Coduri portocalii și galbene de furtuni, grindină și descărcări electrice în mai multe județe. Alerte nowcasting emise de ANM
0Meteorologii au emis miercuri după-amiază cod portocaliu de furtuni puternice și grindină de mari dimensiuni pentru județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău. În paralel, au fost transmise alerte nowcasting de instabilitate atmosferică severă pentru mai multe localități din țară.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în zonele aflate sub cod portocaliu sunt așteptate grindină de mari dimensiuni, ploi torențiale, descărcări electrice frecvente și vijelii. Fenomenele periculoase vor continua și în orele următoare.

Totodată, mai multe localități din județele Vrancea, Argeș, Prahova și Dâmbovița se află sub cod portocaliu de furtuni. În Focșani a fost raportată grindină de dimensiunea unei nuci. Fenomenele meteo din aceste județe sunt așteptate să se oprească în scurt timp.
Capitala, lovită de furtuni
Municipiul București se află sub avertizare nowcasting cod galben de ploi torențiale și grindină până la ora 19:15.
Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină, conform ANM.
Atenționare nowcasting în județul Cluj
În județul Cluj, mai exact în Câmpia Turzii, Apahida, Viișoara, Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Feleacu, Mociu, Cămărașu, Suatu, Tureni, Aiton, Ploscoș se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină. Avertizarea cod galben este în vigoare până la ora 19:00.
Cod portocaliu de grindină și averse în 4 județe
Până miercuri la ora 18:40, în zonele: Județul Argeş: Costești, Topoloveni, Leordeni, Bogați, Lunca Corbului, Priboieni, Suseni, Săpata, Dobrești;
Județul Giurgiu: Ulmi, Joița, Săbăreni, Cosoba;
Județul Ilfov: Buftea, Otopeni, Chiajna, Balotești, Mogoșoaia, Ciorogârla, Dragomirești-Vale, Corbeanca;
Județul Dâmboviţa: Ludești, Hulubești, Valea Mare;
Se vor semnala: Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului/vijelie.
Cod galben de averse torențiale în mai multe județe
Până la ora 18:30, în zonele: Județul Argeş: Costești, Ștefănești, Poiana Lacului, Buzoești, Vedea, Bradu, Stolnici, Moșoaia, Lunca Corbului, Suseni, Albota, Căteasca, Rătești, Rociu, Negrași, Oarja, Săpata, Teiu;
Județul Ilfov: Voluntari, Pantelimon, Brănești, Cernica, Afumați, Glina, Găneasa, Ștefăneștii de Jos;
Județul Giurgiu: Bolintin-Vale, Ulmi, Bolintin-Deal, Joița, Săbăreni, Cosoba;
Județul Ilfov: Buftea, Otopeni, Periș, Balotești, Ciorogârla, Dragomirești-Vale, Tunari, Corbeanca;
Se vor semnala: Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină.
Până miercuri la ora 23:00 este valabil și un cod galben pentru masivele sudice și estice, vestul Moldovei și nordul Munteniei, unde se așteaptă cantități de apă de peste 40 l/mp și rafale de vânt de până la 70 km/h.
Autoritățile le recomandă cetățenilor din zonele vizate să evite deplasările și să rămână în locuri sigure pe durata manifestării fenomenelor meteo periculoase.