Zidul exterior se poate prăbuşi în orice moment
Cel mai vechi monument al Timişoarei, Castelul Huniazilor, care adăposteşte Muzeul Banatului, va intra anul acesta într-un proces de renovare. Zidul exterior, ultima mare modificare adusă
Cel mai vechi monument al Timişoarei, Castelul Huniazilor, care adăposteşte Muzeul Banatului, va intra anul acesta într-un proces de renovare.
Zidul exterior, ultima mare modificare adusă clădirii în anul 1856, este oricând în pericol de prăbuşire. În urma lucrărilor de amenajare a Pieţei Operei, de la mijlocul anilor '80, structura de lemn pe care este aşezat zidul a rămas fără apă, ceea ce a condus la putrezirea lemnelor, dar şi la apariţia unor fisuri importante în construcţie. Fisurile s-au mărit de la an la an, fără ca autorităţile să ia vreo măsură. Renovarea zidului, pentru care au fost rezervate peste 20 miliarde de lei, va începe anul acesta şi va dura aproximativ şase luni. Metoda de consolidare va fi injectarea de beton în structură, pentru uniformizarea fundaţiei. "Banatul are un regim seismic violent. În ultimii ani s-a trecut chiar la o treaptă superioară din acest punct de vedere. Pericolul ca zidul să se prăbuşească există, practic, zilnic", a declarat Dan Ciobotaru, noul director al Muzeului Banatului.
Castelul Huniazilor a fost construit între anii 1443 şi 1447 de către Iancu de Hunedoara. El a fost ridicat chiar pe locul vechiului castel regal construit în secolul XIV, în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou. De-a lungul timpului, clădirea a fost folosită ca reşedinţă nobiliară (în secolele XV şi XVI), reşedinţă a paşei, apoi cazarmă.




















































