autobiografie, literară sau nu, destinată, înainte de '89, altor scopuri decât cele de partid, Securitate sau Cadre. După cum veţi vedea, autobiografia tip "Bârlădeanu" diferă şi de celelalte câteva autobiografii prezentate, în fragment, în numerele trecute ale serialului Adevărul despre dosarele Scânteia. Nu este omisivă ca biografia lui Sorescu, nu este împănată cu nume celebre, ca autobiografia Anei Toma, fosta soacră a secretarei Anei Pauker. Dar nici nu este extrem de autocritică, precum autobiografia lui Olaru, fostul coleg de celulă al lui Nicolae Ceauşescu, care a mărturisit cum şi-a turnat colegii la Siguranţă. Autobiografia lui Bârlădeanu este plină de laude faţă de omul sovietic şi poporul sovietic, faţă de Partidul Comunist şi "măreţele lui idealuri".

Autobiografia de partid, piesă grea în dosarul de cadre
Autobiografia din dosarul de cadre era, practic, aşa cum am mai spus în episoadele anterioare, un autodenunţ "la sânge" întocmit de cel în cauză. Un autodenunţ în care declarantul/autodenunţătorul nu lăsa să scape nici un amănunt din viaţa şi trecutul său. Mai ales amănunte din cele care frizau limitele, fetişurile şi tabuurile impuse de furcile caudine ale politicii de cadre: originea socială (care trebuia să fie una sănătoasă, din părinţi ţărani sau muncitori, dacă se putea, chiar ilegalişti), ce a făcut declarantul înainte de 23 august 1944, pe ce front a luptat, dacă a fost arestat de Siguranţă şi dacă şi-a turnat tovarăşii de luptă şi suferinţă, dacă a fost luat prizonier (mai ales de nemţi sau pe frontul din Spania) şi ce a declarat celor din lagăr, dacă a făcut parte din organizaţii fasciste sau comuniste/ilegaliste. Fiecare omisiune îl costa pe declarant, întrucît totul se verifica, pe teren, de inspectorii de la Cadre. Bile albe în autobiografie constituiau şi laudele Partidului şi declararea ataşamentului faţă de împlinirile "stindardului călăuzitor". Un astfel de tip de autobiografie este cea a lui Vigner/Victor Bârlădeanu.

"Părinţii mei ţineau o mică prăvălie de mărunţişuri. În 1936 au sărăcit şi şi-au lichidat prăvălia"
"M'am născut în 18 decembrie 1928 la Bucureşti. Părinţii mei - Avram şi Sura Bârlădeanu - ţineau o mică prăvălie de mărunţişuri în Bucureşti, pe şoseaua Iancului. În 1936 au sărăcit şi şi-au lichidat prăvălia", îşi începe Bârlădeanu autobiografia sa. şi continuă, în acelaşi registru: "Tatăl meu a fost vre-o doi ani vânzător la o prăvălie de hainărie pe str. Carol (cum se numea pe atunci). Apoi s'a îmbolnăvit grav. (...) În răstimpul acesta, familia a fost întreţinută de maică-mea, care făcea şerbeturi şi dulceţuri pentru casele bogate. De pe la vârsta de 14 ani, am început şi eu să dau meditaţii şi, cu banii câştigaţi, să-mi plătesc taxele şcolare, să-mi cumpăr manuale şi să ajut şi în casă. După 23 august, tatăl meu şi-a deschis o tarabă, în tovărăşie cu o rudă depărtată, în
Bazarul comercianţilor ambulanţi
, din Piaţa Naţiunii. La începutul lui 1947 a lichidat taraba, îmbolnăvindu-se din nou. De atunci, părinţii sunt întreţinuţi de mine".

"Eliberarea ţării noastre, la 23 August 1944, m'a găsit la jumătatea drumului de limpezire ideologică"
"Eu am învăţat clasele primare la şcoala Ion Heliade Rădulescu de pe Bd. Tolbuhin (fost Pache). Am fost un elev mediocru, care nu se distingea prin nimic. (...) Mânat de dorinţa de a arăta părinţilor - care făceau sacrificii mari ca să mă ţină la şcoală - că merit aceste sacrificii - am devenit elevul cel mai bun al clasei. (...) Până la vârsta de 14 ani am avut o imagine foarte nebuloasă despre politică. (...) În perioada aceea am început să scriu literatură. Scriam cu naivitatea vârstei versuri romantice, piese de teatru uriaşe, romane neterminate - pline de idei confuze, de misticism. (...) Profesorul de română a început să-mi strecoare, cu toate precauţiile necesare în vremea ilegalităţii, o serie de idei noi cu privire la politică. (...) M-a îndemnat pentru întâia oară să citesc poeziile lui Maiacovski. (...) În lunile dinaintea lui 23 August 1944, am început să scriu şi mici poezii cu un caracter nou, în care vorbeam despre muncitori, muncă, dar în care erau multe confuzii. (...) Eliberarea ţării noastre, la 23 August 1944, m'a găsit la jumătatea drumului de limpezire ideologică. Nu parcursesem tot drumul. Mai apăsa asupra mea o puternică influenţă mistică, religioasă, mic-burgheză. Prin aceasta se explică faptul că am căzut în plasa unei mişcări sioniste cu faţadă
socialistă
:
Haşomer Haţair
. Un timp, orbit de frazeologia marxistă cu care mă îmbătau cei din mişcare, nu mi-am dat seama ce scopuri mârşave au. Pe urmă am observat că vin din ce în ce mai des la această mişcare sionistă-socialistă - care se proclama şi atee - diverşi mari fabricanţi, bancheri, rabini (...)", se autodescria în termeni idilic-socialişti V.B.

Intrarea în PCR, subliniată cu rosu
"Totodată, UTC-ul, care avea o celulă în liceul unde învăţam, a început o acţiune de lămurire ideologică asupra mea. (...) În luna decembrie 1944 (după trei luni de participare la mişcarea sionistă), s-a produs deplina mea clarificare şi ruptura mea cu sionismul. Am scris atunci un articol la gazeta de perete care a avut răsunet în şcoală. Se numea
Despre aşa-zisul sionism socialist
. Două săptămâni după aceea, în urma unui serios proces de conştiinţă, am intrat în rândurile UTC-ului, hotărât să lupt pentru a deveni un bun comunist (...) În iarna 1945-1946, s'a întâmplat un eveniment deosebit de important în viaţa mea. S'a înfiinţat o celulă de partid la noi în liceu. La începutul anului 1946, am fost primit în rândurile Partidului Comunist Român (nr. - frază subliniată cu roşu, ca şi altele, de fapt, în autobiografia sa; probabil sublinierile aparţineau celor de la Cadre). Mi-am dat seama atunci că intrarea în rândurile partidului nu e un fapt oarecare, ci un angajament pentru o viaţă întreagă de a lupta necurmat pentru cauza proletariatului. E drept că am avut pe urmă destule lipsuri şi slăbiciuni în muncă, care m'au făcut să nu fac faţă cu cinste acestui angajament întotdeauna."

La organul Comandamentului Armatelor Sovietice din România
"La începutul anului 1947 (în februarie), am fost chemat la redacţia ziarului
Graiul Nou
, organul Comandamentului Armatelor Sovietice din România. (...). Acolo am cunoscut pentru prima dată omul sovietic şi modul de lucru dintr'o instituţie sovietică. (...) La început nu mă puteam împăca deloc cu disciplina unei asemenea instituţii. (...) Aveam dese manifestări de anarhism boeresc. (...) Doi ofiţeri sovietici de la
Graiul Nou
, în frunte cu colonelul Gavrilov, m'au călăuzit părinteşte şi m'au ajutat să mă lepăd de multe din trăsăturile mic-burgheze. (...) Fiind acolo am citit rapoartele lui Jdanov. (...) Acolo am prins o dragoste adevărată şi puternică, nu abstractă, ci concretă pentru omul sovietic, pentru cultura sovietică. (...) Din redacţia
Graiul Nou
am făcut parte până în aprilie 1948, când ziarul a fost desfiinţat."

