Uraganul Bill scade în intensitate, dar rămâne ameninţător

Uraganul Bill, retrogradat în categoria 1, îşi continua sâmbătă traseul de-a lungul coastei de est a SUA, după ce a lovit arhipelagul Bermude şi a provocat precipitaţii abundente, ameninţând mai ales insula Martha's Vineyard, unde duminică îşi începe vacanţa familia Obama, relatează AFP.
Citiţi şi:
Uraganul Bill i-ar putea strica sejurul familiei Obama
Uraganul Bill avansează în Atlanticul de Nord şi ameninţă insulele Bermude
Potrivit bilanţului Centrului naţional pentru uragane din Miami, primul uragan al sezonuluii 2009 din Atlantic, cu rafale de vânt de 140 kilometri pe oră, a afectat Bermude şi Bahamas, precum şi coasta de sud-est a SUA. NHC a retrogradat sâmbătă uraganul în categoria 1 pe scara Saffir-Simpson cu 5 trepte.
Bill ar urma să evite coasta de nord-est a SUA şi să lovească zona estică a coastei Canadei duminică.
"Uraganul va pierde din putere începînd de duminică", au spus autorităţile.
Bill nu va cruţa însă Martha's Vineyard, din statul Massachusetts, unde familia Obama va petrece o săptămână de vacanţă începând de duminică. Potrivit purtătorului de cuvânt Robert Gibbs, familia Obama va sta în orăşelul Chilmark, în vila `Blue Heron Farm`.
Centrul canadian pentru uragane a declanşat sâmbătă o alertă de furtună tropicală pe coasta de est, unde sunt aşteptate rafale de vânt de 65 kilometri pe oră. Uraganul va rămâne "în largul coastelor şi va avea o forţă diminuată", dar valuri de zece metri ar putea lovi coasta canadiană, a spus un oficial.
Grupul american Exxon Mobile a ordonat evacuarea unei platforme petroliere din apele unei provincii canadiene care se află pe traseul uraganului.




















































