Cât mai ține căldura neobișnuită. Anunțul ANM despre ce urmează, unde sunt așteptate ninsori

0
Publicat:

Vremea se menține caldă în continuare, însă de joi noapte își fac apariția și precipitațiile. Meteorologii anunță maxime de 20 grade Celsius în ultimele zile de iarnă. Și prima parte a lunii martie se anunță tot cu temperaturi neobișnuite.

Vreme neobișnuit de caldă pentru data din calendar FOTO Adevărul
Vreme neobișnuit de caldă pentru data din calendar FOTO Adevărul

„Până la finalul acestei ierni vorbim de o vreme deosebit de caldă, ceea ce va face cum anticipam ca luna februarie să înregistreze un nou record ca fiind cea mai călduroasă lună februarie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că deja avem o abatere termică pozitivă la nivelul perioadei 1-25 februarie, de 6,6 grade Celsius.

Mai avem puțin până la finalul lunii, iar recordul din 2016, cu 5,7 grade Celsius, cu siguranță, va putea fi depășit în acest an.

Chiar și prima decadă din luna martie, așa cum arată informațiile la acest moment, mai exact prima zi din luna lui Mărțișor aduce valori, de asemenea, între 10 până la 16-17 grade și este posibil ca acest ecart să fie de interes, cel puțin pentru prima decadă din martie", a spus Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la Antena 3 CNN.

Temperaturi ridicate și ceață

Marți, 27 februarie, valorile termice, deși în scădere ușoară, vor continua să caracterizeze o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil în mare parte a intervalului, însă în orele dimineții și cu probabilitate mai mare în a doua parte a nopții, vor fi nori joși și ceață. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.

Maxime de 16 grade Celsius în Capitală

Miercuri, 28 februarie, meteorologii anunță temperaturie mult mai mari decât cele specifice perioadei. Astfel, maximele se vor încadra între 11 și 20 de grade, ușor mai scăzute pe litoral, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între 0 și 9 grade. În zonele joase de relief din estul țării, precum și în Lunca Dunării, dimineața și noaptea vor fi nebulozitate joasă și local ceață, posibil persistente în Dobrogea, iar în rest, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și, trecător, în Moldova.

În București, temperatura maximă va fi de 14…16 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. În primele ore ale zilei și noaptea vor fi nori joși și ceață, iar în restul timpului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat.

De joi noapte, cerul se va înnora treptat în majoritatea zonelor, în sud-vestul țării local va ploua, iar în zona montană aferentă vor fi precipitații mixte; ceața se va semnala pe arii restrânse în est și sud-est. Temperaturile maxime vor fi de la 8…10 grade pe litoral și în zonele cu ceață mai persistentă din Moldova până la 19…20 grade local în Maramureș, Crișana și Banat.  Minimele termice vor fi cuprinse între -1…0 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10…11 grade în Dealurile de Vest.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite