SUA: Patru morţi şi trei răniţi, într-un atac armat comis în Pennsylvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei agenţi de poliţie au fost răniţi în timpul atacului FOTO Shutterstock
Trei agenţi de poliţie au fost răniţi în timpul atacului FOTO Shutterstock

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite în urma unei atac armat petrecut vineri dimineaţă, în apropierea unui drum dintr-un sat din statul american Pennsylvania.

Conform procurorului Rich Consiglio, citat de Associated Press, atacul a avut loc pe o distanţă de câţiva kilometri în Frankstown Township, o localitate aflată la aproximativ 120 de kilometri vest de oraşul Harrisburg.

Autorităţile susţin că printre cele patru persoane decedate, trei bărbaţi şi o femeie, se află şi presupusul autor al atacului. Trei poliţişti au fost răniţi.

Poliţia susţine că unul dintre agenţii răniţi a scăpat cu viaţă doar datorită faptului că purta vestă antiglonţ. Un at agent s-a tăiat cu bucăţi de sticlă, iar cel de-al treilea a fost rănit în urma unui accident în care a fost implicat şi atacatorul.

Numele persoanelor implicate în incident nu au fost făcute încă publice.

Incidentul intervine la opt zile după masacrul comis într-o şcoală din statul Connecticut, în care au fost ucise 27 de persoane, inclusiv 20 de copii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite