UPDATE Adjuncţii lui Florin Iordache, retraşi de la Justiţie de CSM. Ministrul a participat la şedinţă. Procurorul general atacă Ordonanţa în instanţă
0Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a retras astăzi de la conducerea Ministerului Justiţiei pe secretarii de stat Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală, la cererea procurorului general Augustin Lazăr. Solicitarea a fost făcută pentru a asigura derularea cercetărilor DNA care au ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanţă privind modificarea Codurilor Penale.
UPDATE Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti susţine poziţia asumată de Consiliul Superior al Magistraturii faţă de Ordonanţa de urgenţă vizând codurile penale
„Având în vedere ultimele modificări legislative cu implicaţii negative asupra activităţii sistemului judiciar, precum şi modalitatea adoptării acestora, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti îşi arată susţinerea faţă de poziţia asumată de Consiliul Superior al Magistraturii în raport de acestea şi de măsurile iniţiate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin procurorul general al României, Augustin Lazăr", arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Totodată, reprezentantţii Judecătoriei Sectorului 2 apreciază că intrarea în vigoare a ordonanţei va produce un regres în lupta împoriva corupţiei, a eficienţei sistemului judiciar şi a încrederii populaţiei în calitatea actului de justiţie, reprezentând un risc major pentru sistemul de justiţie.
Procurorii arată că anumite prevederi ale ordonanţei aduc atingere egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
"Introducerea unor prevederi de modificare a texelor legale în sensul exceptării în mod arbitrar de la tragerea la răspundere a penală a unor categorii de persoane (pragul de 200.000 de lei, nepedepsirea persoanelor care emit, aprobă sau adoptă acte normative) se aduce atingere dreptului fundamental garantat de Constituţia României, prevăzut de art. 16 al. 1 cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", arată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
UPDATE Un grup de ONG-uri solicită premierului Sorin Grindeanu să îşi exercite în mod corect rolul de prim-ministru şi să abroge ordonanţa de urgenţă care aduce modificări substanţiale Codurilor penale.
UPDATE Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat, că sesizează Curtea Constituţională în legătură cu OUG de modificare a legislaţiei penale.
Avocatul Poporului a spus că a constatat neîndeplinirea cerinţelor referitoare la existenţa urgenţei şi a cazului excepţional care să permită adoptarea unei astfel de Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului.
"Am constatat neîndeplinirea cerinţelor referitoare la existenţa urgenţei şi a cazului excepţional care să permită adoptarea unei astfel de OUG. Guvernul menţionează în Nota de fundamentare necesitatea implementării unei directive europene, însă termenul este 1 aprilie 2018, prin urmare destul de lung, deci nu se justifică OU", a declarat Ciorvea.
El a mai spus că Avocatul Poporului are "în mod indiscutabil calitate procesuala activă de a ridica excepţia de neconstituţionalitate".
UPDATE Oana Schmidt Hăineală i-a trimis vineri premierului demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, pe care o ocupa din 16 ianuarie.
UPDATE Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, vineri, cererea procurorului general Augustin Lazăr de încetare a detaşării la Ministerul Justiţiei a lui Constantin Sima, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a Oanei Andrea Schmidt Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cei doi fiind din 16 ianuarie secretari de stat.
„Procurorii trebuie să stea la instituţia lor, acolo îşi desfăşoară bine activitatea, acolo se simt mai ocrotiţi şi sunt feriţi de a ajunge în mediile şi in influenţele altora. Trebuie să ne ocrotim magistraţii, ei sunt pregătiţi să muncească pentru Ministerul Public, nu pentru alte interese", a declarat Augustin Lazăr
UPDATE Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, înaintea şedinţei CSM, că în cursul zilei de astăzi va ataca la instanţă Ordonanţa de Urgenţă prin care sunt modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.
"În cursul zilei de atăzi o vom ataca în instanţă", a spus Lazăr, referindu-se la actul normativ.
O idee: procurorul general poate calma criza ordonanţei
După adoptarea Ordonanţei atât CSM, cât şi preşedintele Klaus Iohannis au sesizat Curtea Constituţională în privinţa conflictului constituţional dintre puterea executivă şi cea judecătorească.
În plus, în cursul zilei de ieri un procuror a cerut magistraţilor Tribunalului Militar Bucureşti care îi judecă pe pompierii din dosarul Colectiv să fie sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate în legatură cu Ordonanţa de modificare a Codurilor penale.
Tot în cursul zilei de vineri este aşteptat şi Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să atace Ordonanţa la CCR.
Sima şi Hăineală la mâna CSM
Constanţin Sima este locţiitorul ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi avea delegate mai multe atribuţii de ministru. Delegarea este valabilă pentru perioada 1 - 7 februarie, argumentul ministrului fiind că încep dezbaterile asupra legii bugetului de stat şi că acestea impun prezenţa sa în Parlament.
Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală sunt procurorii care ar fi lucrat la elaborarea proiectelor de OUG privind graţierea şi modificarea codurilor penale.
Iordache a participat la şedinţa CSM
Azi dimineaţă, în jururl orei 9.00 a ajuns la CSM şi ministrul Justiţiei, Florin Iordache, el declarând că vrea să îşi susţină punctul de vedere la discutarea solicitării de încetare a detaşării la Ministerul Justiţiei (MJ) a secretarilor de stat Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală. Iordache a spus că orice solicitare trebuie să respecte un cadru legal şi prevederile regulamentare.
„Orice solicitare trebuie să respecte un cadru legal şi prevederile regulamentare. De aceea am venit să-mi spun un punct de vedere. Ce e foarte important este important un semnal de stabilitate pentru sistemul judiciar din România. Inamovibilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor, mă refer şi la cea financiară cât şi la cea profesională, este importantă. Acesta este semnalul pe care vin eu să-l dau astăzi la CSM”, a spus Iordache, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.
Îmi asum ordonanţa în totalitate. Acum, CCR poate spune dacă e constituţională
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a adăugat după şedinţa CSM că îşi asumă în totalitate Ordonanţa de urgenţă de modificare a legislaţiei penale, el adăugând că acum Curtea Constituţională poate spune dacă aceasta este constituţională.
Iordache a fost întrebat de jurnalişti, la CSM, dacă este adevărat că proiectul ordonanţei a primit aviz negativ de la direcţiile de specialitate ale ministerului, el răspunzând: ”În cursul elaborării actelor normative, direcţiile de specialitate şi-au exprimat mai multe puncte de vedere. De asemenea, în cursul procedurii de elaborare au fost păreri pro şi contra, dar, repet, oportunitatea o stabileşte ministrul pentru că nu este corect, într-un act de guvernare, atunci când elaborăm o lege sau o ordonanţă, ultima responsabilitate o are ministrul să semneze”.
Întrebat în continuare dacă sub nicio formă nu ia în calcul abrogarea ordonanţei, Florin Iordache a spus: ”Ordonanţa în acest moment înţeleg că este atacată la CCR, fie de preşedinte, fie de CSM, fie de procurorul general. În aceste condiţii, CCR poate da un aviz, poate hotărî dacă este sau nu este constituţională”.
"În cursul elaborarii actelor normative, direcţiile de specialitate şi-au exprimat opiniile. În cursul procedurii de elaborare, au fost păreri pro şi contra, oportunitatea o stabileşte ministrul. Nu este corect ca ultima responsabilitate să fie a ministrului care semnează. Oportunitatea este a ministrului şi îmi asum şi am semnat pentru ele (n.r. actele normative). Mi le asum în totalitate. Au fost opinii contrare de la societatea civilă, la cei care ne-au trimis memorii, am fost obligaţi să le analizam şi de aceea, ţinând cont de toate părerile pro şi contra au ieşit aceste. Ordonanţa, în acest moment, înţeleg că este atacată la CCR fie de preşedinte, fie de CSM, fie de procurorul general. În aceate condiţii, CCR poate hotărî dacă este sau nu constituţională", a declarat Florin Iordache mai târziu.
Ordonanţa Grindeanu-Iordache, anchetată de DNA
Procurorii DNA au deschis o anchetă în care sunt investigate modul în care au fost adoptate iniţiativa legislativă privind graţierea şi ordonanţa de urgenţă de modificare a Codurilor penale. „Organele judiciare şi Ministerul Public îşi fac datoria în cadrul legal, nicio anchetă nu reprezintă o imixtiune. Ori de câte ori există indicii rezonabile privind săvârşirea unor infracţiuni, procurorul trebuie fără ezitare să le verifice şi să afle adevărul”, a declarat joi procurorul general al României, Augustin Lazăr.
.
Ministerul Justiţiei a anunţat că Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA a solicitat ca până joi să primească, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului din 31 ianuarie, prin care au fost modificate şi completate Codul penal şi Codul de procedură penală, precum şi cu proiectul de lege adoptat de Guvern pentru graţierea unor pedepse.
Prin aceeaşi adresă, DNA a solicitat transmiterea documentelor rezultate ca urmare a corespondenţei interinstituţionale şi interne, scrise sau prin poştă electronică, cu privire la cele două acte normative, precum şi precizarea numelui, prenumelui şi a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea şi avizarea acestora.
În opinia Ministerului Justiţiei, declanşarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei ordonanţe de urgenţă este “o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale”. Ministerul Justiţiei susţine că modificarea legislativă este asumată de conducerea instituţiei, fiind făcută în exercitarea atribuţiilor statutare şi legale.
Denunţul, completat cu Liviu Dragnea
Dosarul a fost deschis în urma denunţului făcut, în 24 ianuarie, de Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”, care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului
În denunţul de la DNA, membrii asociaţiei ”Iniţiativa România” îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
Mihai Poliţeanu a declarat că miercuri a fost audiat la DNA în acest dosar, iar cu această ocazie a completat denunţul şi a solicitat să fie făcute cercetări şi în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, având în vedere atât adoptarea "conspirativă” a OUG de modificare a codurilor penale, cât şi "indiciile publice” privind o întâlnire în care Dragnea i-ar fi cerut "imperativ" lui Iordache adoptarea OUG.
El a precizat că în denunţul care îl vizează pe Dragnea a avut în vedere atât evenimentele de marţi noapte, când Guvernul a adoptat "conspirativ” o ordonanţă de urgenţă de modificare a codurilor penale, cât şi „indiciile publice ale unei întâlniri între ministrul Justiţiei şi şeful său de partid Dragnea Liviu, în care cel din urmă ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonanţei amintite”.
Consiliul Europei, îngrijorat pentru România
Consiliul Europei este îngrijorat de modul în care se desfăşoară lupta anticorupţie din România, după progresele înregistrate în ultimii ani, arată Digi24. Anterior, Comisia Europeană a atras atenţia că lupta anticorupţie trebuie să continue nu să regreseze şi a cerut Guvernului să retragă ordonanţa, iar situaţia României a fost dezbătută în plenul Parlamentului European.
„Consiliul Europei urmăreşte cu foarte mare atenţie situaţia din România şi organismul nostru de monitorizare anticorupţie, numit GRECO, care este un grup de state membre care luptă împotriva corupţiei, a evaluat de ani buni situaţia din România şi, cu adevărat, în ultimii ani, România a înregistrat progrese în lupta contra corupţiei şi acest lucru este oglindit în raportul GRECO. Astfel, în situaţia actuală, mulţi şi-au exprimat îngrijorarea, secretarul general al Consiliului Europei şi cabinetul său au fost în contact cu autorităţile române, prin intermediul diplomaţilor români, şi şi-au oferit sprijinul pentru a analiza situaţia actuală şi pentru a găsi o soluţie la situaţia în care se află România în momentul de faţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Europei, Daniel Holtgen pentru Digi24.
Ordonanţa de urgenţă emisă marţi seară de guvernul de la Bucureşti care relaxează pedepsele penale pentru acuzaţiile de abuz de putere şi conflict de interese reprezintă un pas înapoi pentru statul de drept în România, a declarat şi preşedintele Comitetului pentru afaceri economice, ştiinţă, tehnologie şi mediu al Adunării Parlamentare a OSCE, deputata portugheză Nilza Sena, îndemnând executivul român să abroge respectiva ordonanţă, se arată într-un comunicat al OSCE.