Din 2020, clima Terrei va fi profund dereglată

va fi ameninţată, ci civilizaţia". Cele de mai sus le-a spus unul dintre cei mai străluciţi savanţi ai ultimelor decenii, prof. englez James Lovelock, 86 de ani. Ideile lui îl plasează pe

va fi ameninţată, ci civilizaţia". Cele de mai sus le-a spus unul dintre cei mai străluciţi savanţi ai ultimelor decenii, prof. englez James Lovelock, 86 de ani. Ideile lui îl plasează pe linia lui Newton, Maxwell sau Darwin. Încălzirea climei nu-l preocupă doar pe el, ci şi instituţii de mare importanţă precum Pentagonul, care, în 2003, a comandat un raport pe tema respectivă, prezentat de AgoraVox.

Document păstrat în seifuri
Concluziile sunt atât de alarmante încât cele mai înalte autorităţi de la Washington le-au ţinut sub lacăt. Nu mai suntem în anii '70, când tema era subiect de cărţi de science-fiction. Potrivit autorilor, "scopul acestui raport este de a imagina ceea ce este de neconceput, şi anume respingerea frontierelor cercetării actuale privind schimbările climaterice, pentru a înţelege mai bine implicaţiile posibile pentru securitatea naţională a SUA". "Raportul secret al Pentagonului privind schimbările climaterice" a fost comandat de Pentagon sub conducerea lui Andrew Marshall, influentul consilier al lui Donald Rumsfeld. Autorii sunt Peter Schwartz, consultant la CIA şi fost responsabil cu planificarea la Royal Dutch/Schell, şi Doug Randall de la Global Business Network, un cabinet de consultanţă cu sediul în California. Documentul fusese "livrat" în octombrie 2003, dar divulgarea sa în afara sferelor militare a fost împiedicată de autorităţile americane, deoarece concluziile lui erau în opoziţie cu tezele apărate în general de Administraţia Bush. Această aprigă controversă a ţinut în parte ascuns fondul raportului şi, în mod paradoxal, cele mai importante părţi ale mass-media au evocat slab concluziile lui. Mai întâi, trebuie subliniat demersul cu totul original al autorilor: nu este vorba despre a şti dacă pământul se încălzeşte, nici în ce mod, ci de a se pune problema consecinţelor pe care le poate avea o modificare bruscă a climei asupra securităţii naţionale a SUA. Nici vorbă de filantropie aici, ci de un act politic, în sensul de a anticipa corect pentru a acţiona mai bine. În al doilea rând, autorii nu emit ipoteza unei modificări graduale a climei - care este cea pe care o evocăm cel mai adesea - ci, mai curând, aceea a unei rupturi bruşte, la orizontul anului 2010, adică mâine, ruptură pe care o consideră deosebit de plauzibilă, luând în considerare indiciile ştiinţifice convergente şi având o privire retrospectivă asupra modificărilor climaterice intervenite în cursul ultimilor 20.000 de ani, în special în perioada denumită "Driasul recent" de acum 12.700 de ani, apoi în cursul unui episod de răcire a pământului, de acum 8.200 de ani, care serveşte de referinţă pentru scenariul avut în vedere, şi, în sfârşit, în momentul micii ere glaciare, care a durat din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea.

Scenariul "catastrofelor anunţate"
Pentru Randall şi Marshall, problema nu este de a şti dacă acest lucru se va petrece, ci cum trebuie acţionat de vreme ce acest lucru se va întâmpla. În acest sens, ei aplică ceea ce filozoful francez Jean Pierre Dupuy preconizează în lucrarea sa "Mica metafizică a Tsunami", care descrie atitudinea ce ar fi de dorit să se adopte în raport cu "catastrofe anunţate": trebuie acţionat ca şi cum acestea au avut deja loc pentru a te putea asigura mai bine! Scenariul descris în raport, care se bazează pe date ştiinţifice incontestabile, este următorul: încălzirea climaterică progresivă pe care o constatăm de mai multe decenii determină, în prezent, o încetinire abruptă a circulaţiei termohaline oceanice - curenţi oceanici la mare adâncime care joacă un rol crucial în regularizarea termică a Terrei -, sub efectul răcirii oceanelor, ca urmare a topirii gheţurilor şi a "temperării" acestora. Acest fenomen induce reacţii în lanţ asupra climei mondiale, ca, de exemplu, o perturbare majoră a Golfului Stream care scaldă coastele europene. Astfel, această situaţie ar putea determina, în câţiva ani, "ierni mult mai aspre, o reducere drastică a umidităţii solului şi apariţia unor vânturi mai violente în anumite regiuni, care furnizează în prezent o importantă parte din producţia mondială de hrană". În consecinţă, "cu o pregătire necorespunzătoare, rezultatul ar putea fi o scădere semnificativă a capacităţii ecosistemului Terrei de a suporta populaţia".

Previziuni confirmate de Katrina
Astfel, pentru Europa, aceasta ar însemna o scădere anuală a temperaturilor cu 3,2oC în perioada 2010/2020, cu viscole şi furtuni mult mai frecvente, o restrângere a resurselor de apă şi zone agricole puternic afectate, toate acestea făcând mediul nostru înconjurător mult mai puţin primitor. Acest lucru pare aproape abracadabrant, dar, atunci când citeşti litera p23 din raport, unde se spune că, "începând din 2005, anumite regiuni din lume resimt mai intens efectele acestor variaţii climaterice. Furtuni şi taifunuri mai puternice provoacă unde de furtuni...", nu te poţi împiedica să nu te gândeşti la uraganul Katrina şi la nenumăratele sale efecte. Or, cele de mai sus au fost scrise în 2003! La finalul scenariului, clima este profund "dereglată" pe ansamblul globului, atrăgând după sine modificări importante ale ecosistemelor - secetă, diminuarea resurselor alimentare, un acces mai dificil la apa potabilă, zone devenite imposibil de locuit... - ceea ce provoacă profunde dezechilibre economice, sociale şi politice pe toată planeta. În fapt, capacitatea de încărcare sau capacitatea de primire, adică aptitudinea Terrei şi a ecosistemelor sale familiare, care includ sisteme sociale, economice şi culturale, de a asigura subzistenţa unui număr finit de persoane pe planetă, va avea atunci de suferit pretutindeni în lume.

Scenariul negru
Acest concept privind capacitatea de primire, care este dezbătut de aproape 200 de ani de teoreticieni precum Malthus, care publica, încă din 1798, eseul asupra "Principiului populaţiei" şi efectul său asupra ameliorării viitoare a societăţii, ar fi atunci repus în discuţie în mod dramatic. În fapt, de obicei, capacitatea de încărcare creşte îndeosebi sub efectul progresului tehnic, care permite absorbţia creşterii populaţiei, dar o degradare bruscă a capacităţii de încărcare, necompensată, antrenează aproape mecanic o diminuare a populaţiei sub efectul foametei, maladiilor sau războaielor... Sistemul se autoreglează într-o oarecare măsură. Din acest moment, modificarea climei ar avea ca urmare un teribil salt înapoi al umanităţii, dacă aceasta nu se pregăteşte corect, îndeosebi cu tensiuni din ce în ce mai mari pentru accesul la resurse din ce în ce mai rare, care antrenează conflicte, migraţii masive, războaie, strategii ultraprotecţioniste... În faţa acestui scenariu negru, dar plauzibil - să reamintim încă o dată principalul obiectiv al raportului: asigurarea securităţii SUA - autorii preconizează şapte măsuri: - ameliorarea modelelor de previziuni climaterice, pentru a valida scenariile de schimbare climaterică într-un mod mai exact; - reunirea modelelor complete de previziuni cu privire la efectele schimbării climaterice, pentru a evalua mai bine impactul acestor schimbări; - crearea instrumentelor de măsurare a riscului - pentru fiecare ţară sau fiecare regiune; - identificarea strategiilor proprii, pentru securizarea accesului la resurse rare; - pregătirea răspunsurilor adaptabile la noile nevoi, pentru a face faţă bolilor, migraţiilor; - studierea implicaţiilor locale, în special pentru zonele agricole; - explorarea opţiunilor geotehnologice de control al climei. Dincolo de scenariul propus, aceasta este esenţa demersului raportului ţinut secret aproape trei ani de zile, căruia tsunami şi Katrina din 2005 i-au completat sumarul.