Dimitrie Moruzi, un prefect chefliu, corupt şi fripturist

Fostul şef al Poliţiei Capitalei era preferatul damelor de consumaţie, pentru că organiza petreceri-monstru, dar şi al infractorilor, pentru că-i lăsa să-şi facă "treaba" Adevărul

Fostul şef al Poliţiei Capitalei era preferatul damelor de consumaţie, pentru că organiza petreceri-monstru, dar şi al infractorilor, pentru că-i lăsa să-şi facă "treaba"

Adevărul continuă seria articolelor "Căpitanului de istorie", Florin N. Şinca. Ofiţerul de poliţie dezvăluie aspecte inedite ale istoriei Poliţiei Române. În numărul de astăzi, Şinca scoate la lumină, pentru cititorii noştri, modul în care înţelegea un descendent al lui Vodă Alexandru să "guverneze" poliţia. "Cneazul" Dimitrie Moruzi, căci despre el este vorba, era iubit atât de cheflii şi de femeile uşoare, pentru "petrecerile-monstru" pe care le organiza, dar şi de infractorii care-l cumpărau pentru a-i lăsa să-şi continue "activitatea".

În capitolul ,,Originali şi excentrici'' al savuroasei sale cărţi ,,Bucureşti'' (1935), scriitorul şi diplomatul francez Paul Morand, un fin cunoscător al realităţilor româneşti, expune doar o faţetă a personalităţii prefectului Moruzi. Să-i dăm cuvântul: ,,Nu mă satur de anecdotele despre prinţul Moruzi, care a fost multă vreme prefect de poliţie, un prefect de poliţie cum noi nu vom cunoaşte niciodată. A fost un petrecăreţ care bătea toate restaurantele de lux. Bând din belşug, râzând în gura mare de rapoartele pipărate pe care i le dădeau în fiecare dimineaţă comisarii săi despre păcatele de peste noapte ale bucureştenilor, acest mare senior chefliu şi despot era iubit de toţi şi foarte ascultat.

"Arde-i o palmă comisarului de serviciu!"

Dacă avea să se plângă de vreun comisar de poliţie din provincie, îl chema la telefon la primăria locului şi discuţia începea:

E primarul?

Chiar el, Înălţimea-Voastră.

Cheamă-mi-l pe comisarul de poliţie.

E de faţă, Înălţimea-Voastră.

Bine. Dă-i o palmă din partea mea… dă-i o palmă, îţi spun, ca să se-nveţe minte… Mai tare… nu aud… loveşti ca o fetiţă… Să fie într-un ceas bun, acum te aud!

Dădea la Herăstrău petreceri-monstru cu lăutari şi femei uşoare. În zori, invitaţii care se pregăteau să se-ntoarcă acasă se văzură odată înconjuraţi de un cordon de poliţie; nu li se dădu voie decât să transmită un mesaj în oraş pentru familiile lor… Prinţul îi păstră astfel la chefuit vreme de două nopţi. Când izbucnea unul dintre acele mari incendii la care asista în persoană, de îndată ce focul era stins, prefectul punea să se deschidă, în ciuda orei târzii, grădinile vreunei cârciumi adormite, scula toate femeile din cartier şi improviza, pe lângă ruinele fumegânde, pentru prieteni şi pentru sine, un chef ce dura până la ziuă''.

Apa care scoate aur

În vremea cât a fost prefect, cunoscutul tribun liberal şi viitor ministru de interne Nicolae Fleva a semnalat vestita escrocherie cu ,,Apa de aur''. În ce consta aceasta? Un samsar indica pe stradă o anume casă, unde era un zodiac prin care se ghicea viitorul. Acolo un individ îi spunea nefericitului că norocul îi va veni de la un om înalt, cu ochi albaştri şi părul blond. Acesta era exact escrocul Andronic, de pe str. Icoanei nr. 11, complice al primului. Cam peste trei zile, la victima măcinată deja de gânduri, venea alt complice, care se oferea să-l ducă la cineva care-i putea da bani cu împrumut cu dobândă mică. Astfel ajungea de fapt la capul afacerii, Andronic. Acesta-i arăta credulului câteva monede de aur, făcute - după spusa lui - din ,,apă de aur'', pentru care i se cereau bani. În acel moment intra soţia şarlatanului, ţipând cât putea: ,,Suntem pierduţi! Poliţia a dat peste noi!'' Atunci escrocul cerea victimei 10.000-15.000 de lei pentru a da mită poliţiei şi a scăpa de arestare. Potrivit lui Fleva, totul se făcea cu complicitatea unor poliţişti, un anume comisar Thedorini ameninţând victima să semneze un înscris prin care oferea 10.000 de lei, cu titlu gratuit.

