Câți bărbați s-au vaccinat anti-HPV în România. Întrebarea simplă pusă de medici pentru a înțelege de ce e nevoie de protecție de la vârste mici

0
Publicat:

Cancerul de col uterin, o problemă de sănătate publică, ar putea fi eliminat până în 2030. Pentru a atinge această țintă e nevoie de vaccinare, iar imunizarea la vârste mici este mult mai eficientă. În aproape patru ani, doar puțin peste 200.000 persoane s-au vaccinat cu cel puțin o doză.

Vaccinarea fetițelor a decurs extrem de prost în 2008 FOTO: Shutterstock
Vaccinarea fetițelor a decurs extrem de prost în 2008 FOTO: Shutterstock

Vestea că România este țara din Uniunea Europeană în care se înregistrează cele mai multe decese cauzate de cancerul de col uterin nu pare să îngrijoreze prea mult, deși acest tip de cancer a fost eradicat în Australia, iar multe alte țări care au intervenit prin vaccinare au rate de îmbolnăvire extrem de mici. Sunt state europene în care vaccinarea anti-HPV se face de la 9 ani – Germania, Grecia, Luxembourg, Malta; în altele la 10 ani – Austria, Bulgaria, Finlanda, Portugalia, Suedia; la 11 ani se începe vaccinarea în Cipru, Franța, Lichtenstein, Lituania, România, Slovacia, iar la 12 ani în Belgia, Danemarca, Estonia, Ungaria, Italia, Norvegia, polonia, Spania, Slovacia etc.

147 de țări implementaseră, până în 2024, programul de vaccinare anti-HPV pentru adolescenți, ținta specialiștilor responsabili de sănătatea publică fiind ca până în 2030 cancerul de col uterin să scadă până la o incidență de sub 4 cazuri la 100.000 locuitori. Alte ținte de atins până în 2030 sunt: 90% dintre fete să fie complet vaccinate împotriva HPV până la vârsta de 15 ani, 70% dintre femei să fie testate cu un test de înaltă performanță între 35 și 45 de ani și 90% dintre femeile identificate cu CCU (precancer/cancer) să primească tratament și îngrijire.

„Când ar trebui să fixezi casca  pentru bicicletă?”

Riscul infectării cu HPV este mare odată cu debutul vieții sexuale, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, din acest motiv vaccinarea se recomandă pentru rezultate maxime înainte de acest moment.

Pentru a înțelege „De ce la 11 ani?”, vârsta la care începe vaccinarea anti-HPV în România, specialiștii în sănătate publică din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică propun, în cadrul unui ghid privind vaccinarea împotriva HPV și comunicarea pentru vaccinare, să facem o analogie simplă. Să ne întrebăm când ar trebui să le fixăm copiilor casca de protecție pentru bicicletă și să alegem din patru variante de răspuns: A - înainte să se urce pe bicicletă;  B - când merg cu bicicleta pe stradă; C - când văd mașina îndreptându-se direct spre ei; D - după ce mașina îi lovește.

Ce ar trebui să știm este că atât bărbații, cât și femeile pot fi purtători și transmițători către partenerii lor ai virusului care poate determina, la un moment dat în viață, un tip de cancer. Majoritatea adulților activi sexual se vor infecta cu HPV la un moment dat, deși la fel de adevărat este că nu toate tulpinile de HPV pot da cancer, iar cei care au ghinionul să se infecteze cu una dintre tulpinile-problemă vor avea semne doar foarte târziu, în stadiul înaintat al bolii.  

Deoarece infecția nu prezintă simptome, multe persoane nu știu că o au. Aproximativ jumătate dintre femeile diagnosticate cu cancer de col uterin, estimează specialiștii, au dobândit infecția până la 20 de ani, iar 75% dintre acestea, până la 30 de ani.

 Vaccinarea anti-HPV este eficientă chiar și în cazul persoanelor deja infectate cu HPV, care rămân susceptibile la infecțiile cu tipurile de virus la care nu au fost încă expuse. Vaccinarea este, de asemenea, eficientă chiar dacă ți-ai început deja viața sexuală sau ai copii, pentru că este posibil să nu te fi expus la toate tipurile de virus cu risc înalt oncogen.

Și dacă în cazul femeilor cea mai mare teamă este aceea de a nu dezvolta cancer de col uterin în urma infecției cu HPV, bărbații ar trebui să știe că, pe lângă faptul că pot fi purtători și transmițători, au la rândul lor risc de a dezvolta cancer anal, veruci genitale etc.

Campanie dezastru în 2008

Prima campanie de vaccinare anti-HPV a fost demarată în România în 2008 și a fost un adevărat dezastru, opiniile anti-vaccin și teoriile de tot felul ducând la o rată de imunizare extrem de mică. Grupul țintă a fost constituit din fetele din clasele a VI-a și a VII-a, prin vaccinare efectuată în școli, iar acoperirea vaccinală a fost de doar 2,6%.

În 2017, vaccinarea anti-HPV a fost introdusă în Programul Național de Vaccinare, grupul țintă fiind fetele de 11-14 ani, medicilor de familie revenindu-le sarcina administrării vaccinului, dar doar la solicitarea părinților. În 2020, vaccinarea anti-HPV a fost demarată pentru toate fetele de 11-14 ani în cadrul Programului Național de Vaccinare, iar în 2021 segmentul de vârstă a fost extins până la 18 ani. În tot acest timp aprovizionarea cu vaccin a avut probleme, situația îndreptându-se doar spre sfârșitul perioadei. În august 2023 a fost adoptată o hotărâre de guvern privind compensarea vaccinurilor, iar din decembrie 2023 schema de compensare a început efectiv să se aplice, vaccinul putând fi procurat din farmacii și administrat la medicul de familie. Mai mult, pentru categoria de vârstă 11-19 ani au fost introduși și băieții, vaccinul fiind compensat 100%, tot din decembrie 2023 apărând o categorie nouă de beneficiari de vaccin anti-HPV compensat, anume femeile între 19-45 ani (compensare 50% din preț).

După implementarea sistemului de compensare s-a văzut și o creștere a ratei de vaccinare, deși cifrele nu sunt nici astăzi impresionante.

Conform datelor INSP, în perioada 1 ianuarie 2020 – 30 septembrie 2024 s-au vaccinat cu cel puțin o doză 201.242 persoane (la categoria 11 - 15 ani vaccinul se administrează în două doze, de la 15 ani fiind necesare trei doze). Dintre acestea, 184.327 sunt femei,  125.121 primind vaccinul înainte de implementarea compensării (cele mai multe administrări, peste 80.000, au fost la categoria de vârstă 11-14 ani, care beneficia de vaccin prin DSP, urmată de categoria 15-18 ani – peste 41.500, de persoanele 19-26 ani – 1.643; 27-45 ani – 978; 9-10 ani – 470, peste 46 ani - 43).

După implementarea compensării datele au crescut foarte mult la categoria 27-45 ani (la care vaccinul se compensează 50%), vaccinându-se peste 21.000 persoane, în vreme ce la adolescente cifrele sunt de doar 16.847 persoane la 11-14 ani și 10.447 la 15-18 ani.

Interesante sunt de asemenea datele privind vaccinarea anti-HPV la persoanele de sex masculin, în total 16.915 persoane vaccinate în perioada 1 ianuarie 2020 – 30 septembrie 2024. Înainte de compensare, când practic dozele pentru băieți, inclusiv adolescenți, trebuia cumpărate, au fost vaccinate doar 746 persoane, iar din decembrie 2023 și până în septembrie 2024 (de când vaccinul anti-HPV se acordă compensat pentru băieții cu vârsta între 11 – 19 ani), alte 16.169. Cele mai multe doze au fost administrate la categoriile de vârstă 11-14 ani (6.990), respectiv 15-18 ani (7.927), adică acele categorii care beneficiază de compensare. Din categoria 19-26 ani s-au vaccinat 487 băieți, 27-45 – 703, iar peste 46 ani – 45 bărbați.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite