Revoluţia de la Slobozia: Salvare ciuruită de gloanţe pe motiv că ar ascunde terorişti

Slobozenii au crezut cu tărie în existenţa teroriştilor

Cinci oameni au murit în Ialomiţa pe timpul Revoluţiei din 1989, cu toţii împuşcaţi fără niciun rost de militarii aflaţi în căutare de terorişti.

În zilele Revoluţiei din 1989, în oraşul Slobozia au murit 5 oameni, iar alţi 14 au fost răniţi. Nu este vorba despre eroi jertfiţi pentru libertate, cum le-ar plăcea unora să spunem, ci despre moartea inutilă a unor oameni nevinovaţi, care ar fi putut foarte bine să mai trăiască şi astăzi dacă în acel final de decembrie ar fi existat o fărâmă de luciditate.

Până în seara zilei de 22 decembrie, în Slobozia a fost linişte deplină. Ialomiţenii şi-au văzut de ale lor, ignorând evenimentele din Timişoara, Cluj sau Bucureşti, iar când au aflat de fuga dictatorului au ieşit pe străzi şi s-au bucurat şi ei ca oamenii, fără violenţe sau distrugeri. Spre seară au început să apară zvonurile despre terorişti şi atmosfera paşnică din oraş a fost înlocuită subit de o panică generală. La fel ca în majoritatea oraşelor de provincie, la Slobozia n-ar fi existat vărsare de sânge dacă n-ar fi existat isteria teroriştilor.

Speriaţi deja de ceea ce vedeau la televizor, slobozenilor le-a îngheţat sângele în vene în seara de 22 decembrie, când oraşul a rămas, dintr-o dată, în beznă. „Maiorul Sava, care se erijase în lider al judeţului, a primit de la Bucureşti, pe telefonul operativ, informaţia că dinspre Constanţa se îndreaptă spre noi patru elicoptere. I-a dat ordin şefului de la Renel să stingă lumina, ca să nu vadă oraşul ăia din elicoptere. A luat legătura şi cu regimentul de aviaţie, care a ridicat un avion în aer şi n-a găsit nimic. A rezultat că era o intoxicare”, povesteşte Alexandru Stoica, care în 1989 era şeful gărzilor patriotice la nivel de municipiu.

La „Privighetoarea” şi la Leagănul de copii

Informaţiile despre atacuri iminente ale teroriştilor au început să curgă din toate părţile. Într-o carte publicată după evenimente, Constantin Sava, instalat la Revoluţie în fruntea judeţului şi ajuns ulterior senator, a publicat o listă a zvonurilor care au circulat în acele zile: „La un moment dat, s-a anunţat că la intarea dinspre Buzău a apărut un autovehicul tip salvare care intenţionează să se îndrepte spre restaurantul «Privighetoarea»; s-a anunţat că Uzina de Apă este atacată de terorişti care vor să infecteze apa potabilă, fapt neconfirmat după verificare; s-a lansat zvonul că dinspre aeroportul Alexeni se îndreaptă formaţii de elicoptere pentru a ataca oraşul şi Combinatul Chimic; o verificare imediată a necesitat informaţia că la Leagănul de copii un grup de terorişti ar încerca să sechestreze copiii şi cadrele medicale; la un moment dat s-a comunicat că un alt grup de terorişti aflat într-o camionetă tip salvare, pe care sunt desenate două cruci negre, se îndreaptă spre Combinatul Chimic. A fost deplasată grupa de luptă antiteroristă a Ministerului de Interne, precum şi formaţiuni de luptă ale Armatei”.

Cu toate că niciun zvon nu se confirma, s-au luat măsuri de apărare a oraşului mai ceva ca în vreme de război. Armata a scos tancurile pe străzi, s-au baricadat căile de acces în oraş, s-au format patrule mixte şi filtre pe toate bulevardele importante. De aici până la prima nenorocire n-a mai fost decât un pas. 

O salvare cu girofarul pornit

Primul incident grav din Slobozia a avut loc în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, moment până la care în oraş nu se trăsese niciun foc de armă. Militarii aflaţi la un filtru din zona centrală au deschis focul asupra unui autoturism „Salvare” care circula cu girofarul pornit, pe motiv că acesta n-ar fi a oprit la somaţie. Constantin Stan (32 de ani), şofer, şi Iancu Sârbulescu (29 de ani), ofiţer de Securitate care se afla în Salvare, au fost ciuruiţi de gloanţe şi au murit pe loc.

În 1989, Iancu Sârbulescu era ofiţer în cadrul echipei de intervenţie antiteroristă, iar în seara de 23 decembrie participase la o misiune de apărare a Combinatului Chimic, după ce se zvonise că acesta va fi atacat de terorişti. După întoarcerea la unitate, trei membri ai echipajului au rămas pe poziţii, iar ceilalţi, printre care şi Sârbulescu, au plecat acasă. Câteva ore mai târziu, ei au fost rechemaţi la unitate întrucât s-a primit un nou telefon, care anunţa că dinspre Bucureşti se îndreaptă o dubă cu girofar şi o dacie „break” în care se află terorişti înarmaţi, care deschid focul.

Conform reconstituirii făcute de procurori, pentru a ajunge mai repede la unitate, Sârbulescu s-ar fi urcat într-o salvare care trecea prin zona în care locuia ofiţerul. „La intersecţia de la Palat era un filtru. Şi salvarea, având girofarul aprins, a trecut fără să mai oprească şi a ajuns la alt filtru, de lângă Miliţie, aflat la 200 de metri distanţă. Ăia au făcut semn şi maşina n-a oprit. Atunci au început să tragă în ea, erau de la Armată şi de la trupele de securitate. Era inclusiv un TAB care a tras şi ăla cu 14,4. Erau varză făcuţi cei doi din maşină. Înăuntrul salvării n-am găsit nimic, n-aveau arme, n-aveau nimic asupra lor”, spune procurorul Tudor Dumitru, care s-a ocupat de caz la vremea respectivă.

De ce s-a urcat ofiţerul de Securitate într-o salvare în condiţiile în care toată România era sub imperiul zvonurilor despre „securiştii-terorişti” care se deplasează cu astfel de maşini rămâne un mister încă neelucidat. „Sunt mai multe aspecte ciudate în acest caz. E o întrebare vizavi de traseul pe care îl avea salvarea: Stan era chemat cu o urgenţă în cu totul altă zonă decât cea în care locuia ofiţerul de Securitate. Ce căuta în zona aia? Fusese chemat la un caz, dar nu pe acolo trebuia să meargă. Eu am făcut cercetări în acest caz, dar n-am aflat nimic. Cercetările s-au blocat”, mai spune procurorul Dumitru.

Dincolo de aceste neclarităţi, rămâne uşurinţa de neînţeles cu care militarii din acel filtru au deschis focul asupra unui autoturism tip salvare care avea şi girofarul aprins. „Dispozitivul de la acel filtru era condus de locotenentul Butacu de la trupele de securitate, actualii jandarmi. Eu l-aş fi arestat pentru acel incident pentru că în condiţiile în care ai salvare cu girofar pornit nu poţi să tragi asupra lor. Au murit doi oameni nevinovaţi. Eu cred că a greşit, putea găsi altă soluţie. După mine, acel ofiţer trebuia arestat. Din câte ştiu nu i s-a întâmplat absolut nimic”, spune Călin Măndică, ofiţer de Miliţie în momentul Revoluţiei.

„S-au împuşcat unii pe alţii ca chiorii”

Nenorocirea din noaptea de 23 spre 24 decembrie a amplificat şi mai mult panica în Slobozia. „După incidentul cu salvarea, a început să se tragă mai rău şi s-au produs şi alte victime. Toată lumea a luat-o ca pe o probă a existenţei teroriştilor, toţi au crezut că cei doi din salvare erau terorişti. Mulţi mai cred şi acum”, spune Alexandru Stoica, actual primar al oraşului.

Presa locală a preluat modelul de la centru şi a distribuit şi ea mesaje alarmiste, făcând şi mai credibilă existenţa sângeroşilor terorişti. Ziarul „Ialomiţa liberă” a publicat, în dimineaţa de 24 decembrie, următorul apel: „«Ialomiţa liberă» a fost scoasă sub ameninţarea mercenarilor. Mulţi dintre dumneavoastră poate aţi dormit. Armata română a fost trează la datorie. La ora 5,50, când încheiam ediţia, se duceau încă lupte grele pentru nimicirea teroriştilor în câteva puncte ale oraşului. Nu se cunoaşte numărul lor. Oameni ai muncii! Daţi dovadă de calm, sprijiniţi prin toate mijloacele armata pentru lichidarea atentatorilor la libertatea noastră. Urmaţi exemplu eroilor de la Timişoara, Bucureşti, Sibiu, din celelalte localităţi ale ţării. Victoria va fi a noastră!”.

Enciu Bobârniche, care conducea pe atunci „Ialomiţa liberă”, recunoaşte spăşit: „Eu am scris acel mesaj. La data respectivă toată lumea credea în existenţa teroriştilor. Eram pătrunşi de entuziasm, să ne aducem cotribuţia, să mobilizăm. M-a pus dracu de l-am mai citit şi la radio, deci a avut un efect şi mai mare”.

