UPDATE Torţionarul Alexandru Vişinescu, acuzat oficial de genocid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vişinescu a ajuns marţi la Parchetul General FOTO Mediafax
Vişinescu a ajuns marţi la Parchetul General FOTO Mediafax

Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost pus oficial sub acuzare pentru genocid, în dosarul privind moartea unor deţinuţi politici în Penitenciarul Râmnicu Sărat, pe care l-a condus din 1956 până în 1963. Vişinescu s-a prezentat marţi dimineaţă la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în dosarul menţionat.

UPDATE Acuzarea fostului comandant de la Penitenciarul Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru genocid este o decizia istorică şi un moment de cotitură în investigarea şi sancţionarea crimelor comunismului, a declarat marţi preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Andrei Muraru.

„Este o decizie istorică pentru IICCMER, dar mai ales pentru societatea românească. Este pentru prima dată când un fost lucrător al sistemului carceral comunist este pus sub acuzare pentru infracţiunea de genocid pentru crimele şi abuzurile politice comise în timpul regimului comunist. Punerea sub acuzare a fostului comandant de la Penitenciarul Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, reprezintă un moment de cotitură în investigarea şi sancţionarea crimelor comunismului”, a spus Andrei Muraru, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

UPDATE Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au început urmărirea penală a lui Alexandru Vişinescu pentru genocid, „constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

UPDATE Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare, marţi, pentru crime contra umanităţii. Alexandru Vişinescu a fost audiat, marţi, aproximativ o oră, el plecând de la Parchetul instanţei supreme în jurul orei 11.15, cu un taxi, împreună cu cele două persoane care l-au însoţit la audieri, nepoţi ai acestuia.

Înainte de a ieşi din sediul Parchetului instanţei supreme, unul dintre nepoţii lui Vişinescu a spus că acestuia i s-a făcut rău la audieri şi că va mai sta puţin în holul instituţiei. Bărbatul a precizat că Vişinescu i-ar fi spus că simte ca o gheară în piept şi o durere la nivelul toracelui.

UPDATE Alexandru Vişinescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 10.00, fiind însoţit de două persoane. Aceştia i-au îmbrânict pe jurnalişti şi au spus că presa l-a hărţuit pe Vişinescu în ultima perioadă.

Cele două persoane le-au dat jurnaliştilor o hărtie care ar fi o copie a cuponului de pensie a lui Vişinescu, din care rezultă că în iulie a primit 3.296 de lei.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.

Dosarul, preluat de ICCJ pe 9 august

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat, pe 9 august, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Acesta neagă acuzaţiile de omor deosebit de grav şi susţine că nu a existat nicio „cameră neagră“ la închisoarea din Râmnicu Sărat.

Vişinescu a declarat, într-un interviu televizat, că acuzaţiile care i se aduc sunt „minciuni”. ”Nu avea cum să fie vreo cameră neagră la închisoarea Râmnicu Sărat, poate la Jilava. La Râmnicu Sărat nu a existat şi nici nu există o astfel de cameră, considerată o cameră a ororii, e o condiţie separată a construcţiei şi nu a fost aşa ceva”, a declarat Vişinescu.

„Nu eu solicitam cine vine, nu mă implicam în trierea deţinuţilor, nu aveam niciun drept. Nu puteam să hotărăsc ce detinuţi sunt, tot ce venea la Râmnicu Sărat era dirijat de Direcţia Generală, nici dosarele deţinuţilor nu veneau la mine”, a mai explicat fostul comandant în apărarea sa.

„Nicio poveste nu e adevărată, mai mult, la Râmnicu Sărat eu am fost ofiţer de contrainformaţii, nu de penitenciare”, a spus Vişinescu. Acesta a adăugat în interviul televizat de câteva minute că ar fi primit scrisori de la familiile deţinuţilor cu mulţumiri.

Anchetă declanşată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

„IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav - pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-şi ocroti cetăţenii sub autoritatea legii", a declarat, marţi, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

Cine este Alexandru Vişinescu 

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

VIDEO Stelian Tănase: „Dacă Vişinescu ar ajunge în justiţie, abia acum s-ar reuşi condamnarea comunismului“

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, este doar unul dintre cei responsabili de moartea a peste 100.000 de deţinuţi politici în lagărele comuniste. Dar cine sunt ceilalţi, câţi dintre ei mai trăiesc astăzi printre noi? La aceste întrebări au căutat răspunsuri jurnaliştii „Adevărul“ Ion M. Ioniţă şi Cezar Paul-Bădescu, alături de istoricul Stelian Tănase.

Parchetul General verifică dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu, potrivit Mediafax.

VIDEO Torţionarii comunişti, vânaţi şi daţi pe mâna Justiţiei de Institutul Crimelor Comunismului. Cazul şefului puşcăriei Râmnicu Sărat

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, marţi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

Cazul torţionarului Vişinescu, ecouri în presa internaţională

Cazul fostului director comunist al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, în vârstă de 87 de ani, a avut ecouri în presa străină. Agenţia Associated Press a preluat detaliile despre torţionarul aflat sub ancheta institutului român pentru investigarea crimelor comunismului, la numai o zi după ce acesta a atacat un cameraman şi a înjurat reporterii de televiziune, care i-au adresat câteva întrebări.

Băsescu, despre torţionarul Vişinescu: „Trebuie să răspundă în faţa legii“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Sulina, că  fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, trebuie să răspundă în faţa legii, precizând că nu este niciodată prea târziu să se facă dreptate.Torţionarul Vişinescu este anchetat pentru crimele din perioada comunismului, săvârşite în penintenciarul Râmnicu-Sărat.

VIDEO Grigore Cartianu la Adevărul LIVE, despre torţionarul Vişinescu: „Este carnivor, are sânge de criminal“

Grigore Cartianu şi Liviu Iolu, jurnalişti „Adevărul”, au discutat despre cele mai interesante subiecte apărute în presa naţională şi internaţională, printre cazurile dezbătute numărându-se şi cel al torţionarului Vişinescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite