Cum pot fi evitate complicațiile anevrismului de aortă?
0Durerea în piept, abdominală sau în spate, dificultatea în respirație și chiar pierderea cunoștinței sunt semne și simptome care pot indica un anevrism de aortă (abdominală sau toracică), o afecțiune a celei mai mari artere a corpului – aorta, caracterizată prin apariția unei dilatări la nivelul acesteia. În cele mai multe dintre cazuri, boala este descoperită întâmplător în urma efectuării unei ecografii abdominale de rutină. Iar acest lucru se întâmplă deoarece un anevrism de aortă de dimensiuni mici nu provoacă manifestări clinice, iar pacientul nici nu știe că suferă de această afecțiune. Însă, atunci când este depistată, boala trebuie tratată în cel mai scurt timp posibil pentru a nu se ajunge la complicații.

Ruptura de anevrism aortic este cea mai de temut consecință a unui anevrism aortic. O astfel de complicație este amenințătoare de viață, dacă nu se intervine de urgență, din cauza sângerării puternice care se produce în corp în urma rupturii. Disecția de aortă, insuficiența aortică și tromboza sunt alte complicații care pot apărea la pacienții cu anevrism de aortă, iar de aici o serie de alte consecințe ce pot pune viața în pericol.
Pentru a evita astfel de situații, controalele medicale periodice și efectuarea unor investigații de rutină sunt esențiale. După stabilirea exactă a diagnosticului, medicul va recomanda tratamentul corespunzător, ținând cont de localizarea anevrismului, de dimensiunea acestuia și de rapiditatea cu care evoluează. Dacă în anevrismele de aortă cu dimensiuni mici, sub 5 centimetri, tratamentul vizează monitorizarea atentă a pacientului, schimbarea stilului de viață și o anumită medicație, în anevrismele de aortă de mari dimensiuni este nevoie de tratament chirurgical.
Repararea anevrismului aortic poate fi realizată atât prin chirurgie clasică, pe cord deschis, cât și endovascular, prin metode mai puțin invazive, care permit o recuperare mult mai rapidă a pacienților eligibili pentru astfel de tehnici, cu un risc redus de complicații și spitalizare de scurtă durată.
În tratarea anevrismelor de aortă sunt frecvent utilizate tehnicile de cardiologie intervențională EVAR (repararea endovasculară a anevrismului de aortă) și TEVAR, tratament endovascular folosit în repararea anevrismului de aortă toracică. Cele două proceduri structurale de cardiologie intervențională implică implantarea unor proteze speciale în interiorul aortei, prin abord arterial transfemural percutanat. Tratând imediat anevrismul de aortă, riscul de apariție a complicațiilor se reduce considerabil sau chiar dispare, iar pacientul va avea o calitate bună a vieții.
La Spitalul Clinic SANADOR, tratamentul endovascular al anevrismului de aortă este realizat de medici foarte bine pregătiți și cu o vastă experiență în astfel de proceduri, în condiții de maximă siguranță și cu rezultate remarcabile pe termen lung. Intervențiile de cardiologie intervențională sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR în Laboratorul de Cateterism Cardiac, dotat cu două angiografe moderne, de ultimă generație, Philips Azurion 7. În acest mod pot fi rezolvate chiar și cele mai complexe cazuri. După intervenție, pacienții beneficiază de cele mai bune îngrijiri pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară, complet digitalizată.