Un val de aer cald din nordul Africii lovește România. Cât ne bucurăm de vreme bună, când se întoarce iarna
0Vremea va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie în aproape toată țara. Temperaturile neobișnuite sunt aduse de un val de aer cald din nordul Africii. Sâmbătă însă, vremea se strică din nou.
Vineri, 24 martie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 23 grade Celsius, cu valori mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra maxime cuprinse între 13 și 16 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopții în jumătatea de nord-vest a teritoriului unde doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului în Carpații Occidentali. Minimele termice vor fi cuprinse între 2 și 11 grade Celsius, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei unde vor fi condiții de brumă. În orele dimineții ceața va persista în depresiuni, pe litoral și izolat în Oltenia, iar noaptea se va forma din nou pe alocuri în regiunile sudice și centrale.
Vremea va fi predominant frumoasă și va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an și în București. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în orele amiezii, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 21 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 4 și 7 grade Celsius. În primele ore ale dimineții și noaptea vor fi condiții de ceață, cu precădere în zona periurbană.
Ninsori și lapoviță la munte
Sâmbătă, 25 martie, vremea se schimbă radical. Conform meteorologilor, în vestul, nord-vestul și centrul țării, valorile termice vor fi în scădere și vor deveni în general apropiate de cele normale pentru această dată, cerul va avea înnorări, iar aria ploilor va fi în extindere.
"În sudul și în estul teritoriului, vremea se va menține deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie (cu excepția litoralului, unde vremea va fi răcoroasă), cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și, mai ales seara și noaptea, va ploua local. Ploile vor avea și caracter de aversă și pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, în a doua parte a intervalului vor fi și ninsori, lapoviță și măzăriche. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și vor fi condiții de grindină”, anunță ANM.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane unde rafalele vor depăși 70-80 km/h, dar local și temporar, cu viteze mult mai mici, și în zonele joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 13 grade Celsius în Maramureș, în Dealurile Crișanei și pe litoral și în jurul a 23 grade în Muntenia și Moldova. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 4 și 10 grade Celsius. În orele dimineții, izolat va fi ceață.
În București, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru ultima decadă a lunii martie, astfel că temperatura maximă va fi de 22 grade Celsius(cu 8-9 grade Celsius peste media multianuală a datei). Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, iar în orele după-amiezii și în a doua parte a nopții vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat. Minima termică a nopții se va încadra între 8 și 10 grade Celsius.