Un restaurant celebru din zona Rucăr - Bran a ars din temelii VIDEO
0Un incendiu devastator a izbucnit la un restaurant foarte cunoscut situat pe culoarul Rucăr - Bran, în Valea Mare Pravăț, iar pompierii se luptă cu flăcările de minute bune.
Potrivit presei locale, este vorba despre restaurantul rustic „Ferma musceleană La Lițoi”, care avea în componența sa și un magazin de produse tradiționale.
Unitatea care avea un salon de evenimente, un restaurant în care se servea meniul zilei, un laborator de procesare al brânzeturilor și produselor din carne și un magazin unde erau vândute produse tradiționale s-a făcut scrum.
Flăcările s-au extins într-o manieră foarte rapidă în cladire dat fiind faptul că temelia acesteia este de lemn. De asemenea, opreațiunea este cu atât mai grea cât clădirea prezintă atât parter cât și etaj și mansardă.
„În aceste momente, zeci de pompieri acționează pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un local din comuna Valea Mare Pravăț, care arde generalizat.
În misiune sunt implicate zece autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Misiunea este în dinamică, iar până în acest moment nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Argeș pe pagina de Facebook, postarea care a fost acompaniată și de imagini video șocante de la fața locului.
De asemenea, potrivit reprezentanților ISU Argeș, incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafață de aproximativ 430 de metri2.
În total, la această misiune de stingere a flăcărilor participă zece autospeciale, dintre care două de la ISU Brașov, o autoplatformă, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Argeș.