Împuşcat în faţa televizorului

În oraş a început să se tragă din toate părţile, în cele mai multe cazuri fără nicio logică. Gheorghe Savu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare, povesteşte în cartea „Două decenii de viaţă politică în Ialomiţa”: „Eram împreună cu doctorul veterinare Costel Stancu şi ne-am oprit în colţ la primărie. Am cerut un foc unui soldat şi dintr-o dată a început să se tragă. Se trăgea chiar de pe acoperişul clădirii. Abia peste câtva timp am aflat ce se întâmplase: Marcel Petre, care avea o mitralieră în primire, s-a împiedicat de cureaua ei şi a declanşat tragerea. S-au tras sute de gloanţe, în sus, în jos, în toate părţile. Cred că tot accidentelor de tragere li se datorează şi moartea cetăţenilor nevinovaţi din Slobozia. Nu cred că au fost teorişti. S-au împuşcat unii pe alţii ca chiorii”.

În acest context, în ziua de 24 decembrie au murit încă trei persoane. Ştefan Decu (28 de ani) şi-a găsit sfârşitul pe şoseaua Viilor. „Acolo a fost o mizerie. Cei de la gărzile patriotice de la IGO, o instituţie locală, au tras fără motiv toată noaptea. Au fost un mort şi doi răniţi. Nu s-a putut identifica cine a tras, n-a fost nimeni pedepsit. S-a tras aiurea”, spune procurorul Tudor Dumitru.

De gărzile patriotice din Slobozia se ocupau, în 1989, Constantin Sava şi Alexandru Stoica. Primul a bifat trei mandate de senator după Revoluţie şi refuză să vorbească despre ce a fost în urmă cu 22 de ani. Al doilea este actualul primar al oraşului şi se uită în urmă cu o detaşare care te lasă fără grai: “Gărzile patriotice au avut arme dinainte de 22 decembrie, când s-a primit ordin să fie păzite întreprinderile. Au rămas înarmate şi după fuga lui Ceauşescu, iar când au apărut zvonurile cu teroriştii, au început şi tragerile. Cum au început? Mă sună pe mine de la o întreprindere, zice: «Tovarăşu căpitan, trage cineva în noi!». «Cine trage, bă?». «Nu ştim». «Păi, trageţi şi voi în ei!». Şi aşa au tras unii în alţii”. Constantin Sava şi Alexandru Stoica sunt, desigur, revoluţionari cu titlul de „lupător remarcat prin fapte deosebite”.

Tot ca urmare a tragerilor haotice a murit şi Iancu Nedelcu, un pensionar de 65 de ani care stătea liniştit în fotoliu şi urmărea Revoluţia la televizor. Un glonţ rătăcit a intrat pe fereastră şi l-a lovit în gât. Pensionarul a murit pe loc, sub privirile îngrozite ale soţiei. Nici în cazul său nu s-a putut stabili vreun vinovat.

Tragica poveste a italianului Sacchi

Poate cea mai tristă poveste a Revoluţiei de la Slobozia s-a consumat în aceeaşi zi fatidică de 24 decembrie. E greu de înţeles ce mecanisme nevăzute ale providenţei ar fi putut să scrie în destinul unui italian că el îşi va găsi sfârşitul în scara unui bloc localizat undeva în câmpia Bărăganului. Cert este că Paolo Sacchi (43 de ani) acolo a murit, hăituit de soldaţii Armatei Române şi împuşcat pe muteşte, fără nicio ezitare.

“El intrase în ţară pe la Turnu-Severin şi se îndrepta spre Constanţa cu o maşină Alfa Romeo. Avea o gagică în Constanţa şi acolo se ducea. Le-am găsit şi scrisorile, era treabă serioasă, chiar de căsătorie. La intrare în oraş el a fost oprit de un filtru, l-au verificat şi i-au dat drumul. După care a luat-o pe centură şi a fost observat de soldaţii care păzeau restaurantul Privighetoarea. Ăştia l-au văzut prin binoclu, maşină străină, şi au deschis focul de pe acoperiş. Italianul a tras maşina pe dreapta şi a fugit spre oraş, unde a intrat într-un bloc. L-a văzut o patrulă de militari şi alergat după el. Se ascunsese, săracu, într-un uscător. Şi acolo l-au omorât, ca la zid au tras în el. Eu am discutat cu ofiţerul, un locotenent, care a recunoscut că a tras. Au crezut că e terorist pentru că avea blugi, o geacă de piele şi era mai negricios la faţă. N-a fost nimeni condamnat”, spune procurorul Tudor Dumitru.

Ţicu, călcat de tanc
În afara celor cinci persoane care au murit, în zilele Revoluţiei, la Slobozia, pe raza judeţului Ialomiţa s-a înregistrat un al şaselea mort, care a avut o legătură indirectă cu evenimentele din decembrie 1989. Ţicu Ion Ştefan, de numai 13 ani, a fost călcat de un tanc în comuna Sfântu Gheorghe, în dimineaţa zilei de 22 decembrie. Coloana de tancuri se îndrepta spre Bucureşti, după ce generalul Vasile Milea chemase în Capitală mai multe forţe ale Armatei pentru a-l apăra pe dictator. După ce s-a aflat de sinuciderea lui Milea, tancurile au făcut cale întoarsă.