UPDATE Moş Nicolae ne bagă frig în ghetuţe. Cod galben de ninsori în Mehedinţi şi Gorj
0Vremea începe să se răcească începând de miercuri. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ninsori şi viscol, valabilă în toată ţara începând din dimineaţa zilei de 5 decembrie.
UPDATE: Directorul ANM, Ion Sandu, a atras atenţia, miercuri, în videoconferinţa cu prefecţii şi cu autorităţile administraţiei publice locale de la MAI, asupra situaţiei ce se va înregistra joi în patru judeţe. Sandu a arătat că de joi seara până sâmbătă precipitaţiile vor fi nesemnificative, însă de sâmbătă seara, ninsorile se întorc.
Ion Sandu a menţionat că, până în cursul serii de miercuri, ploile şi lapoviţele se vor transforma „în zăpadă la munte, în centrul, sud-vestul şi nordul ţării, iar în partea de sud-est, vor rămâne predominat sub formă de ploaie".
„La noapte este posibil ca în zona graniţei cu Bulgaria, la Giurgiu, să se transforme în zăpadă, dar nesemnificativ. Cred că trebuie atenţie deosebită mâine dimineaţă de la ora 6.00 la următoarele judeţe: Brăila, Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Timp de 4 ore, viteza vântuluui poate fi de 15 m pe secundă şi precipitaţii sub formă de zăpadă", a anunţat Ion Sandu.
Şeful ANM a adăugat că joi seară se încheie informarea şi, până sâmbătă, „precipitaţiile sunt complet nesemnificative”
„Sâmbătă seara, vom avea însă o evoluţie asemănătoare cu cea de azi şi mâine. În sud-vest va intra un front atmosferic, vor începe precipitaţii sub formă de ploaie, se vor transforma în zăpadă, la fel pentru munte, centru, sud-vest şi nordul ţării şi, în special, sub formă şi ploaie în sud-est", a arătat Sandu.
Acesta a mai precizat că ANM va emite vineri „o informare sau atenţionare codată în funcţie de cantităţile de precipitaţii, în jurul orei 1-2".
UPDATE: Meteorologii au emis în această dimineaţă şi o avertizare cod galben de ninsori pentru judeţele Mehedinţi şi Gorj. Specialiştii avertizează că în aceste zone vor cădea ninsori însemnate catintativ, cu depunere de strat de zăpadă până la 10 cm în perioada 09.30 - 13.30.
Astfel, în cursul zilei de 5 decembrie, începând cu ora 6:00, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte.
În Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi, care, în cursul nopţii, de 5 spre 6 decembrie se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
De asemenea, pe 6 decembrie, până la orele 18:00, va ninge în special în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile estice şi la munte, cu viteze ce vor depăşi local 60 de km/h.
Se spune ca în noaptea de Sfântul Nicolae începe iarna. Mos Nicolae este bătran şi are barba albă, iar în noapta de 5 spre 6 decembrie el îşi scutură barba, ceea ce înseamnă că trebuie să înceapă să ningă.