UPDATE A treia rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef al Parchetului European a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A treia rundă de negocieri între reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE pentru desemnarea procurorului-şef al Parchetului European a eşuat, după ce şi primele două runde s-au încheiat fără vreun rezultat. De asemenea, reprezentanţii parlamentului spun că Kovesi rămâne candidatul favorit pentru ocuparea acestei funcţii.

UPDATE Parlamentul European a reafirmat că Laura Codruţa Kövesi rămâne candidatul preferat al instituţiei pentru a deveni primul procuror-şef al noului Parchet European.

„Opoziţia cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităţilor române scot în evidenţa curajul şi independenţa sa, ambele fiind cerinţe esenţiale pentru funcţionarea eficientă a Parchetului European. Hărţuirea din partea guvernului român a condus şi la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, a declarat şi vicepreşedinta Comisiei de libertăţi civile, Judith Sargentini (Greens/EFA, Olanda).

UPDATE A treia rundă de negocieri purtate între Parlamentul European şi cei ai Consiliului Uniunii Europene s-a soldat, de asemenea, cu un eşec, anunţă digi24.ro.

Următoarea întâlnire va avea loc pe 10 aprilie. 

Prima rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind nominalizarea procurorului-şef al Parchetului European a avut loc în 20 martie, încheindu-se fără a se ajunge la un rezultat.

Şi a doua rundă de negocieri s-a încheiat miercuri fără niciun rezultat, următoarea negociere fiind programată pentru 4 aprilie, declarau pentru G4Media.ro surse apropiate discuţiilor.

Potrivit acestora, negocierile au ajuns la un impas, deoarece niciuna dintre cele două instituţii nu a părut dispusă la compromis: Parlamentul European a susţinut nominalizarea Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum au decis comsiile LIBE şi CONT prin vot, în vreme ce Consiliul UE a susţinut numirea francezului Francois Bohnert, cel clasat primul la votul din COREPER (vot dat de ambasadorii statelor membre).

Sursele citate au mai explicat pentru G4Media.ro că reprezentanţii Parlamentului au insistat pe lângă cei ai Consiliului să explice ce procedură au folosit atunci când au decis clasamentul în favoarea lui Bohnert, dar fără să obţină lămuriri suplimentare. S-a discutat apoi şi pe tema prerogativelor celor două instituţii, dar la final nu s-a ajuns la niciun compromis.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite