Victimele unei tentative de omor şi-au găsit dreptatea la CEDO după 12 ani. Statul român, condamnat pentru tergiversare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) Imagine: Adevărul
Plenul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) Imagine: Adevărul

În situaţiile în care viaţa a fost pusă în primejdie în mod intenţionat, autorităţile statului trebuie să acţioneze din proprie iniţiativă din momentul în care au aflat, arată CEDO într-o decizie prin care a condamnat statul român, după ce un bărbat a fost victima unei tentative de omor, iar agresorii au scăpat nepedepsiţi timp de 8 ani.

„«Succesul justiţiei» române, care admite cu nonşalanţă că nu îşi poate proteja efectiv cetăţeanul nici în faţa celor mai grave infracţiuni a fost, după aproape 12 ani de la momentul comiterii faptei, sancţionat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, arată avocaţii victimei, într-un comunicat.

Apărătorii Roxana Iordăchescu-Niţu şi Eugen Constantin Iordăchescu au fost cei care s-au adresat CEDO, după ce timp de 8 ani, procesul clientului lor – între timp decedat – a fost tergiversate în instanţele din ţară.

CEDO a obligat statul român la plata sumei de 23.000 de euro către reclamanţi.

Autorităţile, incapabile să îşi protejeze cetăţenii

„Ancheta trebuie să fie efectivă, adică să fie de natură să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. Trebuie să fie realizate activităţi rapide şi proactive de strângere şi conservare a probelor, de cercetare la faţa locului, de identificare şi audiere a persoanelor implicate”, sunt argumentele CEDO, citate de avocaţi.

Fapta s-a  petrecut în data de 17 septembrie 2008, atunci când un bărbat din Maramureş a fost victima unei tentative la infracţiunea de omor, fiind atacat de 5 persoane.

„Poliţia - chemată de soţia victimei – nu efectuează niciun demers pentru strângerea de probe. Durează 6 luni pentru începerea urmăririi penale şi mai bine de 2 ani pentru emiterea rechizitoriului, timp în care victima formulează mai multe sesizări plângându-se de tergiversări. Rechizitoriul este practic o „mostră” de acurateţe juridică – 4 pagini agramate în care patru coautori primesc o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, iar în cazul celui de-al cincilea, tentativa de omor se transformă într-o simplă infracţiune de lovire sau alte violenţe (încadrare juridică schimbată prin rechizitoriu, fără prezentare de material de urmărire penală, fără ca victimei să i se solicite depunerea plângerii prealabile etc.)”, arată avocaţii în comunicat.

Procesul, tergiversat timp de 8 ani

În 2012, Judecătoria Vişeu dispune achitarea inculpatului, dar nu înainte de a schimba din nou încadrarea juridică, în vătămare corporală). Între timp victima decedează, dar demersurile judiciare sunt continuate de soţie şi copii.

În 2013, Curtea de Apel Cluj judecă recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu, respectiv de părţile civile. Instanţa schimbă din nou încadrarea juridică, reţinând în mod corect tentativa la infracţiunea de omor calificat. De asemenea, sancţionează erorile comise până la acest moment, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei competente material - Tribunalul Maramureş.

„După mai bine de 2 ani de cercetare judecătorească laborioasă, Tribunalul pronunţă soluţia de condamnare. Pe fondul absenţei unei anchete efective a poliţiei şi parchetului, instanţa a reuşit să identifice toate contradicţiile apărării inculpatului şi să înlăture declaraţiile martorilor date pro causa. În mod surprinzător, în 2016, Curtea de Apel Cluj dispune achitarea inculpatului, considerând că există «dubii» cu privire la probele în defavoarea acestuia”, se arată în comunicat.

Astfel, spun avocaţii, întregul proces a durat 7-8 ani de zile, însă cu toate acestea, organele statului au eşuat în identificarea unei persoane responsabile pentru infracţiunea comisă.

„Nu s-a acţionat cu celeritate imediat după comiterea faptei, nu s-au identificat martorii, nu s-a efectuat o cercetare completă la faţa locului, tergiversându-se cauza. Deşi au fost indicaţi autorii de la bun început, aceştia au fost audiaţi doar după 9 luni, fără ca persoana vătămată să fie anunţată. Din cinci persoane implicate, patru nu au fost trimise în judecată, iar a cincea a fost achitată definitiv de către instanţa naţională”, arată sursa citată.

CEDO a statuat prin decizia de condamnare a statului român că ancheta trebuie să fie efectivă, adică să fie de natură să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. Trebuie să fie realizate activităţi rapide şi proactive de strângere şi conservare a probelor, de cercetare la faţa locului, de identificare şi audiere a persoanelor implicate.

„Prin hotărârea pronunţată s-a constatat că toate aceste neajunsuri indicate anterior au avut un impact negativ atât asupra eficienţei, cât şi a duratei măsurilor investigative, periclitând abilitatea de a stabili faptele şi amplificând posibilitatea ca o infracţiune să rămână nepedepsită, se mai arată în comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite