Cod portocaliu de inundații în cinci județe, până vineri dimineața. Cod galben pe râuri din 29 de județe

0
Publicat:

  Codul portocaliu de viituri, actualizat de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), cuprinde râuri din judeţele Vrancea, Bacău, Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Este valabil începând de joi, ora 12:00, până vineri, la ora 9:00. Râurile pentru care este instituit codul portocaliu fac parte din bazinele hidrografice Putna, Siret, Bârlad, şi Prut.  Un cod galben de inundații cuprinde 29 de județe din țară.

Avertizare hidrologică - Cod portocaliu de inundații pentru 5 județe - Foto Facebook
Avertizare hidrologică - Cod portocaliu de inundații pentru 5 județe - Foto Facebook

De asemenea, INHGA a actualizat și Codul galben, ce este valabil de joi, ora 12:00, până vineri, la aceeași oră. Râurile ce vor fi afectate sunt din judeţele Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Alba, Harghita, Mureş, Sibiu, Hunedoara, Arad, Caraş Severin, Timiş, Gorj, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea. 

Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare, se menţionează într-un comunicat al INHGA, citat de Agerpres. 

În ultimele 24 de ore, la 28 de staţii hidrometrice de pe mai multe sectoare de râuri s-au înregistrat depăşiri între 45 l/mp şi peste 100 l/mp, se precizează într-o postare pe Facebook  a Administraţiei Naţionale „Apele Române” .

O avertizare Cod galben  de instabilitate atmosferică  a fost emisă și de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru 23 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de joi.

Cantități de precipitații peste medie, înregistrate în mai multe județe din țară

Cele mai mari depăşiri au fost, conform datelor de la Apele Române Siret, de 107,3 l/mp pe râul Naruja, la staţia hidrometrică Herăstrău şi 87 l/mp pe râul Râmna, la staţia hidrometrică Groapa Tufei, scrie Agerpres.  

Creşterile cele mai mari, ce au fost raportate de echipele de la Apele Romane Prut-Bârlad au fost: de 83,1 l/mp pe râul Vaslui, la staţia hidrometrică Satu Nou; la staţia hidrometrică Soleşti, în aval de acumularea cu acelaşi nume, de 62,8 l/mp; de 71,8 l/mp pe râul Crasna; la staţia hidrometrică de la Mânjeşti şi la staţia hidrometrică Vineţeşti de 65 l/mp; 68,4 l/mp - pe râul Lohan, la staţia hidrometrică Curteni; 62,8 l/mp - pe râul Vasluieţ, la staţia hidrometrică Soleşti.  

Echipele de la Apele Romane Buzău - Ialomiţa au anunţat 72,5 l/mp pe râul Ialomiţa, la staţia hidrometrică Slobozia, iar la staţia hidrometrică Ţăndărei - 54,7 l/mp. 

 Echipele de la Apele Române Someş-Tisa, Apele Române Crişuri, Apele Române Mureş, Apele Române Buzău-Ialomiţa, Apele Române Siret, Apele Române Prut-Bârlad au transmis următoarele cantităţi de precipitaţii înregistrate (cele peste 46 l/mp - 55 l/mp): Crişuri - 55,4 l/mp pe râul Crişul Repede - la staţia hidrometrică Ciucea, 46 l/mp pe râul Poicu, la staţia hidrometrică Vânători; Mureş - 50 l/mp la râul Secaş, la staţia hidrometrică Colibi, 51,5 l/mp la râul Elan la staţia Poşta Elan, 53,4 l/mp la râul Prut la staţia Prisăcani, 50,6 l/mp pe râul Tutova, la staţia hidrometrică Rădeni; Ialomiţa - 53,9 l/mp pe râul Slănic, la staţia hidrometrică Gura Ocniţei; Siret - 55,5 l/mp pe râul Siret, la staţia hidrometrică Adjudu Vechi, 46,9 l/mp, pe râul Zăbrăuţi, la staţia hidrometrică Fitioneşti; 47,8 l/mp pe râul Milcov, la staţia hidrometrică Goleşti, 50,2 l/mp pe râul Lepşa, la staţia hidrometrică Lepşa, 49,1 l/mp pe râul Zăbala la staţia hidrometrică Nereju; Prut-Bârlad - 55 l/mp pe râul Vaslui la staţia hidrometrică Codăeşti; 55,8 l/mp pe râul Prut la staţia hidrometrică Fălciu, 55,5 l/mp pe râul Pereschivul Mare, la staţia hidrometrică Fichiteşti. 

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite