A doua doză de vaccin Johnson & Johnson creşte nivelul de anticorpi, conform rezultatelor preliminare ale unui studiu
0
O doză de rapel cu vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson a crescut semnificativ nivelurile de anticorpi, conform datelor intermediare a două studii clinice aflate în stadii preliminare, a declarat miercuri compania.
O a doua doză de vaccin Johnson & Johnson a dus la o creştere de nouă ori mai mare a nivelului de anticorpi faţă de nivelul obţinut în 28 de zile de la prima doză, a transmis compania într-un comunicat de presă citat de Reuters.
Spre deosebire de anticorpii neutralizanţi, care distrug virusul, aceşti anticorpi se ataşează de virus, dar nu îl distrug sau previn infecţia, ci alertează sistemul imunitar de prezenţa acestuia, astfel încât celulele albe din sânge să poată fi trimise să-l distrugă.
Mai multe state, inclusiv Statele Unite, au început să ofere doze rapel pentru persoanele vulnerabile, inclusiv celor „imunocompromişi”, deoarece varianta Delta s-a răspândit şi unele persoane vaccinate s-au infectat cu COVID-19.
De altfel acestea fiind primele date cu privire la efectul unei doze de rapel a vaccinului J&J.
Potrivit companiei, studiile au arătat creşteri semnificative ale răspunsurilor ”anticorpilor de legare” la pacienţii cu vârsta cuprinsă între 18-55 de ani şi la cei de 65 de ani şi peste care au primit o doză de rapel mai mică. Rezultatele studiului au fost trimise spre publicare pe MedRxiv.
Rezultatele au fost publicate înaintea rezultatelor mult aşteptate din studiul mult mai mare care implică două doze de la J & J.
Un purtător de cuvânt a declarat că aceste rezultate vor fi disponibile în următoarele săptămâni.