Cod galben de precipitatii mixte în mai multe județe. Prognoza meteo joi, 13 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis pentru joi dimineața o atenționare nowcasting de Cod galben de precipitatii mixte, care pot favoriza depuneri de polei, în mai multe județe din țară.

Precipitatii mixte în mai multe județe din țară Foto: Arhivă
Precipitatii mixte în mai multe județe din țară Foto: Arhivă

UPDATE 10:45 Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben de ploi, lapoviţă, ninsori şi polei pentru cinci judeţe din ţară. 

Atenţionarea nowcasting de cod galben de precipitaţii mixte este valabilă joi, până la ora 12:00, pentru judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.  

Știrea inițială

Avertizarea este valabilă până joi, 13 februarie, ora 9:00, în județele Caraș-Severin, Arad și Timiș.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că vremea se va menține rece mai ales dimineața, când va fi ger local în Transilvania, Moldova, zona deluroasă a Munteniei și izolat în celelalte regiuni. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de vest a teritoriului și temporar noros în rest.

Vor fi precipitații slabe mixte, care în primele ore ale intervalului și noaptea pot favoriza depuneri de polei, în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei, pe alocuri în Maramureș și izolat în Transilvania și Muntenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și al Moldovei.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 3 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură.

Vremea în Capitală

Vremea se va menține rece dimineața și noaptea și în București, deși valorile termice vor fi în creștere ușoară. Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5...7 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite