VIDEO Ploile şi vijelia au făcut ravagii în Capitală
0Vremea rea a făcut ravagii luni seară în Capitală. Pe strada Barbu Mărăcine şi pe Bulevardul Basarabia au căzut copaci, în cartierul Berceni vântul a smuls un acoperiş, iar mai multe cartiere au rămas fără curent electric.
Concret, până la ora 04.00, au fost inundate în Bucureşti 25 de case, 33 de curţi, 16 beciuri şi subsoluri, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov. Tocmai din acest motiv, au fost utilizate 126 de mijloace tehnice de intervenţie, inclusiv autospeciale de stingere, motopompe remorcabile sau transportabile, arată sursa citată.
De asemenea, în jurul orei 02.30, o schelă de pe strada Bacila Vasile 37 a căzut peste câteva autoturisme.
„Vorbim în primul rând de intervenţii pentru extragerea apelor acumulate în subsolurile locuinţelor sau în curţile cetăţenilor. În intevalul orar 22.00 - 23.00 au fost peste 20 de astfel de solicitări, unele aflate încă în desfăşurare. După ora 23,00, numărul lor a crescut, inclusiv pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe carosabil sau pe autoturisme”, a explicat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.
Sectoarele 4 şi 5, cele mai afectate
Potrivit acestuia, cele mai multe probleme au fost în sectoarele 4 şi 5. Printre zonele mai afectate, pe strada Humuleşti şi pe Bulevardul Basarabia s-a intervenit pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi, pe strada Găeşti apa a intrat în subsolul unui imobil, iar pe Şoseaua Panduri un copac a căzut peste o ţeavă de gaze care a fost fisurată.
Probleme au mai fost semnalate şi în zona Apărătorii Patriei, iar un stâlp de pe Bulevardul 1 Mai a luat foc în urma unui scurtcircuit. Reprezentantul ISU a mai spus că nu au fost sesizări privind maşini care au rămas blocate în apă în trafic.
Informare de vreme rea, valabilă până miercuri
Avertizarea de Cod portocaliu din Capitală a fost valabilă între orele 23.00 - 00.30. Cod portocaliu a fost ş în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi şi Giurgiu şi în Bucureşti, în sudul ţării, şi în Bacău, Vrancea şi Galaţi, în est. De asemenea, mai multe judeţe din Moldova sunt sub cod galben de ploi.
Potrivit meteorologilor, au fost semnalate ploi torenţiale ce au depăşit local 30...35 l/mp, intensificari ale vântului, posibil cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.