Nu toţi păgubiţii au abandonat lupta cu escrocii şi cu poliţia lui Moruzi. Un anume Ionescu obţine o audienţă cu prefectul Poliţiei Bucureştilor, care-i spune să nu mai facă gălăgie degeaba, pentru că ,,l-a pus în urmărire'' pe escroc, însă acesta, simţind, a fugit în… Austria. Nu mică îi fu mirarea când, într-una din zile, în timp ce tocmai ieşea ,,din cuibul tâlharilor'' (curtea poliţiei), întâlneşte chiar pe Andronic, dovadă că escrocul nu era fugit, ba, mai mult, era în legătură cu poliţiştii. O altă persoană convine cu escrocul să se întâlnească la ea acasă şi anunţă pe comisarul de vopsea, pentru ,,a lua măsurile cuvenite''. Poliţistul îi raportează lui Moruzi şi, fireşte, escrocul nu vine, din pricină că ,,fusese vestit mai dinainte''.

Nu de puţine ori, înalţi funcţionari poliţieneşti erau observaţi intrând în casa lui Andronic, iar trăsurile lor staţionau chiar la poarta acestuia. După mai multe plângeri, superiorii poliţistului au făcut cercetări, însă drept pedeapsă, comisarul ,,a fost mutat la o secţiune depărtată, mai la marginea oraşului'', iar ,,agenţii forţei publice, în loc să urmărească cu tenacitate pe escroci, i-au patronat''. Ei, am avut noi din astea şi în vremurile mei apropiate, d'apăi atunci…

,,Să-mi vii cu pungaşul de gât!''

Largheţe ar fi puţin spus despre perioada în care Moruzi conduce destinele Poliţiei Bucureştilor. În perioada mandatului său se produce şi cunoscuta scindare a ,,Colorii de Roşu'' (sectorului central al Capitalei), care este împărţit de celelalte patru. ,,Fiecare inspector dorea să aibă jurisdicţie şi asupra unei fâşii din centru'' - va explica Vasile Daşkevici, idioata măsură. Cu alte cuvinte, fiecare dorea o felie de tort. Ponoasele le tragem şi acum, când se preconizează revenirea la vechea împărţire. Alţi bani, altă distracţie…

,,Să nu-mi trimiţi procesul-verbal scris frumos şi cu virgule, dar fără pungaş. Procesul-verbal să-l scrii şi mai prost, dar să-mi vii cu pungaşul de gât!'' - spunea comisarilor-inspectori de vopsea. Ceea ce am expus mai sus reprezintă aşa, o mică parte din ilegalităţile acestui jupân. Prefect pentru a doua oară între 1904-1907 (nu va fi ultima!), în 1909, Moruzi mai avea tupeul de a candida la Colegiul al doilea în Capitală. Dovadă a simpatiei chefliilor este alegerea cneazului, în opoziţie, ca deputat la Colegiul al II-lea din Bucureşti, în 1911. Bun şi pentru liberali, şi pentru conservatori, Moruzi a fost prefect al Poliţiei Capitalei în trei rânduri: 20 martie 1885 - 23 martie 1888 (când a căzut odată cu guvernul Ion C. Brătianu); 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907 (în cabinetul conservatorului ,,Nabab'' George Grigore Cantacuzino) şi 1913-1914, adică iarăşi cu liberalii.

Împreună cu Artur Gorovei, la 4 februarie 1911, introducea în ţară pe la punctul de frontieră sucevean Buneşti pe bolşevicul Cristian Rakovski (1873-1941), de origine bulgară, cu activitate subversivă în ţara noastră, expulzat din ţară ca urmare a activităţii sale, cel care ,,osândea'' alipirea Transilvaniei şi Basarabiei la România. Acest specimen condamna Unirea pentru care s-au jertfit atâţia români şi striga ,,Jos Armata Română!''. Drept ,,pedeapsă'', cum am văzut, Moruzi e numit pentru a treia oară prefect!

Legile preţuiesc atât cât preţuiesc şi organele chemate să vegheze la aplicarea lor.
Vasile V. Daşchevici, inspector de poliţie, 1921

Să nu-mi trimiţi procesul-verbal scris frumos şi cu virgule, dar fără pungaş. Procesul-verbal să-l scrii şi mai prost, dar să-mi vii cu pungaşul de gât!
Dimitrie P. Moruzi

Când izbucnea unul dintre acele mari incendii la care asista în persoană, de îndată ce focul era stins, prefectul punea să se deschidă, în ciuda orei târzii, grădinile vreunei cârciumi adormite, scula toate femeile din cartier şi improviza, pe lângă ruinele fumegânde, pentru prieteni şi pentru sine un chef ce dura până la ziuă''.

Descendentul lui Vodă Alexandru devine "cneazul" Poliţiei Capitalei

,,Principele'' Dimitrie Moruzi s-a născut la 25 mai 1847, fiind descendent al cunoscutei familii fanariote din care-şi trag obârşia Constantin Moruţi şi fiul său, Alexandru, domnitori în mai multe rânduri. Cum poporul român s-a dovedit îndelung răbdător cu cei pripăşiţi din alte zări (doar suntem ,,intoleranţi''!), de bine ce-i mergea norodului, Alexandru Moruzi domni în ţara Românească de două ori şi în Moldova de trei. Prin înaintaşii săi, Panait Moruzi, tatăl viitorului prefect, era urmaş al lui Vodă Alexandru. A fost comandant de voluntari greci în războiul Crimeii (1854-1856), se căsătoreşte cu Aglaia Plagino şi unicul fiu este Dimitrie, cel despre care vom vorbi mai la vale.

Înainte de a ajunge prefect al Poliţiei Capitalei, Dimitrie Moruzi a urmat studii la Paris, fiind bacalaureat al ,,Şcolii de Arte şi Meserii''. Îmbrăţişează cariera armelor (ajungând până la gradul de maior), dar abandonează această profesie, prea strictă pentru apucăturile sale. Intrat în politică, după obiceiul pământului i se dă şi lui un ciolan, în 1871 fiind subprefect în plasa Berhometele, judeţul Dorohoi, apoi primar al comunei Vârful Câmpului, tot de pe-acolo. De la debut şi până la prefect al judeţului nu mai e decât un hop, şi ocupă această demnitate din 1876 şi până la 20 martie 1885, când este numit prefect al Poliţiei Capitalei. Printre decoraţiile sale amintim: Virtutea Militară, Ordinul Stanislas al Rusiei (clasa a III-a), Comandor al Stelei Polare a Suediei, Mare Ofiţer Sf. Alexandru al Bulgariei, Sf. Olaf (Suedia), Mare Ofiţer Franz Iosef al Austriei, Steaua României şi Coroana României, ambele în grad de Comandor. Căsătorit cu Smaranda Cantacuzino, a avut patru urmaşi: George şi Paul (ofiţeri), Aglaia şi Alexandrina. Într-un album tipărit în 1905, G.A. Tacid îl înfăţişa ca ,,descendent al lui Morosini, dogele Veneţiei, a căror origine se urcă până la anul 1204''. Tămâiat în fel şi chip, este principele, cneazul, solidarul… El ,,posedă o rară energie şi nu mai puţin superioare calităţi de administraţie'', la Dorohoi şi în Bucureşti ,,se bucură de cea mai accentuată simpatie şi cea mai întinsă popularitate''.