VIDEO Un fotomodel musulman va fi bătut în Malaezia pentru că a băut bere
0
Manechin în timpul liber şi mamă a doi copii, Kartika Sari Dewi Shukarno (32 de ani) este prima femeie musulmană condamnată în Malaezia la şase lovituri de nuia de bambus pentru că a fost surprinsă în 2007 că bea o bere. Femeia a cerut executarea pedepsei cât mai repede.
- Un tribunal malaezian a ordonat în luna iulie pedepsirea femeii cu şase lovituri de baston din palmier şi o amendă de 1.400 de dolari după ce aceasta fusese surprinsă de poliţie consumând alcool în localul de noapte al unui hotel, lucru contrar legii islamice.
Mai citiţi cum fetelor din Fâşia Gaza li s-au impus la şcoală haine islamice şi de ce Nicolas Sarkozy şi-a exprimat dezgustul faţă de vălului islamic burka
Deşi trebuia să primească loviturile luni, femeia a fost adusă de autorităţi acasă. Un procuror malaezian pe probleme religioase, Mohamad Sahfri Abdul Aziz, a spus că bătaia a fost amânată din motive de compasiune până după Ramadan, cea mai importantă sărbătoare a musulmanilor, care durează o lună şi a început sâmbătă. "Sentinţa nu a fost anulată", a asigurat însă Mohamad Sahfri pentru AP.
Kartika Kari Dewi Shukarno a spus că vrea să fie pedepsită rapid ca şă îşi reia viaţa cât mai repede alături de soţ şi de copiii ei. Tatăl manechinei a afirmat că schimbarea sentinţei este neobişnuită pentru Islam, care nu permite musulmanilor să consume alcool şi a anunţat că va solicita poliţiei un raport asupra eliberării fiicei sale. "Noi acceptasem deja pedeapsa", a adăugat el.
Procurorul Saiful Idham Sahimi a declarat că sentinţa a fost "îngăduitoare" pentru că tânăra femeie s-a recunoscut vinovată şi a preferat să nu facă apel la verdict.
Potrivit procurorului, bastonul de palmier va fi mai uşor decât cel cu care sunt bătuţi bărbaţii, scopul sentinţei fiind mai degrabă de a "educa" decât de a pedepsi. Pedeapsa ar fi trebuit să fie executată astăzi într-o închisoare pentru femei.
Autorităţile malaeziene au mai spus că nu o vor bate pe femeie în public, aşa cum ea şi tatăl ei au cerut. De asemenea, manechinul nu va dezbrăcată în timp ce va primi loviturile cu nuiaua din bambus şi va fi lovită cu o putere redusă. Ofiţerul care o va bate pe femeie nu va avea voie să ridice nuiaua mai sus de umărul lui.
Consumarea băuturilor alcoolice este interzisă musulmanilor din Malaezia prin sharia (legea musulmană). Din cei 27 de milioane de locuitori ai Malaeziei, aproximativ 14 milioane sunt musulmani. Restul sunt chinezi şi indieni şi aceştia au voie să bea alcool.
Alte aspecte din Malaezia:
- musulmanii de aici sunt spionaţi astfel încât să nu se convertească la altă religie
- oficialii au interzis musulmanilor să lucreze în restaurante sau orice fel de magazine care comercializează alcool
- autorităţile religioase dezbat dacă musulmanilor ar trebui să li se permită practicarea yoga
- când legile sunt invocate, musulmanii se plâng că elitele sunt ocolite de normele de pe vremea profetului Mahomed: "Duceţi-vă noaptea să vedeţi o întâlnire la vârf în Kuala Lumpur. Mereu o să vedeţi VIP-uri de religie musulmană care consumă cantităţi mari de alcool”, a spus un locuitor al KL citat de New York Times. Sunt două seturi de legi în Malaezia, s-a plâns bărbatul, una pentru elita politică şi alta pentru "oamenii de rând"























































