Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe. Cod galben pe râuri din 27 de judeţe

0
Publicat:

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din nouă judeţe şi o atenţionare Cod galben pentru râuri din 27 de judeţe.

Cod galben de inundații FOTO Adevărul Daniel Guță
Cod galben de inundații FOTO Adevărul Daniel Guță

Potrivit INHGA, în intervalul 29 august, ora 16:00 - 30 august, ora 12:00, se instituie Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Pogăniş - bazin amonte Ac. Cadar Duboz (judeţul Caraş Severin), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui - bazin amonte Ac. Fântânele şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac Fântânele (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Motru - amonte S.H. Podari (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru (judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), scrie Agerpres.

Cod galben de inundații

De asemenea, de marţi, ora 13:00, până miercuri, ora 18:00, se instituie Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş). În județul Satu Mare, pe râul Tur, iar pe Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Cluj). Pe râul Someş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare). Pe râul Barcău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Bihor). Pe Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).

Râuri din mai multe județe, sub cod galben de inundații

De asemenea, pe Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bega - bazin amonte S.H. Balinţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Balinţ - amonte S.H. Remetea (judeţele Timiş şi Arad), Timiş - bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Caraş Severin), Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj).

Atenționare valabilă până în 30 august

Totodată, în intervalul 29 august, ora 22:00 - 30 august, ora 18:00, se instituie Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş - amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele Alba şi Cluj), Târlung (judeţele Covasna şi Braşov), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt (judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu), Ialomiţa - bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova - bazin amonte S.H. Prahova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Prahova (judeţele Prahova şi Ialomiţa).

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite