VIDEO Bucureştean care cultiva canabis pe muzica lui Vivaldi, arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bucureştean care cultiva cabanis prin tehnologii complexe, folosind inclusiv terapia prin muzica lui Vivaldi, a fost arestat joi, după ce anchetatorii au găsit aproximativ 35 de kilograme de droguri în urma unor percheziţii făcute în două imobile din sectoarele 1 şi 3. Descinderile au fost făcute marţi şi miercuri, arată DIICOT.

Potrivit sursei citate, anchetatorii au găsit, în afara culturilor de canabis, sisteme complete de întreţinere şi preparare, instalaţii de iluminat, filtrare a aerului şi încălzire pentru cultivarea indoor a plantelor de cannabis şi substanţe pentru stimularea creşterii plantelor.

Sume importante de bani, găsite în cele două imobile

De asemenea, anchetatorii au găsit şi 35.056 de lei şi 3.884 de euro care ar proveni din traficul de droguri. Totodată, a fost găsit un sistem audio de stimulare a creşterii plantelor, cu ajutorul căreia bucureşteanul folosea terapia prin muzică, utilizând creaţii ale compozitorului Antonio Vivaldi.

Potrivit DIICOT, suspectul Paraschiv Constantin Aurel, în vârstă de 36 de ani, a executat activităţi de cultivare de plante de canabis în vederea comercializării.

Doar în imobilul din sectorul 1 al Capitalei, poliţiştii au depistat 20 de plante verzi de canabis.

„În această locaţie a fost depistat în data de 28.05.2014 deţinând un număr de  de 20 de plante verzi de canabis, cu masa netă de 5.800 grame; cantitatea de 261,20 grame canabis; 12 plante imature de canabis cu masa netă de 370,6 grame; 14 plante de canabis cu masa netă de 6.950 grame; 14 plante de canabis cu masa netă de 6.350 grame; 8 plante canabis cu masa netă de 3.350 grame; cantitatea de 2.884,1 grame canabis; cantitatea de 476,23 grame canabis; cantitatea de 320,86 grame canabis; cantitatea de 13,80 grame canabis, cantitatea de 18,80 grame canabis, cantitatea de 9,30 grame canabis, cantitatea de 3.530,6 grame canabis, precum şi cantitatea de 418,43 grame canbis, destinate comercializării.

Bărbatul, acuzat de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, a fost reţinut, iar apoi arestat, printr-o decizie luată de Tribunalul Bucureşti.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite