Boala „de sezon” cu risc semnificativ de deces sau complicații grave. Numărul de îmbolnăviri s-a dublat de la un an la altul
0În 2024, în România s-au înregistrat 57 de cazuri de boală, un număr aproape dublu față de 2023. Riscul care poate duce până la deces, în formele grave, poate fi eliminat prin respectarea unor măsuri simple.

Luna decembrie este, în România, și luna sacrificării porcilor în gospodării, obicei pe care încă îl păstrează o bună parte din populație. Această tradiție comportă însă un risc ce poate fi înlăturat prin respectarea recomandărilor venite de la medici. Este vorba de riscul contractării trichinelozei, o boală cauzată de larvele unui vierme parazit/nematod care poate conduce chiar la decesul omului.
Faptul că în primele zile boala nu dă simptome specifice, semnele putând fi ușor trecute cu vederea, poate întârzia prezentarea la medic, determinând agravarea bolii. Semnele grave se instalează după săptămâni de la infestare.
Cum se transmite
În România, anul trecut au fost înregistrate 57 cazuri de boală, de aproape două ori mai multe decât în anul anterior și de patru ori mai numeroase decât în 2022 (când s-au înregistrat 16 cazuri), conform datelor celui mai recent material informativ pe această temă postat pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Olt.
Trichineloza, sau trichinoza, este o zoonoză cauzată de larvele unui vierme parazit/nematod. Boala nu se transmite de la om la om, ci prin consum de carne crudă sau insuficient preparată termic, motiv pentru care specialiștii în sănătate publică revin an de an cu avertismentul de a testa, înainte de consum, carnea animalelor sacrificate în gospodărie, pentru a reduce la minimum acest risc. Riscul este la fel de mare indiferent că animalul a fost crescut în gospodărie sau a fost achiziționat în preajma Crăcunului.
„Există mai multe specii de Trichinella (T. spiralis, T. nativa, T. britovi și T. pseudospiralis, etc.), cu particularități geografice și gazde variate, unele invadând celulele musculare gazdă și încapsulându-se (capsulă de colagen) și specii care nu se încapsulează. Trichinella spiralis este un parazit încapsulat și provoacă majoritatea infecțiilor și a deceselor umane cauzate de Trichinella”, transmite DSP Olt.
Trichinella are ca rezervoare de infecție animalele din imediata apropiere a omului: porcii, rozătoarele, caii, pisicile, câinii, nutriile, șobolanii, dar și animalele sălbatice (mistreții, urșii, vulpile, lupii, jderii, bursucii, rozătoarele de câmp). Se constata o largă răspândire a trichinelozei la animale din ținuturi arctice (urs polar, vulpea polara, foca, morsa) precum și din zone tropicale (tigru, șacal, hienă, cașalot, orcă). În zona noastră, porcul și șobolanul sunt gazdele obișnuite pentru Trichinella și speciile gazdă cele mai parazitate, mai arată specialiști în sănătate publică.
Afumarea, uscarea și sărarea cărnii nu distrug larvele
Carnea infestată cu larve, consumată insuficient preparată termic, determină infecțiile la om. Larvele se distrug la temperaturi de peste 77 grade Celsius, în schimb procedee precum afumarea, uscarea sau sărarea cărnii nu au același efect.
Diagnosticarea, în lipsa semnalelor de alarmă, se face de obicei la săptămâni distanță.
În primele 3-4 săptămâni simptomele sunt nespecifice, adesea ușoare, însă depind de stadiul bolii, menționează medicii.
„În timpul fazei enterale, la 1-2 zile după ingerarea cărnii infestate cu larve, simptomele sunt diaree tranzitorie ușoară și greață, vărsături, dureri abdominale superioare, febră ușoară și stare generală de rău. La 2-6 săptămâni după ingerare, simptomele intestinale dispar și apar simptome din stadiul parenteral: edeme periorbitale sau faciale, mialgie difuză și o stare asemănătoare paraliziei. Severitatea bolii este în corelație cu numărul de larve ingerate”, arată sursa citată.
Faptul că este o boală foarte gravă îl arată riscul de deces, care în cazurile severe este de 5%, chiar dacă pacientul a urmat tratament. Cazurile mai ușoare au, sub tratament, un prognostic bun, însă simptomele dispar în 2-6 luni.
Encefalita și miocardita, complicații ale bolii
În primele două săptămâni, chiar dacă simptomele specifice nu s-au instalat, pot să apară complicații ale acestei boli grave. „Acestea sunt observate în principal în cazuri severe, dar au fost raportate și în cazuri moderate, la persoane care au fost tratate necorespunzător (inclusiv cele pentru care tratamentul a fost început prea târziu) și, în special, la vârstnici. Encefalita și miocardita, care pot pune viața în pericol, sunt adesea prezente simultan. Dacă infecția este gravă, este posibil să apară dificultăți de coordonare a mișcărilor și probleme cardiace și respiratorii. Cazurile severe pot cauza decesul”, mai menționează sursa citată.
Tratament doar la indicația medicului
Dacă boala este descoperită în primele zile, tratamentul, care se va face numai la recomandarea medicului, instituit în primele 3 zile de la debutul bolii previne invazia musculară și progresia bolii. Tratamentul constă în administrarea de medicamente antiparazitare, conform recomandărilor medicale. Dacă larvele s-au stabilit în celulele musculare scheletice (se întâmplă la 3-4 săptămâni după infecție), tratamentul poate să nu elimine complet parazitul și simptomele asociate acestuia, în cazuri mai severe fiind necesară suplimentarea tratamentului cu steroizi.
Semne de alarmă în cazul trichinelozei
Medicii indică și semnele care pot apară după ce o persoană a mâncat sau doar a gustat carne de porc sau vânat insuficient preparată termic. Dacă observi trei dintre următoarele simptome se recomandă prezentarea la spital:
• febră,
• sensibilitate şi dureri musculare,
• diaree,
• edem facial,
• hemoragii subconjunctivale, subunghiale şi retiniene.
Cum se congelează carnea corect
Verificarea trichineloscopică a cărnii este măsura de adoptat obligatoriu pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. Procesarea corectă și prepararea termică a cărnii, păstrarea la temperaturi adecvate înainte de consum, precum și verificarea animalelor sacrificate, conform normelor obligatorii, sunt alte măsuri recomandate.
Autorităților li se recomandă inspectarea regulată a abatoarelor și a unităților de procesare a cărnii.
Afumarea sau sărarea cărnii nu ucide chisturile, avertizează medicii. De reținut și cum se face corect congelarea cărnii pentru a elimina riscul de infestare: 20 de zile la -15°C, 10 zile la -23°C sau 6 zile la -30°C.
Alte reguli care trebuie respectate ajută, de altfel, în prevenirea și a altor boli care ar putea fi contractate prin consumul alimentelor incorect preparate sau manipulate: curățarea mașinilor de tocat carne și a celorlalte unelte după fiecare utilizare; spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun înainte de pregătirea alimentelor și după manipularea cărnii crude.
Măsuri utile de prevenire a îmbolnăvirii la nivelul gospodăriilor:
• achiziționați animale din unități avizate sanitar veterinar;
• aprovizionați-vă cu carne și preparate din carne din unități comerciale specializate care pun în vânzare doar produse avizate sanitar-veterinar;
• trimiteți probe de carne din porcul sacrificat în gospodărie în centre autorizate ale autorităților sanitar- veterinare, pentru a se efectua examen microscopic (trichineloscopic) și consumați carnea doar după rezultatul negativ al examenului trichineloscopic;
• trimiteți probe din carnea de vânat în centre autorizate ale autorităților sanitar- veterinare, pentru a se efectua examen microscopic (trichineloscopic) și consumați carnea doar după rezultatul negativ al examenului trichineloscopic;
• nu consumați carnea până când nu este complet gătită; procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spp;
• gătiți carnea, carnea tocată și vânatul sălbatic, astfel încât să se atingă temperatura de peste 71°C în toată masa de carne (până carnea își schimbă culoarea din roz în gri);
• curățați bine toate ustensilele care ating carnea;
• curățați bine mașinile de tocat carne înainte și după folosirea acestora la tocarea cărnii de porc/vânat și curățați toate suprafețele și a instrumentele folosite în această activitate;
• spălați-vă bine mâinile după manipularea cărnii crude;
• evitați hrănirea animalelor cu resturi crude /măruntaie/sânge, provenite de la vânat/porc, prelucrați termic aceste produse din carne care urmează sa fie hrană pentru animale (de companie/ din gospodărie/porci).
• preveniți apariția rozătoarelor în gospodăria în care se cresc porci.























































