Bătălia care a adus iadul pe Pământ: un milion de morți și sute de mii de oameni nenorociți pe viață
0Pe data de 18 decembrie 1916 se încheia cea mai sângeroasă luptǎ a Primului Război Mondial și din întreaga istorie modernă. Este vorba despre bătălia de la Verdun, acolo unde au murit peste un milion de oameni în doar 10 luni.
Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai sângeroase războaie din istoria omenirii. A fost un șoc pentru întreaga populație europeană, în special, cu multiple consecințe pe termen lung. În urma Primului Război Mondial au murit peste 22 de milioane de oameni, dintre care peste 6 milioane de civili. La aceștia se adaugă mai mult de 23 de milioane de răniți. În plus, traumele războiului au afectat alte milioane de militari și civili, cu distrugeri importante, orașe făcute praf, țări puse pe butuci, sărăcie, foamete și epidemii. Una dintre cele mai sângeroase bătălii ale acestui război a fost cea de la Verdun, pe teritoriul de astăzi al Franței. În doar 10 luni au murit peste un milion de soldați, iar alte sute de mii au fost răniți sau au rămas cu traume pentru tot restul vieții. Bătălia de la Verdun a scos la suprafață inutilitatea războiului de poziții sau de tranșee dar și ororile luptelor pentru putere în Europa. A fost cea mai traumatizantă bătălie dar și cea care a hotărât destinul Europei.
Victorie sau moarte. De ce la Verdun?
Bătălia de la Verdun a durat 10 luni, desfășurându-se între 21 februarie și 18 decembrie 1916 cu lupte sângeroase, asalturi nebunești și bombardamente. Inițial, a fost planificată de șeful Statului Major General german, Erich von Falkenhayn, pentru a asigura victoria Germaniei pe Frontul de Vest.
Scopul era zdrobirea armatei franceze înainte ca Aliații să-și adune puterile prin desfășurarea completă a forțelor britanice la granița cu Germania. Bătălia de la Verdun a fost un soi de totul sau nimic atât pentru nemți cât și pentru francezi. Erich von Falkenhayn, șeful Statului Major General german, considera că atacul și cucerirea fortăreței Verdun ar fi fost o cheie a victoriei germane pe Frontul de Vest. Zona puternic fortificată a orașului Verdun a rămas un ghimpe în coasta ofensivei germane care amenința principalele liniile de comunicații. Atacând Verdunul, von Falkenhayn credea că armata franceză ar fi fost nevoită să-și maseze acolo majoritatea forțelor, iar o victorie ar fi îngenuncheat militar și moral întreaga Franță.
Acesta spera că Franța va „aduce fiecare om pe care îl are” pentru a o apăra, ceea ce i-ar epuiza astfel resursele armatei. Prin combinarea ofensivei de la Verdun cu o ofensivă de submarine împotriva navelor britanice, Falkenhayn credea că Franța și Marea Britanie vor fi forțate să ceară pacea Germaniei. De cealaltă parte, pentru francezi, Verdun era un oraș-fortăreață pe râul Meuse și o legătură strategică vitală în sectorul francez al liniei aliate de pe frontul de vest. Pentru poporul francez, Verdun era, de asemenea, o fortăreață simbolică și o comoară națională. Pierderea unei astfel de citadele ar fi fost o lovitură enormă pentru moralul francez. Și așa cum anticipase Falkenhayn, francezii au comasat o bună parte a trupelor în linia fortificată de la Verdun. Se pregătea o nouă luptă de tranșee pe frontul de vest. Un război de poziții, de uzură, extrem de sângeros și traumatizant.
Sânge, disperare și 10 luni de iad
Atacul asupra zonei fortificate de la Verdun a început pe 21 februarie cu un baraj de artilerie de coșmar. În primele opt ore de bombardament asupra tranșeelor și fortificațiilor franțuzești, nemții au lansat două milioane de obuze. Planul german se baza pe imensa putere de foc a artileriei de care dispunea Imperiul German.
După ce a declanșat iadul asupra liniilor franceze cu cele două milioane de obuze, Înaltul Comandament German a dispus lansarea unui atac uriaș asupra zonei, menit să „sângereze albul francezilor” și să le distrugă moralul. La ora 4 dimineața, pe 21 februarie 1916, a început bătălia, cu un bombardament masiv de artilerie și un avans constant al trupelor Armatei a Cincea Germane sub comanda Prințului Moștenitor Wilhelm. După cinci zile de la începerea bătăliei, forțele germane au capturat Fortul Douaumont, cel mai mare și mai înalt dintre cele 19 forturi care protejau Verdunul. Bătălia părea să meargă în favoarea lui Falkenhayn.
În următoarele săptămâni, armata germană a înregistrat succes după succes și părea că linia de la Verdun se va prăbuși. În acel moment, comandanții francezi și-au dat seama cum pot contracara acest iureș nimicitor. Mai mult decât atât, le-au cerut soldaților și ofițerilor să lupte până la ultimul om dar să nu piardă Verdunul.
Era necesară o nouă abordare pentru a combate artileria germană extrem de puternică. Prin urmare, apărarea fortăreței s-a axat pe concentrarea defensivei în forturi mai mici, cu trupe reduse, dar puternic protejate. Comandantul francez Philippe Petain le-a ordonat oamenilor săi să se regrupeze și să-și apere noile linii până la moarte. În primăvara anului 1916, au fost lansate ofensive și contraofensive cu costuri mari și cu câștiguri mici pentru ambele părți. De-a lungul celor 10 luni au avut loc mai multe atacuri și contraatacuri devastatoare cu un număr uriaș de victime. Printre cele mai mari carnagii din timpul bătăliei de la Verdun a avut loc în perioada martie - mai 1916, atunci când germanii au atacat zonele Le Mort Homme și Dealul 304. Au rezultat pierderi oribile pentru ambele părți, devenind un simbol al rezistenței franceze.
Eroismul francez și viziunea generalului Petain
În ciuda iureșului și a presiunii incredibile a artileriei germane, francezii au rezistat admirabil. Iar artizanul acestei rezistențe a fost generalul Petain. Acesta avea o reputație de maestru al apărării și a organizat forțele de apărare prin stabilirea unei serii de puncte forte care se susțineau reciproc, în loc să-și împingă toate trupele în tranșeele vulnerabile ale liniei frontului. Petain a rotit, de asemenea, unitățile de la Verdun în mod regulat și, deși acest lucru a băgat în luptă cea mai mare parte a armatei franceze, s-a asigurat că trupele nu petreceau perioade lungi de timp pe front.
Această strategie a reprezentat un avantaj, mai ales în condițiile în care trupele germane deveneau tot mai obosite. Francezii au crescut considerabil numărul de piese de artilerie la Verdun, cu ajutorul cărora au creat o presiune asupra liniilor germane prin bombardamente aproape neîncetate. Capacitatea francezilor de a susține bătălia s-a datorat muniției și proviziilor care soseau de-a lungul „Căii Sacre”, singurul drum către Verdun menținut deschis în ciuda bombardamentelor germane constante. Totodată, a contat și eroismul soldaților francezi. De exemplu, la asediul Fortului Vaux, în iunie 1916, o mică garnizoană franceză a rezistat eroic zile întregi sub asediu înainte de a fi capturată, dând dovadă de un curaj extrem.
„Ce masacru! Ce scene de groază”
De-a lungul celor 10 luni, germanii au reușit să avanseze doar 8 kilometri. Mai ales în lunile de vară și de toamnă, bătălia s-a caracterizat printr-o serie sălbatică de atacuri și contraatacuri care se terminau în băi de sânge. De exemplu, în bătălia de la Fleury din august - septembrie 1916, trupele germane și franceze s-au bătut pentru satul Fleury-devant-Douaumont și fortificațiile din apropiere, cum ar fi Froideterre, transformându-se într-un masacru inutil.
Disperarea germanilor în fața rezistenței franceze s-a tradus prin înlocuirea de la comandă a generalul von Falkenheyn. Prințul Moștenitor Wilhelm și statul său major au încetat să mai urmeze conceptul strategic al lui Falkenheyn și au angajat Armata a Cincea într-o ofensivă mai amplă. Cucerirea terenului palmă cu palmă a devenit prioritate. S-a dovedit o decizie catastrofală pentru nemți, cu pierderi uriașe. În ambele tabere domneau epuizarea, moralul scăzut și disperarea. Moralul francez a avut mult de suferit din cauza asediului prelungit. Plătiți prost, soldații au trebuit să îndure aproape 10 luni de infern.
Pe lângă bombardamentul german aproape continuu, la Verdun a fost prima dată când aruncătoarele de flăcări au fost folosite în luptă, o armă nouă, șocantă, dar eficientă. De cealaltă parte, armata germană era epuizată și frustrată de rezistența franceză. Oamenii luptau de 10 luni și erau la capătul răbdărilor. „Omenirea e nebună. Trebuie să fie nebună să facă ceea ce face. Ce masacru! Ce scene de groază și carnagiu! Nu găsesc cuvinte să-mi exprim impresiile. A fost un adevărat iad. Oamenii sunt nebuni”, scria un locotenent francez care a participat la bătălia de la Verdun.
În octombrie și noiembrie, forturile periferice pierdute de francezi, în februarie, au fost recucerite. Francezii au reușit să obțină o victorie decisivă încheiată pe 18 decembrie cu capturarea a mii de soldați germani. În urmă a rămas o mare de morți și distrugeri provocate de artilerie pe o suprafață mai mare decât a orașului Paris. Nu mai puțin de nouă sate au fost șterse de pe fața pământului. Planul german eșuase, iar acest lucru avea să-i coste. Fără rezistența îndârjită a celor 96 de divizii franceze, Verdunul ar fi căzut iar victoria aliată pe frontul de vest ar fi fost aproape imposibilă. Scriitorul francez Maurice Genevoix, care a participat la bătălie, scria că „Verdun a fost simbolul de luptă al întregului război”. „Prin eroismul și sacrificiul combatanților, prin impactul său, prin rezonanța sa emoțională, este într-adevăr simbolul Marelui Război”, preciza și istoricul francez Guy Pedroncini.
Se încarcă comentariile...
