Vremea se răcește brusc în toată țara: ninsori la munte, coduri galbene și portocalii de ploi pentru jumătate de teritoriu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunţă că în perioada 2 – 4 octombrie, vremea se va răci semnificativ în toată ţara, iar ploile abundente şi vântul puternic vor afecta mai multe regiuni, în special sudul şi estul României. La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi ninsori viscolite, cu un strat de zăpadă ce poate ajunge până la 30 – 40 de centimetri.

În perioada 2 – 4 octombrie, vremea se va răci semnificativ. FOTO: arhivă
În perioada 2 – 4 octombrie, vremea se va răci semnificativ. FOTO: arhivă

Temperaturile maxime vor oscila între 7 şi 17 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

Din dimineaţa zilei de joi, ploile se vor extinde din sud-vest către întreaga ţară, iar cantităţile de apă pot depăşi local 70 – 90 l/mp.

Meteorologii au emis mai multe avertizări pentru intervalul 2 – 3 octombrie: cod galben de ploi pentru vestul Munteniei şi sudul Banatului, cu precipitaţii de 25 – 50 l/mp, şi cod portocaliu de ploi pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj, unde se pot acumula 50 – 70 l/mp.

Avertizări pentru intervalul 2 – 3 octombrie. FOTO: meteoromania.ro
Avertizări pentru intervalul 2 – 3 octombrie. FOTO: meteoromania.ro

De asemenea, vântul va atinge viteze de 50 – 70 km/h în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei şi sudul Moldovei, iar în Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Ilfov, Bucureşti şi pe litoral rafalele vor depăşi 70 km/h, conform avertizărilor cod portocaliu.

În zona montană, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, stratul de zăpadă va fi de 10 – 20 cm, iar în Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba şi Sibiu se vor acumula 30 – 40 cm.

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite