Bebeluşii mănâncă prea multă carne | adevarul.ro

Bebeluşii mănâncă prea multă carne

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Conform unui studiu recent, copiii foarte mici sunt hrăniţi prost, ceea ce duce la instalarea unor obiceiuri alimentare incorecte şi a obezităţii. Peste 50% din copiii între 13 şi 18 luni

Conform unui studiu recent, copiii foarte mici sunt hrăniţi prost, ceea ce duce la instalarea unor obiceiuri alimentare incorecte şi a obezităţii. Peste 50% din copiii între 13 şi 18 luni mănâncă aproape aceleaşi alimente ca şi adulţii. Pedopsihiatrul francez Marie-France Le Heuzey spune că vina o poartă "societatea de performanţă": "Ne felicităm când bebeluşul nu mai mănâncă cu biberonul, când începe să mănânce carne, când creşte". De aici apar erorile alimentare: 50% din copiii din această tranşă de vârstă consumă cartofi prăjiţi, băuturi carbogazoase şi ketchup! "Părinţii se gândesc că ajută la creştere. De fapt, se întâmplă invers, pentru că excesul de proteine suprasolicită rinichii bebeluşului. Caloriile sunt utilizate pentru eliminarea acestor proteine, şi nu pentru creştere", a explicat medicul Catherine Romain, pediatru la un spital din Paris. Carnea şi mai ales jambonul şi ouăle sunt foarte grase, conferă repede un sentiment de saţietate, ceea ce face ca bebeluşul să nu mai aibă poftă să mănânce legume. (Mediafax)

Top articole

Partenerii noștri