Bolile venerice bagă românii în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de boli cu transmitere sexuală este în creştere  în România, spun specialiştii. Sifilisul, SIDA sau hepatita reprezintă a cincea cauză de internare în spitalele din ţările în dezvoltare, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În fiecare zi, la nivel mondial, aproape un milion de oameni contractează o boală cu transmitere sexuală, a avertizat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

“În România, categoric da, bolile cu transmitere sexuală sunt o problemă de sănătate publică, dar ele nu sunt percepute ca atare”, apreciază medicul infecţionist Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Capitală. La nivel european, deplasarea forţei de muncă atrage inevitabil şi riscul de transmitere a unor boli venerice.

Bolnavii ajung târziu la spital

„Hepatitele B şi C, HIV, sifilisul, gonoreea, papiloma virus şi trichomonasul sunt printre cele mai răspândite boli la români“, arată doctorul Adrian Streinu Cercel. Pacienţii ajung, de obicei, la spital când boala este deja avansată, lucru ce îngreunează tratarea ei.

La cea mai mică bănuială, pacientul trebuie să se prezinte la medicul de familie sau la medicul dermato-venerolog. În acest sens, este necesară o conştientizare în rândul populaţiei. Doctorul Cercel crede că acest lucru se poate realiza prin educaţia sexuală în şcoli încă din clasa a patra. ”Copiii trebuie să ştie ce înseamnă contaminarea şi igiena locală a organelor genitale“, spune medicul.

Sifilisul se poate transmite şi prin sărut

Infecţiile cu transmitere sexuală sunt cauzate de peste 30 de bacterii, virusuri şi paraziţi. Orice persoană activă sexual se expune riscului de a contracta o astfel de boală. O persoană infectată cu sifilis poate transmite boala şi prin sărut, dacă prezintă leziuni contagioase la nivelul gurii şi al buzelor.

Pe de altă parte, bolile venerice se pot transmite foarte uşor de la mamă la copil în timpul sarcinii. Sifilisul transmis de la mamă la făt poate duce la malformaţii sau la decesul bebeluşului, iar copilul născut de o femeie cu gonoree poate orbi la naştere.

Virusul care produce cancerul de col

Cancerul de col uterin este cel de-al doilea ca frecvenţă dintre toate tipurile de cancer (după cel de sân) în întreaga lume. România se află pe primul loc în Europa, cu cele mai multe cazuri de cancer de col. 75 la sută din femeile care şi-au început viaţa sexuală pot lua virusul Papiloma uman (HPV), responsabil de cancerul de col.

Cele mai multe infecţii, la tineri

Anual, la nivel mondial, se înregistrează 333 de milioane de cazuri noi de boli cu transmitere sexuală. Cele mai multe se întâlnesc la tinerii cu vârste cuprinse  între 20 şi 24 de ani.  Conform statisticilor OMS, o persoană din 20 contractează o boală venerică în fiecare an, exceptând HIV şi alte infecţii virale. Femeile cu Chlamydia prezintă un risc de 10 până la 40  la sută de a dezvolta boala inflamatorie pelvină  (o infecţie a organelor reproductive feminine care afectează fertilitatea). 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite