UPDATE Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea este în România. „Dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuţie”
0
Antena 3 a difuzat imagini cu Elena Udrea la bordul unui avion, alături de mama sa, dar şi de fiica ei în vârstă de zece luni. Zilele trecute, iubitul său, Adrian Alexandrov, spunea că îşi doresc să vină în România pentru a-şi boteza fetiţa. UPDATE Potrivit Mediafax, fostul ministru al Turismului ar fi ajuns în România
UPDATE Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare şi beneficiară a deciziilor CCR, s-a întors luni în ţară afirmând că se poate apăra mai bine de aici împotriva abuzurilor comise împotriva sa, subliniind că îşi doreşte să-şi crească fetiţa în ţară.
„Da, m-am întors în România.Am renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pantru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiţei mele Eva şi, închiderea procedurii de extrădare. Am ales să cer protecţie în Costă Rica în condiţiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată iar evoluţia în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuţie, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranţă, însă ştiţi că am fost arestată când Eva avea 13 zile şi, doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut că ea să vină pe lume în libertate. Dar aşa cum am spus mereu, nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în ţară mea şi am aşteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce. Vreau să îmi cresc copilul Acasă, să o botez la biserica unde m-am rugat să devin mama, cu familia mea şi cei cu adevărat apropiaţi mie, alături de noi.Referitor la procesele pe care încă le am în instanţa, cred că mă voi apară mai bine de aici decât de departe, împotriva abuzurilor care s-au făcut şi în cazul meu.Am ales să postez acest mesaj din respect faţă de cei interesaţi şi faţă de presă care încearcă să afle adevărul despre prezenţa mea Acasă. Ştiu că o face din bună credinţă şi din dorinţa de a-şi informa corect publicul.Mulţumesc celor care îmi urează bun venit şi va mulţumesc tuturor pentru înţelegere!
Doamne, ajută!
P.S. Am intrat în ţară prin vama Giurgiu, la ora şase în această dimineaţă. Am ales o varianta mai rapidă decât să aştept o cursa de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculaţie nu îşi are rostul”, a scris Udrea pe pagina ei de Facebook.
UPDATE Avocatul Veronel Rădulescu, a declarat, luni, că Elena Udrea este în România, decizia de a veni în ţară fiind mai veche şi nu are legătură cu hotărârea Curţii Constituţionale.
”Pot să vă confirm că Elena Udrea este în ţară”, a declarat, luni, la Antena 3, avocatul Veronel Rădulescu.
Acesta a precizat că decizia fostului ministru de a se întoarce în România este mai veche şi nu are legătură cu recenta hotărâre a Curţii Constituţionale.
Veronel Rădulescu a afirmat că Udrea a renunţat la solicitarea de azil în Costa Rica şi va face în următoarele zile precizări cu privire la deciziile sale şi cu privire la ce va face în continuare.
UPDATE Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar fi ajuns în România, după cum relatează Mediafax, care citează surse apropiate fostului ministru.
Potrivit Antena 3, Elena Udrea se află deja în Europa, dar nu este sigur că are ca destinaţie finală România.
Cei trei au călătorit la clasa economic şi au aterizat pe aeroportul din Frankfurt.
Omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, rezident în Costa Rica, a precizat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că în urmă cu câteva zile Elena Udrea ar fi anunţat că merge la Londra, urmând a reveni înapoi în Costa Rica, însă planul nu le includea pe mama şi fiica sa, potrivit news.ro.
În plus, omul de afaceri a precizat că este posibil ca planul Elenei Udrea să se fi schimbat, întrucât din Costa Rica există zboruri directe către Londra.
Udrea a fugit din România în februarie 2018 în Costa Rica, unde a şi fost arestată pe 3 octombrie, după ce a fost săltată de pe stradă, de Interpol. Fostul ministru al Turismului a părăsit penitenciarul din capitala costaricană San Jose în Ajunul Crăciunului, după ce Înalta Curte a suspendat pedeapsa cu închisoarea dată în ţară, iar Tribunalul Bucureşti a decis anularea cererii de extrădare.
Cea mai recentă decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la nelegala compunere a completelor de 3 judecători de la Curtea Supremă poate reprezenta o veritabilă graţiere pentru zecile de VIP-uri condamnate în primă instanţă sau ale căror dosare se află încă pe rol. Elena Udrea se numără printre inculpaţii cărora li se vor judeca dosarele în care sunt acuzaţi de corupţie şi care până la o sentinţă definitivă ar putea scăpa de acuzaţii cu ajutorul termenului de prescripţie a răspunderii penale.
„Toţi aceşti inculpaţi nu scapă, procesele lor se vor rejudeca de la zero. Este însă posibil să intervină prescripţia specială pentru că unele fapte au fost comise în urmă cu foarte mult timp”, explică avocatul Toni Neacşu.
Udrea a vorbit de mai multe ori despre întoarcerea în ţară ca să se judece pentru libertatea sa. Unul dintre aceste momente a fost în februarie 2019, când de altfel îi făcuse paşaport şi fiicei sale