Zborul AF447: Brazilia opreşte căutările de corpuri
Marina şi Forţele aeriene braziliene au anunţat vineri că opresc căutările de corpuri şi resturi ale zborului AF447 al companiei Air France, prăbuşit în ocean, între Rio de Janeiro şi Paris, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie cu 228 de persoane la bord. Autorităţile braziliene susţin că ceea ce ar mai putea fi găsit este nesemnificativ.
"Niciun corp nu a mai fost descoperit de nouă zile", a justificat locotenent-colonelul Henry Munhoz într-o conferinţă de presă la Recife.
Operaţiunile, conduse cu ajutorul unor nave franceze şi avioane spaniole şi americane, au permis să se scoată din apă 51 de corpuri printre cele 228 de victime ale aparatului Airbus al Air France aparţinând unui număr de 32 de naţionalităţi.
Motivul accidentului rămâne încă nedeterminat.
Biroul de Anchete şi Analize (BEA), însărcinat cu ancheta tehnică asupra dispariţiei Airbusului, a anunţat joi că el ar urma să prezinte un 'prim raport faptic' joi 2 iulie, aminteşte AFP.




















































