UPDATE Inginerul ploieştean dispărut în Istanbul, transferat de la Spitalul Elias la Spitalul de Psihiatrie Obregia
0Salvatore Popescu, inginerul ploieştean care a dispărut acum o lună în Istanbul, a fost transferat de la Spitalul de Urgenţă Elias din Capitală la Spitalul de Psihiatrie Obregia, pentru a beneficia de investigaţii de specialitate, au explicat oficiali din Spitalul Elias pentru „Adevărul”. Aceştia susţineau, miercuri dimineaţă, că bărbatul este într-o stare confuzională şi că este un pacient dificil.
UPDATE „Pacientul Salvatore Popescu a fost transferat pentru evaluare de specialitate”, au precizat medicii de la Spitalul Elias.
UPDATE „Pacientul este internat la neurologie, unde i se fac mai multe investigaţii de specialitate. Are o stare confuzională şi este un pacient dificil, vom afla exact ce probleme are în urma analizelor de specialitate. E important de ştiut că familia sa, inclusiv soţia, se află cu el în spital şi beneficiază de sprijinul lor”, au explicat sursele citate.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat informaţia conform căreia inginerul ploieştean a fost găsit în viaţă şi adus în România.
„Ministerul Afacerilor Externe face cunoscut că, în cursul nopţii de 25 spre 26 septembrie 2018, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a reuşit repatrierea cetăţeanului român care a fost dat dispărut în oraşul Istanbul la data de 30.08.2018”, transmite instituţia.
„Menţionăm că, între momentul sesizării dispariţiei cetăţeanului român şi cel al identificării acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul şi al Ambasadei României la Ankara, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, au întreprins o serie de demersuri specifice complexe, inclusiv în cooperare cu autorităţile locale turce”, arată un comunicat.
Salvatore Popescu a fost găsit de către reprezentanţii oficiului consular în cursul zilei de 25 septembrie 2018, aceasta fiind recunoscută după semnalmente de către cetăţenii turci, care au facilitat prezentarea persoanei la consulat.
„Ulterior procedurilor standard de identificare şi respectiv după contactarea familiei, cetăţeanul român a beneficiat de asistenţa consulară necesară îmbarcării la bordul primei curse aeriene cu destinaţia Bucureşti, fiind condus la aeroport de către o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular de la Istanbu”, se arată într-un comunicat MAI.