"Călătoria în Coreea, o mare experienţă"
"Zece zile după desfiinţare, am intrat în redacţia ziarului Scânteia. (...) Cea mai mare dintre sarcini (n.r. - la Scânteia) a fost trimiterea mea în delegaţia care a dus darurile poporului coreean. Călătoria în Coreea a fost pentru mine o mare experienţă, care va lăsa o urmă asupra întregii mele vieţi. În momentul acesta ziarul mă trimite în munca de corespondent al său la Moscova. Zilele acestea am fost decorat cu Medalia Muncii."

Cu toată înflăcărarea sa pentru partid, şi Bârlădeanu a fost pe "lista lui Mitea"
Finalul autobiografiei lui Victor Bârlădeanu este deosebit de interesant prin două aspecte. Mai întâi, prin lista persoanelor care pot da referinţe despre el, listă pe care figurează inclusiv un general cu nume predestinat, "generalul Bulan, de la Miliţie sau Securitate". Un al doilea aspect demn de remarcat este finalul autobiografiei în care Victor Bârlădeanu menţionează (n.r. - subliniat): "Declar, deasemeni, că nu cunosc să am vre-o rudă apropiată în străinătate. De altfel, cu aproape toate rudele (în afară de părinţi) am rupt toate legăturile de vreo doi-trei ani"!
Numai că, peste ani, tocmai această frază avea să-i joace un renghi lui Victor Bârlădeanu. În anii '70, el avea să fie trecut (de Securitate sau de Serviciul Cadre al Scânteia) pe celebra "listă a lui Mitea" (fostul redactor-şef al Scânteii, în acea vreme). La poziţia a patra din "lista lui Mitea", citim: "Bârlădeanu Vigder, publicist comentator. Fiica sa - Irina Bârlădeanu, arhitect, s-a căsătorit în 1975 cu Neidmann Silvian, inginer constructor, cetăţean român plecat în Israel din 1974. Irina Neidmann (Bârlădeanu) şi-a urmat soţul în Israel în martie 1976. Soţia tov Bârlădeanu Vigder are veri de gradul ll în RFG şi SUA, cu care poartă corespondenţă".
Ca un făcut, după '90, Victor Bârlădeanu avea să devină secretarul Asociaţiei de Prietenie România-Israel, al cărei preşedinte a fost mai întâi Răzvan Theodorescu (fost director al Televiziunii şi fost ministru al culturii). Am încercat, prin mai multe mijloace, să luăm legătura cu octogenarul fost scânteist. Cei pe care i-am contactat ne-au comunicat că venerabilul Bârlădeanu este foarte bolnav şi este posibil să fie plecat la copii, în Israel.

Mâine, nu rataţi un excepţional interviu cu un fost greu al Scânteiii, ziaristul de stânga N. Roşca, fostul şef al Secţiei "Scrisori" şi, totodată, fostul secretar PCR peste toată presa subordonată Comitetului Central (de la Arici Pogonici la Scânteia şi Agerpres)! Roşca este omul care susţine că i-a refuzat pe reprezentanţii Securităţii, care i-au cerut să-şi dea OK-ul pe lista cu colaboratori/informatori din Editura Scânteia (inclusiv din ziarul Scânteia). Tot Roşca susţine, însă, cu mândrie şi fără umbră de regrete că a redirecţionat unele "scrisori duşmănoase" de la Scânteia, către Securitate! Doar pe cele ale Doinei Cornea nu le-a trimis, pentru că Securitatea le avea deja. Dacă Roşca îi are sau nu pe conştiinţă pe autorii acelor scrisori care, poate, au fost arestaţi şi torturaţi, citiţi numai în ziarul de mâine!