Atenţie la diuretice în sezonul cald!
0Ajută la eliminarea apei din ţesuturi,fiind utile în tratamentul diverselor boli asociate cu retenţia de lichide. Dozele incorecte pot duce însă la reacţii adverse.
Orice persoană care şi-a simţit la un moment dat picioarele umflate a primit, probabil, sfatul de a lua un diuretic. După cum le spune şi numele, diureticele stimulează diureza, adică producerea şi eliminarea de urină. Sunt folosite în tratamentul diferitelor boli asociate cu retenţia de apă în ţesuturi, care se manifestă cu edeme. Se administrează în ciroză pentru eliminarea lichidului din abdomen (ascită), în insuficienţă cardiacă, în care sângele stagnează la nivelul membrelor inferioare, în boli renale şi în caz de accident vascular cerebral.
Se administrează şi persoanelor hipertensive, pentru că eliminarea apei duce la scăderea presiunii asupra pereţilor vasculari. Diureticele acţionează la nivelul rinichilor în principal prin stimularea eliminării sodiului, care „trage" după el şi apa. Furosemidul, un diuretic cu acţiune rapidă, favorizează şi pierderea de potasiu, de calciu şi de magneziu.
Astfel, dozele prea mari de medicament pot duce la deshidratare şi la tulburări ale echilibrului mineralelor în sânge, provocând slăbiciune musculară, tulburări de ritm cardiac, oboseală, ameţeli şi dureri de cap sau chiar leşin. Transpiraţiile cresc nivelul de lichide şi de minerale pierdute, iar căldura agravează hipotensiunea, prin dilatarea vaselor de sânge. Pentru că elimină apa, dozele prea mari de diuretice pot duce la deshidratare, mai ales vara, când transpirăm prea mult.
Ajustează dozele
Diureticele prezintă şi riscul unor reacţii adverse, cum ar fi erupţiile cutanate, durerile lombare şi creşterea nivelului glicemiei. Spironolactona, un alt diuretic, poate provoca ginecomastie, adică mărirea sânilor la bărbaţi. Pentru a preveni aceste riscuri, este importantă ajustarea dozei de către medicul curant.
Specialistul nostru
Prof. dr. Ioan Fulga
Şeful Catedrei de Farmacologie Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila"
Diureticele folosite azi se numesc saluretice. Ele elimină din organism atât apa, cât şi sarea. În condiţiile în care vara se pierd suplimentar, prin transpiraţie, atât apă, cât şi sodiu, este bine ca persoanele aflate în tratament cu diuretice să liberalizeze regimul hiposodat, adică să consume ceva mai multe alimente sărate, dar numai după consultarea medicului. Pentru că diureticele elimină din organism şi potasiul, vara putem compensa aceste pierderi prin consumul cât mai multor vegetale bogate în acest mineral.























































