Diagnosticarea cancerului de prostată cu ajutorul fusion biopsy
0Cancerul de prostată, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer întâlnite la bărbaţi, poate fi vindecat complet dacă este depistat şi tratat în stadii incipiente.
Puncţia biopsie prostatică de fuziune (fusion biopsy) reprezintă în prezent cea mai performantă metodă de diagnosticare a cancerului de prostată. Aceasta presupune fuzionarea imaginilor multiparametrice prin rezonanţă magnetică (mpMRI), care evidenţiază o zonă suspectă, cu imaginea ecografică obţinută în timp real la ecograful de ultimă generaţie bk3000, specializat pe Urologie. Suprapunerea se face prin intermediul unui software special, bkFusion.
Fuziunea realizată de ecograful bk3000 oferă o hartă tridimensională a prostatei şi a leziunilor prostatice suspecte şi ghidează acul de biopsie direct în zonele suspecte de cancer. Astfel, utilizarea puncţiei ghidate mpMRI se asociază cu o detectare crescută a cancerului de prostată semnificativ clinic, comparativ cu biopsiile obişnuite.
Printre beneficiile ecografiei de fuziune se numără o mai bună precizie în identificarea leziunilor suspecte ce necesită evaluări adiţionale, reducerea numărului de fragmente tisulare necesare în timpul puncţiei, scăderea durerii şi a riscului de infecţie şi sângerare, şi un timp mai scurt de recuperare.
Fusion biopsy se poate recomanda tuturor pacienţilor cu indicaţie de puncţie biopsie prostatică, pacienţilor care necesită o nouă puncţie datorită suspiciunii de cancer prostatic în ciuda unei puncţii prostatice standard negative sau pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de prostată care se află în stadiul de urmărire activă.
La Spitalul Clinic SANADOR, tehnica fusion biopsy este disponibilă încă din luna octombrie 2020, cu ajutorul ecografului bk 3000 şi a software-ului bk Fusion.
Ecograful bk3000 este uşor de utilizat şi permite un flux de lucru optim între urologi şi radiologi. Aceştia se pot ajuta de explorările imagistice de înaltă definiţie generate de bk3000 pentru următoarele proceduri:
- examinarea în detaliu a prostatei. Explorarea imagistică a prostatei se poate face biplan şi radial longitudinal în mod simultan, permiţând examinarea prostatei de la apex la gâtul vezicii urinare;
- explorarea imagistică a rinichilor, a vezicii urinare şi a testiculelor. Excelenta rezoluţie Doppler permite vizualizarea vascularizaţiei care nu este vizibilă în mod obişnuit cu ajutorul ecografelor standard;
- biopsii de prostată mai rapide şi mai precise, biopsii transrectale şi transperineale;
- în timpul tratamentelor de brahiterapie ghidată imagistic, putând astfel să gestioneze tratamentele mult mai precis.
Folosirea ecografului bk3000 aduce o serie de beneficii şi pentru echipa medicală. În cazul investigaţiilor prostatei, procedura de lucru este simplificată pentru medicul urolog, care poate vedea conturul prostatei fără ajutorul unui radiolog, direct pe monitorul ecografului.
Află mai multe despre diagnosticarea cancerului de prostată cu ajutorul tehnicii fusion biopsy într-un material realizat de Dr. Bogdan Pârliţeanu, medic specialist Urologie la Spitalul Clinic SANADOR.