Aproape 2.000 de bebeluşi născuţi prematur au murit anul trecut, în contextul lipsurilor din maternităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe maternităţi din ţară au nevoie de dotări cu aparatură specială care poate salva vieţile copiilor născuţi prematur. Maternitatea Bucur, din Capitală, a primit astăzi un incubator modern.

În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, unul din zece copii se naşte prematur, având nevoie de atenţie specială chiar din prima oră de viaţă.

Naşterea înainte de termen îi lasă bebeluşului mai puţin timp pentru dezvoltarea şi maturizarea intrauterină, printre consecinţe numărându-se greutatea scăzută la naştere şi riscul crescut de apariţie a afecţiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.

1.812 copii au pierdut lupta cu viaţa în anul 2012, înainte să împlinească vârsta de 1 an. Dorim să schimbăm această statistică dureroasă! Până acum, Salvaţi Copiii a reuşit, prin generozitatea susţinătorilor şi companiilor să doteze cu echipamente performante 15 maternităţi din România şi continuăm!“, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Cel mai recent astfel de ajutor a fost acordat Maternităţii Bucur, din Capitală, care este de astăzi beneficiara primei donaţii din cadrul campaniei „Grijă pentru copii“, lansată de Dorna alături de asociaţia Salvaţi Copiii, în toamna acestui an. Noul incubator reprezintă primul echipament medical pe care maternitatea îl primeşte în ultimii cinci ani de activitate. După ce au analizat o listă a spitalelor cu carenţe importante în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură salvatoare pentru bebeluşii născuţi prematur, maternitatea Bucur a fost identificată printre unităţile cu nevoie urgentă de suport.

Conform datelor furnizare de către medicii de la maternitate, din totalul de 2.480 de naşteri înregistrate anul trecut, 327 au fost naşteri premature. Astfel, echipamentul medical, un incubator donat maternităţii Bucur, va fi un ajutor important atât pentru cadrele medicale din secţia de nou născuţi, cât şi pentru copii şi mamele lor.

Maternitatea Bucur este catalogată ca o maternitatea de capacitate medie, de grad III, care primeşte pacienţi din Bucureşti, sectoarele 3 si 4, dar şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu. Mai mult, din anul 2011, de la desfiinţarea Spitalului Clinic Caritas, pacienţii acestuia au fost preluaţi de maternitatea Bucur, ceea ce a mărit considerabil numărul de solicitari. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite