Video Zeci de hoți de buzunare, prinși în Olanda cu ajutorul unui youtuber: „O mare bandă din România”. Ce spune poliția despre originea acestora

0
0
Publicat:

O bandă de hoți de buzunare care fura de la turiști în celebrul sat olandez Giethoorn a fost prinsă cu ajutorul unui YouTuber devenit faimos pentru clipurile sale despre infractori. Poliția olandeză a arestat trei suspecți, iar investigațiile continuă, după ce Influencerul susține că gruparea ar fi formată din zeci de români.

Un youtuber a ajutat poliția olandeză să prindă o bandă de hoți de buzunare FOTO: Captură video
Un youtuber a ajutat poliția olandeză să prindă o bandă de hoți de buzunare FOTO: Captură video

De-a lungul timpului, hoții au acționat în repetate rânduri în pitorescul sat Giethoorn, o destinație populară printre turiștii asiatici. De fiecare dată, au scăpat nepedepsiți, până acum. O colaborare neobișnuită între poliție și YouTuberul Jaime van Gastel, cunoscut sub pseudonimul Boevenspotter („Vânătorul de hoți”), a dus la prinderea a trei membri ai grupării. 

Am văzut două mașini intrând pe terenul pe care îl supravegheam. În total au coborât șapte hoți de buzunare, care acționau extrem de atent și experimentat”, a transmis poliția pe Instagram.

Echipa de supraveghere a observat cum un turist malaezian era pe punctul de a fi jefuit. „I-au deschis rapid rucsacul, însă victima și-a dat seama la timp, iar cei trei bărbați s-au oprit imediat”, au povestit polițiștii, potrivit ziarului local Algemeen Dagblad.

Hoții vizează turiștii asiatici

Autoritățile spun că banda acționa în special asupra turiștilor asiatici, cunoscuți pentru faptul că poartă asupra lor sume mari de bani. Activitatea intensă a grupului a dus la dublarea numărului de furturi raportate în Giethoorn în acest an.

Este vorba despre o bandă străină care vine periodic în Olanda pentru a acționa”, au precizat reprezentanții poliției.

După incident, suspecții s-au îndreptat spre Zaanse Schans, o altă destinație turistică foarte frecventată. Poliția i-a urmărit fără să-i aresteze imediat, pentru a aduna mai multe probe. „Dacă stabilim mai multe fapte penale, putem construi un dosar mai solid”, au explicat anchetatorii.

În scurt timp, aceștia au fost surprinși din nou încercând să fure. Într-o singură zi, s-au înregistrat două tentative, dintre care una reușită. Geanta unei victime a fost găsită ulterior ascunsă într-un obiect de lemn care semăna cu o țeavă.

Cei trei suspecți au încercat apoi să fugă spre Amsterdam, probabil pentru a cheltui banii furați”, a spus poliția. Au fost opriți și arestați în cadrul unei operațiuni coordonate între mai multe unități.

YouTuberul susține că banda provine din România

Jaime van Gastel, care are peste 185.000 de abonați pe canalul său de YouTube, afirmă că urmărea de mai mult timp gruparea. El spune că ar fi vorba despre o „mare bandă de familie” din România.

„Vin zilnic cu mașini-fantomă din Belgia în Olanda. În trecut erau activi mai ales la Zaanse Schans, Kinderdijk și Volendam. Dar acum și-au îndreptat atenția și spre Giethoorn”, a declarat Van Gastel.

Potrivit acestuia, gruparea ar număra între 40 și 50 de persoane care lucrează în echipe de câte șase până la opt oameni”. „Acești hoți râd pur și simplu de poliție. Sunt foarte vicleni și scapă ușor pentru că autoritățile nu pot dovedi nimic”, a adăugat Boevenspotter.

Poliția olandeză nu a confirmat însă originea română a suspecților.

Mai multe furturi, dar puține plângeri

Purtătoarea de cuvânt a poliției, Suzan Scholten, a declarat că în acest sezon numărul plângerilor a crescut considerabil. „Din 1 mai, au fost înregistrate 11 plângeri privind hoți de buzunare. În aceeași perioadă a anului trecut au fost doar trei”, a spus aceasta.

Cifrele par mici, dar, potrivit autorităților, situația reală este mai gravă, deoarece mulți turiști nu reclamă furturile. „Nu știu cum să ajungă la secția de poliție sau trebuie să plece repede. De obicei este vorba și despre sume mici”, a explicat Scholten.

Și localnicii confirmă fenomenul. „Vara aceasta, opt sau nouă clienți ne-au spus că au fost jefuiți. În alți ani, așa ceva nu se întâmpla niciodată”, a povestit Chris Mulder, proprietar al unei afaceri locale de închirieri de bărci.

Cei trei hoți arestați urmează să fie prezentați procurorului, care va decide ce pedepse vor primi. Van Gastel speră că de această dată justiția va fi mai fermă.

Dacă hoții de buzunare continuă să vină, sunt convins că poliția va acționa din nou”, a încheiat Boevenspotter.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite